Găzduit de Polivalenta severineană, Campionatul Național de ne-waza (luptă la sol) pentru copii U11, U13 și U15 a adus 4 medalii pentru cluburile mehedințene
Organizator, CSM Drobeta și-a adjudecat aurul prin Iasmina Covaciu (U15; – 36 kg), iar Ana-Maria Vladu (U13; – 36 kg) și Roberta Ioviță (U15; – 52 kg) au obținut bronzul. Aproape de podium a mai fost Alexandra Nae (U15; – 52 kg), clasată pe locul al V-lea la categoria respectivă de vârstă și greutate. “Am avut 11 copii în concurs și am luat trei medalii, dintre care una de aur. La ne-waza, mulți sportivi sunt dezavantajați de greutate, fiindcă sunt mai puține categorii, iar diferența de kg dintre ei e mai mare. Oricum, suntem mulțumiți de rezultate”, a spus antrenorul Gicu Vasilan. Prezent cu 4 copii în concurs, CCE Strehaia a cucerit o medalie de bronz, prin Daria Robu (U15; – 36 kg), iar Ane-Marie Brebinaru (U15 – 44 kg) s-a clasat pe locul al V-lea. “Sunt mulți sportivi pe categorie și era greu să luăm două medalii”, a precizat antrenorul strehăian Ilie Gâdea.







