50 de ani de cercetare ştiinţifică, marcaţi la Craiova

Redactia
10 Min Read

Institutul de Cercetări Socio-Umane CS Nicolăescu-Plopşor Craiova a marcat 50 ani de cercetare ştiinţifică.

Aniversarea a cinci decenii de la înfiinţarea institutului a avut loc la Muzeul de Artă din Craiova. Distinşi oaspeţi, cercetători, membri ai Academiei Române au fost prezenţi la manifestare.
Cuvântul de deschidere a fost luat de cercetătorul ştiinţific şi directorul institutului, prof univ.dr.Cezar Avram.

„Cu 50 de ani în urmă, 50 de ani fără două luni, în 29 decembrie prezidiul Academiei Române hotăra înfiinţarea la Craiova, a unui centru de istorie, filologie şi etnografie, era doar începutul pentru că a urmat după aceea o hotărâre guvernamentală, început care deşi într-o epocă de zbucium, de fapt cum au vieţuit cei care au lucrat în instituţie, în 50 de ani de căutări, a luat fiinţă aici la Craiova sub egida unui academician, om de ştiinţă, patriot, Nicolăescu-Plopşor, om care a trăit şi el în două epoci, aşa cum trăim şi noi azi, un om care a fost hărţuit la început, dar care a reuşit prin alţi oameni din administraţia şi politică să înfiinţeze Centrul de cercetătări, cel care va primi mai multe denumiri, centrul de ştiinţe sociale începând cu 1970,  iar din 1973 avem altă subordonare, Academia de Ştiinţe Politice, nou-înfiinţată în 1973 şi am avut şi din punct de vedere administrativ conducerea Universităţii. Lucrul acesta s-a derulat în timp până în decembrie 1989 când după mine a început procesul de restaurare şi nu procesul revoluţionar pentru că nu am reinventat nimic şi doar ne-am întors în vremea aceea în care România era luată în seamă în arealul universal şi de pe alte continente”, a declarat prof. univ. dr. Cezar Avram.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„De ce să nu existe o filială a Academiei şi în această parte a ţării?”

Prof univ. dr. Ion Dogaru, membru al Academiei Române, fondatorul Facultăţii de Drept din Craiova şi cel care a avut o contribuţie majoră în dezvoltarea ştiinţei juridice, dar şi cel care s-a dedicat cercetării juridice a spus că ar fi foarte important dacă s-ar înfiinţa la Craiova noi institute de cercetare.

„Vreau să prezint elogiul meu pentru entitatea care astăzi aniversează 50 de ani de existenţă, să transmit elogiul meu fondatorului, omului de aleasă cultură, de ştiinţă, istoric, arheolog, antropolog, geograf, scriitor, Nicolăescu-Plopşor. A plecat dintre noi, dar să ştiţi că fiinţează prin spiritul său care s-a aplecat în permanenţă asupra acestui insitut. Dovadă, că în vremuri destul de grele şi sub aspect financiar şi nu numai a continuat să funcţioneze fără întrerupere. Vă mărturisesc că mă frământă un gând, mă uit cu ochii minţii, la Cluj, la Iaşi sau Timişoara, minimum 5 institute ale Academiei Române, fiecare dintre aceste capitale, foste provincii istorice, nu mai vorbesc câte centre de cercetare care funcţionează sub egida Academiei şi filialele respective pentru că toate cele trei capitale de provincii sunt filiale ale Academiei Române. Craiova, Oltenia, are un potenţial care poate să conducă la înfiinţarea de noi institute. S-ar putea înfiinţa un institut de cercetări juridice şi sociologice, mă interesează doar pentru binele acestei frumoase provincii. De ce să nu existe o filială a Academiei şi în această parte a ţării? Avem în domeniu foarte mulţi doctori în ştiinţă”, a declarat Ion Dogaru.
Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane CS Nicolăescu-Plopşor, prof. univ. dr. Cezar Avram a declarat că s-a încercat acest lucru, însă nu s-a obţinut o finanţare pentru înfiinţare.

Prof.univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, a menţionat că trebuie să se acorde mai multe fonduri financiare pentru a sprijini cercetarea pe mai departe.

