Primăria Severin păcăleşte tinerii cu apartamente ANL! De ce, oare, Parchetul şi Poliţia nu-i trage la răspundere pentru înşelăciune?

Redactia

De 3 ani de zile reprezentanţii Primăriei Drobeta-Turnu Severin şi consilierii locali au repartizat 127 locuinţe ANL la 127 de beneficiari şi s-au lăudat public cu asta pe unde au putut . Numai că nici în zi de astăzi , ,,beneficiarii” nu se pot bucura de casele ,,repartizate”. Cu alte cuvinte s-au dat case la tineri dar doar aşa, pe hârtie…N-ar fi rău dacă Poliţia şi Parchetul ar intra pe fir să vadă dacă nu cumva avem de-a face cu săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzute de Codul penal . În privinţa codului moral e clară treaba: avem de-a face cu o minciună crasă de politician şi cu nesimţire. Nesimţire ordinară….

 

Vând gogoşi la ,,norocoşi”. Consiliul Local Severin şi Primăria Drobeta-Turnu Severin aprobă şi repartizează virtual unităţi locative ANL bătându-şi joc practic de aşa-zişii beneficiari. În număr de 127 , aceşti tineri ,,norocoşi” sunt păcăliţi de 3 ani de politicienii severineni din Primăria Severin şi Consiliul Local. În pragul alegerilor locale din 2012 reprezentanţii Primăriei Severin şi ai CL au anunţat că au fost repartizate 127 de unităţi locative ANL către beneficiari. Numai că ,,beneficiarii” nici în zi de astăzi n-au călcat pragul casei mult visate, cuvenite conform legii ANL. Mulţi tineri, căci despre ei este vorba ne-au spus că atât ei cât şi familiile lor au ajuns la disperare şi nu mai ştiu ce să facă. Căci printre altele, există riscul să nu se mai încadreze în baremul vârstei odată cu trecerea anilor şi casa să fie dată la altul. Mai mult decât atât municipalitatea ar fi făcut o golănie mare cu aceste repartizări virtuale, pentru a nu mai reanaliza anual dosarele ANL, aşa cum prevede legea. Deci în fapt nici n-au dat casele la beneficiari dar nici nu reanalizează anual dosarele din 2012. Căci vezi Doamne dacă s-au făcut repartizările, gata sunt date casele. Or casele sunt date doar în scripte, în acte şi nu în fapt. Un poliţist şi un procuror corect ar avea o pâine bună de mâncat pe această speţă dacă ar fi curios să o analizeze cu celeritate. Şi mulţi politicieni mincinoşi, care se cred buricul pământului, ar putea da cu subsemnatul. Căci au pus carul înaintea boilor. Mai concret, au dat ,,de la ei din burtă” , case nefinalizate , din motive electorale sau din prostie. Asta în loc să aştepte să fie gata şi atunci să le repartizeze. Cum se face în toate primăriile din ţară, unde există oameni întregi la cap….

 

Locuinţe ANL, la Sfântu Aşteptă în şedinţa de CL

Consilierii locali de la Drobeta-Turnu Severin s-au întrunit vineri în cadrul şedinţei ordinare pe luna octombrie. A fost o şedinţă care s-a prelungit peste termenul estimat, multe dintre proiectele care figurau pe ordinea de zi stârnind discuţii aprinse şi contradictorii. Proiectul de majorare cu 50 la sută a taxelor percepute de Serviciul Public Administraţia Pieţelor, Târgurilor şi Oboarelor nu a trecut de votul consilierilor locali, aceştia propunând constituirea unei comisii care să analizeze situaţia economică a acestui serviciu şi abia apoi să ia în discuţie această majorare. În cadrul aceleaşi şedinţe, aleşii locali au aprobat şi lista cu persoanele care au acces la locuinţele pentru tineri, în regim de închiriere tip ANL şi a listei de priorităţi privind punctajul obţinut de persoanele care au acces la această categorie de locuinţe, având în vedere vacantarea în mod eşalonat în cursul anului 2015 a unui număr de şase locuinţe. În proiectul de hotărâre se arată că anul acesta se vor realiza şi recepţiona 127 de unităţi locative în regim de închiriere pentru tineri tip ANL. Consilierii locali nu au primit informaţii din partea Executivului Primăriei despre data când se vor finaliza efectiv aceste locuinţe ANL şi când vor fi înmânate cheile celor care aşteaptă de atâţia ani să primească o casă. S-a aprobat în această şedinţă suma de 370.000 de lei pentru activităţile prilejuite de sărbătorirea Zilelor Crăciunului, a Anului Nou şi a Zilei Naţionale a României.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol