Motto: ”În puşcărie am cunoscut umilinţa, smerenia adevărată şi dezinteresul trupesc pe care îl dobândeşti doar atunci când ştii că nu mai există nici o salvare. De la o zi la alta îţi vedeai viaţa sfârşită şi momentul morţii.” – Părintele Iustin Pârvu (întemniţat politic între anii 1948-1964)
Mă fraţilor, citeşti şi te cruceşti. I-auzi ştire din Prosport: ”Lotul condamnat în ”Dosarul Transferurilor” a schimbat percepţia românilor despre închisoare. Permisii, vizite feminine în spatele gratiilor, eliberări condiţionate, lucrări ştiinţifice elaborate pe paturile suprapuse şi în timp record, toate sunt elementele cu care oamenii care au păgubit bugetul de stat cu milioane de euro par să ”dribleze” acum justiţia. Cristi Borcea în weekend a fost eliberat din închisoare pentru a participa la botezul rodului iubirii din spatele gratiilor. Alături de Gigi Becali, cel care a fost naşul fetiţei, Cristi Borcea a organizat şi participat la ceremonia de creştinare.”
Cum s-ar zice ai bani faci legea şi în spatele gratiilor, nu ca Elenuca Udrea pe care o mânca goanga mare în fiecare seară în arestul Poliţiei.
Mă fraţilor, bag seama că puşcăria, în zilele noastre, a devenit o tabără în care sunt campaţi oamenii cu bani pentru o ”vacanţă” de 2, 3 sau hai maxim 5 ani că doar ei sunt oameni cu bani, literaţi şi autori de multiple şi complexe lucrări ştiinţifice.
În ce ţară trăim când o bunicuţă de 83 de ani e arestată pentru o găină, zice-se furată, iar nemernicii care au devalizat ţara au în celule: plasma, mochetă, acces internet, telefoane, etc.
Puşcăria zilelor noastre, pentru oamenii cu bani, e doar o întrerupere a tumultuoasei vieţi pe care o duc, singurul mare impediment fiind frecventarea cârciumilor, barurilor şi cluburilor de noapte. De avere nu se pune problema, că rămân cu ea intactă, iar de viaţa sexuală, aşişderea, exemplu fiind acelaşi Borcică care, la un moment dat, şi-a liniştit impulsurile cu una dintre reprezentantele aparatului medical din pârnaie.
Toţi cei trecuţi de 35 de ani, care au apucat serviciul militar obligatoriu şi l-au mai şi satisfăcut, îşi aduc aminte cu groază de perioada de cătănie. În special cei care au efectuat stagiul militar înainte de 1989. Păi armata se rezuma la trezirea la ora 5, înviorarea (pe platou în aer liber, inclusiv la minus 25 de grade), o masă cu mazăre decorticată şi un ceai la mic dejun, instrucţia de dimineaţă (cu nămolul aferent), prânzul cu o zeamă caldă şi un fel doi (gen macaroane cu sos şi mazăre), activităţi administrativ-gospodăreşti, masa de seară (o varză împuţită) şi stingerea. Nu tu permisii, nu vizite conjugale (se mai descurcau băieţii prin parcul auto cu fetele care se roteau lunar de la o unitate la alta), nu tu telefoane (aici era cu solicitare, aprobare comandant companie, etc), mochetă, pachet de acasă (aici mai existau scăpări, dar potul rămânea la ofiţerul de serviciu, sau la sergentul de serviciu pe companie) nici vorbă.
Armata, viaţa cazonă de dinainte de 1989 era un coşmar, chiar dacă babele pe uliţă (transformate în aşa-zis doamne de oraş) nu concepeau ca băieţii să nu facă armata că, deh: ”armata te face bărbat!”. Serviciul militar obligatoriu a fost pentru majoritatea tinerilor decreţei (şi ante şi post acelei perioade) un coşmar. O umilinţă de 4 luni în care ”bibanii” trebuiau să ştie cine e şeful şi astfel să devină prin instrucţie, umilinţă, înjurături, chiar bătăi şi multe alte corvoaade ”bărbaţi adevăraţi”.
Puşcăria, în cazul Borcea şi alţi miliardari de carton ai zilelor noastre, pare a fi mai degrabă un exil din viaţa tumultoasă cu toate dotările standard. Un popas prin continuitatea de fărădelegi pe care le comit odată intraţi în vâltoarea afacerismului de tranziţie românesc.
Nu stăm să mai analizăm modul în care statul tratează puşcăriaşii în comparaţie cu pacienţii spitalelor. Simpla comparaţie a normei de hrană spune tot: puşcariaşii au dreptul la trei mese consistente pe zi, din care să nu lipsească carnea, în timp ce pacienţii sunt trataţi zilnic cu fierturi din zeamă de coji de legume şi la câte o sărbătoare mare cu o aripă de pui.
Puşcăriaşii zilelor noastre, cei cu bani bineînţeles, au un tratament special, cu mult superior tuturor gardienilor care-s obligaţi să le asigure paza, integritatea şi profilul lor ”moral” de escroci.
De fapt ce ne mai miră că există 2 categorii de puşcăriaşi, când la nivelul societăţii noastre, contrar Constituţiei, avem 2 categorii de cetăţeni: ăia obligaţi să respecte LEGEA şi ăilalţi de fac ordonanţe şi acte normative care ÎMPEDICĂ APLICAREA LEGII. I-aţi recunoscut pe cei din categoria ”privilegiaţi, încă nelegaţi?”
Să auzim şi să citim numai de bine.