„Este o onoare să fiu alături de dumneavoastră la împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani de când cercetarea socio-umană este reprezentată de acest institut la Craiova. Cercetarea socio-umană a trecut în ultima vreme printr-o perioadă , pe partea de învăţământ ştiinţele sociale şi umaniste au fost din ce în ce mai căutate după Revoluţie, însă cercetarea a fost oarecum neglijată pentru că în domeniul nostru mulţi au încercat să aplice standardele din ştiinţele exacte şi inginereşti. Multă vreme cercetarea a fost văduvită de fonduri, iar dumneavoastră aţi desfăşurat o activitate în condiţii nu tocmai propice material. Nu aţi avut pârghiile necesare, resursele la nivelul pe care ar fi trebuit să-l aveţi şi cu toate acestea aţi făcut o cercetare fundamentală, excepţională. Cred că trebuie ca statul român să încurajeze mai mult domeniul de cercetare şi în general cercetarea fundamentală”, a declarat prof.univ. dr. Dan Claudiu Dănişor.
Prezenţi la manifestarea culturală au fost şi vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, dar şi subprefectul judeţului Dolj, Simona Moise.

Vicepreşedintele CJ Dolj a afirmat: „Sunt onorat să reprezint Consiliul Judeţean Dolj la acest eveniment jubiliar şi mă bucură faptul că putem, ca unul dintre partenerii Institutului de Cercetări Socio-Umane «C. S. Nicolăescu-Plopşor», să vă fim gazde. 
Între mediul academic şi administraţia locală s-a conturat o bună colaborare şi este foarte important că există aceste conexiuni, că o parte dintre absolvenţii facultăţilor din Craiova ocupă poziţii însemnate în corpul administrativ. Doresc să trec în revistă doar câteva dintre lucrurile notabile care s-au materializat în ultimii ani în zona noastră, în sfera culturii. Palatul care găzduieşte această manifestare, sediu al Muzeului de Artă, a fost consolidat şi restaurat de către consiliul judeţean. Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei – o altă instituţie fundamentală a regiunii noastre – a fost reabilitată şi redată circuitului cultural cu ajutorul fondurilor obţinute de CJ Dolj. Nu în ultimul rând, activitatea Bibliotecii Judeţene «Alexandru şi Aristia Aman» este sprijinită tot de către administraţia doljeană. Rămânem, aşadar, susţinători deschişi ai domeniului cultural, care va avea mereu consiliul judeţean drept partener de încredere. Vă mulţumim pentru invitaţia pe care ne-aţi adresat-o şi care ne onorează, de a vă fi alături la ceas aniversar, şi vă asigur de întregul nostru sprijin şi în continuare, în activitatea importantă pe care o desfăşuraţi”.
Subprefectul judeţului Dolj, Simona Moise, a transmis mesajul prefectului cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate ştiinţifică Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” al Academiei Române. Înainte de a citi mesajul prefectului, subprefectul judeţului Simona Moise, care este şi cadru universitar a dorit să aducă un elogiu unuia dintre directorii Institului, profesorului Constantin Bărbăcioru care i-a coordonat teza de doctorat.
“În urmă cu cinci decenii, la Craiova, important centru politico-administrativ, economic şi cultural, a început să funcţioneze Centrul de Istorie, Filologie şi Etnografie, astăzi devenit Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” al Academiei Române. Arheologii, istoricii, etnografii, filologii, sociologii şi filozofii Institutului, în majoritatea lor tineri, cu titluri academice, s-au făcut remarcaţi în plan zonal, naţional şi internaţional cu numeroase comunicări, studii, monografii, cu participări la simpozioane naţionale şi internaţionale. Sunt voci distincte în domeniul ştiinţelor socio-umane,  fiind cele care au iniţiat de-a lungul timpului cercetări sistematice asupra Revoluţiei de la 1821, a celei de la 1848, a Războiului de Independenţă, a structurilor socio-economice medievale, moderne şi contemporane, a învăţământului şi istoriei instituţiilor administrative, politice şi culturale, şi, nu în ultimul rând, asupra istoriei localităţilor din cele cinci judeţe ale Olteniei. Temele specifice din domeniul economiei privind resursele economice în agricultură, în energie, în producţia industrială şi agrară, precum şi investigaţiile privind specificul etnografic al zonei au constituit cărţi de vizită apreciate de lumea ştiinţifică din ţară şi din străinătate.  Printre realizările de seamă ale Institutului enumerăm găzduirea lucrărilor comisiilor de specialitate româno-poloneze şi româno-franceze, a Comisiei bilaterale a istoricilor din România şi Rusia, a Colocviului de istorici franco-români etc. Rezultatele cercetărilor a salariaţilor şi colaboratorilor Institutului reprezintă o reuşită incontestabilă a celor cincizeci de ani de activitate ştiinţifică. Cu ocazia sărbătoririi celor 50 de ani de activitate în domeniul cercetării ştiinţifice, vă urăm viaţă lungă, putere de muncă, un prestigiu şi un statut pe măsură pe plan naţional şi, internaţional”.
Acest eveniment va fi marcat de organizarea unui Simpozion Ştiinţific Internaţional ce se va desfăşura până pe 31 octombrie 2015.

 

Share This Article