Citeşti? Bine. Și eu aş fi vrut, dacă tot nu pot dormi, măcar să mă răsfăţ cu o carte bună la ora asta, însă doarme colega de cameră, iar regulile sunt reguli, mă respectă – o respect.
M-am tot foit prin pat şi plapuma parcă mă sufocă, dar cum mă dezvelesc – mă ia frigul. Da, da… ştiu că şi voi aţi trecut prin asta, doar că eu apuc să scriu despre ele, pentru că, prietene, eu nu am somn şi am un jurnal. Trebuie să mă decid cum fac să-mi fie ”călduţ”. Mai întorc capul şi clipesc nedumerită. E unul din momentele când îmi fac nervi doar pentru că, la un metru de mine, cineva are un somn foarte adânc. Ochii mi se îndreaptă nicăieri altundeva decât spre noptieră. Dau cu mâna până găsesc din nou telefonul. Ora e aceeaşi – ora ghinionului de a nu avea somn. Mi-am propus să mă întorc pe partea stângă, dar salteaua mă ameninţă cu un alt arc, mai puternic, şi iar mă dor coastele. Îmi arde faţa de indignare. Mă ridic de mă sprijin cu spatele de perete, îmi aşez perna la spate pentru a mă face comodă. După câteva minute de stat cu mâinile încrucişate şi ochii în tavan, îmi trag laptop-ul şi îl deschid parcă hoţeşte.
Îmi pun în căşti nişte muzică mai tristă şi asta pentru că am lista asta de melodii setata de câteva zile (vorba verişoarei mele ”probleme de adolescenţi”). Iată-mă tastând încetul cu încetul în speranţa că… ca în vremurile mai vechi, când aveam ceva pe suflet şi toate îmi păreau sufocante, mă apuc să scriu ca să sting focul emoţiilor mele. Culmea e că, nu ştiu cum se face, dar când te păleşte reflectatul acesta, de la atom până la moarte, nu scapi decât când leşini de somn. Scot căştile din urechi, pentru că am senzaţia că muzica din căşti răsună prea tare, dar nu e aşa. Le bag înapoi. Ei bine, cum îmi este drag graiul, tastez repejor ca să nu îmi uit toate gândurile.
M-am trezit săptămâna aceasta, în faţa unui om ce-mi spunea că întotdeauna când suntem puşi în situaţia de a face alegeri între două părţi la care ţinem foarte mult – doare. Am căzut de acord. Poziţia omului ce le cântăreşte pe toate doar în câteva clipe e dificilă… e chiar mare, pe naiba, căci ai vrea să faci un pas în viitor, dar nu ai pasul acesta niciodată, oricât nu te-ai învăţa a merge.
Recent, am fost şi la o nuntă. Stăteam alături de colegul meu de trupă, mai exact, cel mai tânăr dintre ei. Ambii de-o vârstă, până la urmă, ne uitam cam rătăciţi la întreg procesul acesta fascinant dar parcă şi înfricoşător. Am schimbat câteva vorbe împărtăşind poziţia noastră faţă de nuntă. Nu vorbesc de nuntă ca suma literelor ”n-u-n-t-ă”, mă refer la ceea ce e dincolo de abstractul ansamblului de litere, la sentimente, evenimente, lupte, gânduri. Îmi doream să înţeleg ce era în minţile mirilor. Faptul că ne-am pomenit să sărbătorim unirea a două suflete mă înspăimânta, într-un fel sau altul. Asta pentru că uitându-mă în sală, vedeam atâtea domnişoare drăguţe şi tineri arătoşi, dar nu mă refer doar la ceea ce se petrecea în interiorul localului, ci şi la faptul că dintre toţi câţi au cunoscut, ei s-au ales unul pe altul, a fost alegerea finală. (Mă gândesc că oamenii, când vine vorba de alegerea perechii de suflet, sunt ca peştii care chiar dacă nu s-au văzut niciodată în oglindă, ştiu să-şi găsească partenerul din aceeaşi specie, pentru că simt ce le aparţine.)
