Ieri a avut loc şedinţa de reconstituire a Consiliului Local Orşova convocată de Prefectura Mehedinţi. Practic consilierii locali care îşi luaseră adio de la mandate după dizolvarea CL Orşova de Tribunalul Mehedinţi urmau să fie înlocuiţi cu supleanţii, mai precis cu următorii de pe listă. Fără un Consiliu Local la Orşova primarul turnător la Securitate cu nume de cod ,,Alin” pe numele adevărat Ion Manea nu putea face mare brânză. Avea, cum se spune, metaforic, mâinile legate…
Prefectura Mehedinţi a convocat ieri o şedinţă de reconstituire a CL Orşova. Consiliul Local Orşova a fost dizolvat de Tribunalul Mehedinţi în condiţiile legii, din cauza politicienilor mici şi a orgoliilor mari înrădăcinate aici. Ulterior, guvernul Ponta a dat o lege care permite tuturor localităţilor din ţară care au astfel de probleme să le rezolve cu supleanţi. Mai concret , în locul consilierilor trimişi acasă de instanţă să vină următorii de pe listă şi astfel să se reconstituie Consiliile Locale acolo unde e cazul. Căci fără Consiliu Local primarul nu poate face mare brânză. Iar prefecturile nu au făcut altceva decât să pună în aplicare această lege. Consilierii locali supleanţi care au fost convocaţi pentru validarea unui nou Consiliu Local sunt Delia Bălănescu, Titica Birovescu, Ion Căiniceanu, Dorian Cunicel, Constantin Florea, Mihai Ghebaură, Constantin Isac, Florea Jianu, Nicolae Lungu, Aurelian Minulescu, Virgil Paloş, Elena Piţigă, Rodica Plic, Stan Stelică şi Melania Şelaru. Pe ordinea de zi se află alegerea comisiei de validare, validarea mandatelor consilierilor supleanţi aleşi, depunerea jurământului şi declararea CL legal reconstituit, alegerea preşedintelui de şedinţă al CL legal reconstituit, aprobarea numărului şi componenţa membrilor în comisiile de specialitate din noul CL. Precizăm că primarul din Orşova, Ion Manea, a fost turnător la Securitate dovedit cu nume de cod ,,Alin”. El “ciripea” tot ce mişcă în Orşova pe vremea când lucra ca ospătar la un renmit restaurant din oraş.







