Pacienţii din Mehedinţi şi nu numai au, începând de ieri, posibilitatea să facă analize medicale imagistice la un nou computer tomograf performant, a cărui valoare se ridică la aproape un milion de lei. Aparatul medical a fost adus în această dimineaţă la Spitalul de Urgenţă din municipiul Drobeta Turnu Severin, urmare a unui amplu proiect de dotare a Spitalului, în care s-a implicat Consiliul Judeţean Mehedinţi alături de Ministerul Sănătăţii. ,,În luna februarie anul acesta, Consiliul Judeţean Mehedinţi alături de Ministerul Sănătăţii s-au angajat într-un program amplu de dotare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin cu echipamente medicale neapărat necesare acestui spital. Astăzi ne-a venit acest computer tomograf care are o valoare de aproximativ un milion de lei, contribuţia Consiliului Judeţean la această valoare este de 20%, restul sumei provine de la Bugetul Ministerului Sănătăţii. Mai mult decât atât, tot de la Ministerul Sănătăţii a fost alocată în continuare suma 2 milioane 760 mii, astfel că vom participa şi noi cu acea cotă de 20% iar până la sfârşitul anului aşteptăm să fie achiziţionate şi alte aparate medicale pentru spital” a declarat Aladin Georgescu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi.Computerul tomograf este un aparat care serveşte la producerea unor imagini, utilizând razele X. Imaginile sunt utilizate pentru stabilirea diagnosticului care va conduce la o eficacitate maximă a tratamentului prescris de medicul curant. Investigaţia nu este dureroasă, dar suprafaţa plană pe care este întins bolnavul poate fi incomodă. De asemenea, unii dintre pacienţi se pot simţi neconfortabil în interiorul cilindrului, în special dacă suferă de claustrofobie sau anxietate.
,,Întâmpinăm dificultăţi foarte mari la aparatul vechi, care avea peste 15 ani. Era depăşit şi se defecta foarte des şi apărea probleme atunci când examinam pacienţii. Aparatul ajuns astăzi este de cel puţin zece ori mai performant” , a precizat medical specialist Gheorghe Frâncu.