În casa pe care au spart-o şi din care au sustras bani aur şi alte bunuri bandiţii au dat în miez de noapte de soţia proprietarului, celebrul interpret de muzică populară bănăţeană , Petrică Irimică Miulescu. Ca să poată fura în linişte, hoţii au apelat la o metodă clasică, mafiotă: au legat-o fedeleş pe femeie şi i-au băgat un căluş în gură. Din primele informaţii se pare că intruşii aveau toţi cagule pe cap, ca să nu fie văzuţi la faţă, lucru care îngreunează mult ancheta demarată de poliţie.
O grupare infracţională neidentificată de poliţie a spart locuinţa unui celebru interpret de muzică populară din Orşova, judeţul Mehedinţi, de unde au furat bunuri de valoare, sume mari de bani şi o cantitate însemnată de aur. În calea bandiţilor care se pare că veniseră la pont s-a aflat soţia artistului, care întâmplător se afla singură în casă. Infractorii au rezolvat situaţia neprevăzută într-un stil mafiot: au legat-o fedeleş şi i-au băgat un căluş în gură ca să nu facă gălăgie. Apoi au operat liniştiţi şi duşi au fost şi în zi de astăzi . Îngrozitorul eveniment a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Poliţia se dă de ceasul morţii dar până în prezent nu a rezolvat nimic. Potrivi newsmehedinti.ro, locuinţa din Orşova a celebrului cântăreţ de muzică populară, Petrică Irimică Miulescu, a fost spartă noaptea trecută, în jurul orei 0.00 – 1.00, de un grup de hoţi. Circa cinci persoane, profesioniste se pare, au intrat în casa cântăreţului, unde au legat-o şi agresat-o pe soţia interpretului, aflată singură în locuinţă.
Hoţii ar fi primit o informaţie sigură cum că în casa lui Irimică Miulescu ar fi depozitate mai multe bunuri de valoare şi bani. Grupul de infractori a reuşit să fure o sumă importantă de bani şi aur din locuinţa lui Miulescu după care s-au făcut nevăzuţi. Oamenii legii nu au reuşit să-i prindă pe infractori, aşa că deocamdată hoţii zburdă în libertate. Dosarul, fiind complex , a fost preluat de poliţiştii municipiului Severin, ei fiind cei care efectuează ancheta deschisă în acest caz. Există informaţii că hoţii ar fi purtat cagule pe cap în timpul operării ca să nu fie văzuţi la faţă.







