sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

La un gol de play-off

“Mergem la Cluj să jucăm ofensiv şi vom încerca să câştigăm”, spunea Săndoi înainte de jocul cu CFR din Gruia. Și planul de acasă s-a potrivit cu cel din târg, adică de pe stadionul clujean duminică seară, nu înainte însă de a tremura ceva pentru obţinerea celor trei puncte. După o primă repriză echilibrată, în care cele două formaţii şi-au împărţit atât posesia cât şi ocaziile. Primii care au încercat poarta adversă au fost craiovenii, prin Ivan, care cu capul a trimis în braţele lui Marc. Au urmat gazdele să-şi încerce norocul, dar au nimerit decât bara.

Au urmat partea secundă, când după două minute gazdele au deschis scorul prin Belek. Trecuseră două minute de joc şi elevii lui Săndoi parcă erau tot în pauză. Când atacantul clujenilor a reuşit desprinderea după o lovitură liberă cu un şut din careu. Au urmat moment de confuzie pentru olteni, dar şi-au revenit pe final, reuşind egalarea prin Nuno Rocha, care a reluat în plasă o centrare a lui Vătăjelu şi în prelungiri au dat lovitura de graţie prin Dumitraş după o minge trimisă în bară de autorul primului gol.

O victorie muncită şi meritată a alb-albaştrilor, la capătul unui joc foarte bun în mare parte a disputei, care îi aduce pe craioveni la acelaşi punctaj cu ultimul loc de play-off la final de tur al sezonului regulat, un gol facând diferenţa între poziţia a şasea deţinută de Tg. Mureş şi cea de-a şaptea ocupată de CSU.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca o concluzie a jumătăţii de campionat este îmbucurătoare revenirea echipei pregătite de Săndoi, care a ajuns la cinci partide fără eşec, se vede treaba că alb-albaştri îşi intră mai greu în rol, după debutul dezastruos, din patru succese şi o remiză fără fostul director tehnic pe bancă, dar şi faptul că în aceste ultime partide echipa a jucat mult mai dezinvolt, mai pe poartă, adică mai ofensiv, chiar dacă cu Pandurii nu a obţinut decât o remiză albă.

Acum, două săptămâni de pauză, în care principalul Săndoi are la dispoziţie timpul necesar să recupereze jucătorii cu probleme medicale, Madson, Acka, să-l pună pe picioare fizic pe Iliev şi să exerseze mai mult faza de atac pentru ca echipă să marcheze mai mult.

 

Emil Săndoi, antrenor principal CSU: „A fost un joc spectaculos între două dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Fără a fi subiectiv, consider că am controlat prima parte a meciului, ne-am creat oportunităţi mai clare. Accidentarea lui Acka ne-a obligat iar să improvizăm şi a trebuit să-l mutăm pe Kay pe linia de fund şi să jucăm cu Dumitraş în premieră la închidere. Astfel, repriza a doua a fost mai echilibrată. Iar momentul cheie al jocului a fost când Beleck a scăpat singur cu Bălgrădean şi portarul nostru a apărat. Dacă se făcea 2-0 ne era mai greu să revenim în joc, dar nu imposibil. În ceea ce ne priveşte, pe finalul jocului am fost mai pragmatici şi am înscris din şansele pe care le-am avut. De data asta şi norocul s-a întors de partea noastră. Mă bucur pentru Nuno Rocha, pentru Dumitraş că au marcat şi felicit toţi băieţii pentru rezultatele obţinute în ultima perioadă. Suntem la egalitate de puncte cu ASA Târgu Mureş, diferenţa fiind doar la golaveraj. În meciurile care urmează vom forţa prezenţa în play-off“.

 

Bogdan Vătăjelu, jucător CSU: „Au fost două reprize total diferite. În prima, CFR şi-a creat ocazii mai mari. În a doua, deşi nu am început bine şi am primit gol, am dat dovadă de unitate. Nu am mai avut ce pierde, am crezut în şansa noastră şi am obţinut cele trei puncte, care erau foarte importante pentru noi. Am ajuns la cinci meciuri fără înfrângere. Vrem să nu pierdem niciun meci, să o ţinem tot aşa. Ar fi frumos să reuşim o nouă serie fantastică, la fel ca în campionatul precedent“.

 

Cristi Bălgrădean, căpitanul CSU: „Am crezut în şansa noastră până la final. Am demonstrat că suntem un grup unit, care ştie să se mobilizeze în momente grele. Am prins încredere în noi după ultimele rezultate şi, după cum vedeţi şi dumneavoastră, victoriile aduc victorii. Vrem să menţinem această linie şi în următoarele etape pentru că avem un obiectiv de îndeplinit, accederea în play-off, care, în opinia mea, ne este la îndemână“.

 

Ivan, din nou, la UNDER 21

Atacantul celor de la CSU, Andrei Ivan a fost convocat de Cristi Dulca la reprezentatavia sub 21 de ani a României. Formaţia de tineret a tricolorilor va disputa vineri, de la ora locală 18.00, în Luxemburg (Differdange), un meci cu selecţionata ţării gazdă în preliminariile Euro-2017. Apoi, la 13 octombrie, reprezentativa sub 21 de ani a României va disputa, de la ora locală 17.00, la Bialystock, un joc amical cu selecţionata Poloniei.

 

 

Politica