Ultima săptămână pentru mine a fost una grea pentru că mi-a tot întins pe tavă alegeri ce trebuiau făcute. Ce le face speciale e că alegerile astea au două extreme şi într-un final îţi vor decide soarta temporară sau de lungă durată. Eu m-am pomenit la răscruce de vânturi… Unul mai puternic ca altul, au tot încercat să îmi schimbe direcţia. Toate puse cap la cap, îmi amintesc de ruleta rusească. Da, e vorba de acea ruletă ce te ţine în suspans, frică şi o altă stare finală – eşecul sau succesul, necaz sau fericire. Mi-a amintit de ruleta rusească pentru că fiecare clipă din viaţa noastră e o decizie, una mai mare, alta mai mică.
Desfăşor: eşti la o conferinţă, ai de schimbat doar câteva vorbe cu cineva pentru a-i rămâne memorabil, sau pentru a rămâne acelaşi necunoscut. Răspunsul e doar în schimbul a câtorva vorbe. Ceea ce urmează să spui decide poziţia ta pe viitor. E decizia ta! Plus că prima impresie contează… Oamenii poartă în timp acea imagine a fiecăruia, care ne-a marcat în deosebi. Astfel, e alegerea noastră să dăm sau nu altora motive grele pentru a purta cu ei imaginea noastră pătată pe viitor, nu ştii când şi unde te mai poţi întâlni şi cum se poate schimba destinul. Alt exemplu: o fostă colegă de cămin, în fiecare dimineaţă se plângea că are dureri stomacale foarte puternice. Totuşi la micul dejun alegea să-şi prăjească nişte ouă şi ceva sos picant. Era doar o altă partidă din ”Ruleta durerii”. Modul în care ne tratăm pe noi şi pe ceilalţi e la fel, la rândul ei, o ruletă rusească… Nu ştii niciodată alături de cine şi dintr-a câta oară patronul se îndreaptă spre tine.
Toate-s schimbătoare. Dacă încă nu v-aţi concentrat să analizaţi puterea gândurilor voastre ce se materializează în fapte (respectiv decizii) sau bunuri, vă sfătuiesc să consideraţi asta. Tu, eu, el sau ea… Noi decidem dacă suntem drăguţi şi dacă alţii ne vor trata la fel. Noi decidem dacă trecem pe roşu sau dacă vorbim la volan când avântăm în trafic. Noi suntem ceea ce facem, gândim şi consumăm (aici mă refer şi la informaţie, metaforic vorbind). Tot ceea ce suntem e o decizie sau alegere.
Toate cazurile menţionate mai sus sunt câteva din puţinele situaţii care mi-au lăsat de reflectat adânc câteva zile bune. Ciudat e că am ajuns să rezum viaţa la teoria ruletei ruseşti. Ori ai ori n-ai! Și până la urmă aşa e! N-o să mint, şi pe mine mă sperie o groază de lucruri. Mă sperie să pierd când puteam să câştig, dacă făceam alegerea corectă. Mi-e frică să aleg să fiu sinceră cu altul din faţa mea, care la rândul lui, alege să mă mintă. Și da, mi-e scârbă să fiu pusă în faţa alegerii de a mai ţine sau de a lăsa pe cineva să plece din viaţa mea. Sunt mişcări riscante şi dureroase de multe ori. Ne întrebăm de prea multe ori ”dar dacă…” şi ţinem să vâslim prin griji, imaginându-ne perspectivele… Acea ultimă respiraţie dinainte de verdict, e ultimul produs dintre cuget şi sentiment. Și ne primim sentinţa sau binecuvântarea.
Acum, spre final, după ce am tot asociat viaţa şi deciziile cu ruleta rusească, propun o altă perspectivă: din tot jocul acesta, gândeşte-te că nu eşti doar un alt jucător ce va avea fie de câştigat sau de suferit, ci eşti glontele – indiferent de situaţie, străbaţi!
