vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Cort de nunţi, pe fonduri europene

Primăria Grădinari a achiziţionat un cort pentru evenimente, printr-un proiect pe fonduri europene. Suma obţinută de primărie, de la UE, este de 120.000 de euro.

Unii dintre localnici nu sunt mulţumiţi de investiţia făcută de edil, considerând că ar fi putut să facă altceva cu banii, eventual un centru de colectare al legumelor.

„Cu 120.000 de euro putea să facă, aici, în zonă multe lucruri. Noi nu avem un centru de colectare al legumelor şi tot timpul suntem nevoiţi să ne vindem marfa pe un preţ de nimic sau să o aruncăm la gunoi din cauză că se strică. Majoritatea localnicilor muncesc zi şi noapte în solarii, iar nimeni nu are timp de nunţi. Nu înţeleg pentru ce a făcut acel cort la marginea localităţii. A avut patru evenimente în patru luni. Noi ne chinuim fiecare cum putem şi suntem vai de capul nostru. Asta este situaţia dacă nu avem un cuvânt de spus. Primarul a luat bani de la Uniunea Europeană pentru distracţii, iar pentru strictul ncesar al comunei niciodată. Cine să mai înţeleagă ce se întâmplă în România”, a povestit, pentru adevărul.ro, Elena Feraru, din localitatea Grădinari, din Olt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul comunei, Mihai Ioana, susţine că banii au fost luaţi prin intermediul Asociaţiei Tineri pentru Tineri din Olt, iar ei au fost trecuţi beneficiari, iar de pe urma cortului se strâng bani la buget. „Banii pe care i-am strâns din evenimentele pe care le-am organizat i-am pus deoparte. La anul vrea să accesez un alt proiect cu cofinanţare şi să deschid un restaurant, o spălătorie şi o pensiune agroturistică. Şi eu şi angajaţii suntem gata să stăm pe marginea piscinei să atragem turiştii”, a spus primarul Mihai Ioana.
Cortul de nunţi are 400 de metri pătraţi şi 300 de locuri, iar meniul porneşte de 90 de lei şi poate ajunge şi la 150 de lei.

 

sursa foto: adevarul.ro

Politica