Şi mama lui Adrian Duicu e în dosarul evazioniştilor

Redactia

Fostul baron PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu şi-a lăsat mama să facă afaceri necurate şi acum odată cu povara bătrâneţii, ea este nevoită să ducă în spate un dosar penal de evaziune fiscală . Ana Duicu nu a avut parte de acelaşi tratament ca ceilalţi suspecţi care au fost săltaţi cu poliţia şi mascaţii în baza mandatelor întrucât ,,ar fi confirmat că se va prezenta de bună voie la IPJ Mehedinţi la audieri”. Poliţiştii au crezut-o, dar şi femeia s-a ţinut de cuvânt. Anchetatorii au decis ca Ana Duicu să fie cercetată penal în stare de libertate pentru evaziune fiscală. Este vorba de operaţiuni comerciale fictive.

 

El se plimbă cu ,,BMW” şi cu ,,Jaguar” iar mama lui, septuagenară, s-a ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală. Mama fostului baron PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu este cercetată penal pentru evaziune fiscală, alături de mai multe persoane în dosarul în care s-au emis facturi fictive în valoare de peste 45 milioane de euro, prejudiciul adus statului fiind de peste zece milioane de euro. Ana Duicu este administrator al unei societăţi comerciale. Săptămâna trecută după audieri maraton la sediul IPJ Mehedinţi, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi au fost introduşi în arestul poliţiei Constantin Popescu, fost preşedinte PSD Orşova , om de afaceri orşovean, Costel Vîrvoreanu – patronul unei firme de transport din Bîcleş şi alte două persoane din Orşova. La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi au fost conduse pentru audieri nu mai puţin de 15 persoane. Fiul lui Constantin Popescu, Valentin Popescu, directorul DGASPC Mehedinţi va fi cercetat în stare de libertate. Tot săptămâna trecută a fost reţinut şi introdus în arestul IPJ Mehedinţi omul de afaceri Georgică Cornu, într-un alt dosar instrumentat de poliţiştii mehedinţeni, în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de circa 3 milioane de euro. Poliţiştii au luat măsura sechestrului asigurator şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, printre care autoturisme de lux, sume de bani şi măsuri asiguratorii asupra unor creanţe. Poliţiştii au extins cercetările şi faţă de Ana Duicu, mama lui Adrian Duicu (fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, inculpat într-un dosar de corupţie), în calitate de administrator al unei firme, ea cercetată în stare de libertate pentru evaziune fiscală.

Un poliţist şi un procuror s-au mânjit în alt dosar al lui Popescu

Tribunalul Mehedinţi a decis ca omul de afaceri orşovean Constantin Popescu, Costel Vîrvoreanu – administratorul unei firme de transport din Bîcleş şi alte două persoane din Orşova şi Arad instutuirea măsurii controlului judiciar. În ultimii doi ani, Constantin Popescu a avut numai probleme cu legea, fiind inculpat în acelaşi megadosar de corupţie cu Adrian Duicu, iar ulterior a fost trimis în judecată pentru dare de mită alături de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, Carmen Sârboiu şi un comisar-şef de la IPJ Mehedinţi , şef la Investigarea Fraudelor Ion Ianoşi precum şi omul de afaceri Sorinel Duducea. În perioada 18 martie 2013-20 martie 2014, Carmen Sîrboiu a pretins şi primit de la omul de afaceri orşovean Constantin Popescu efectuarea de lucrări de amenajare (curăţenie şi grădinărit) a curţii comune aferente celor două vile ale magistratului, situate în Drobeta Turnu-Severin şi a acceptat promisiunea aceluiaşi om de afaceri, de obţinere, în concesiune, a unui teren pe malul Dunării, aflat în proprietatea Primăriei Orşova. De asemenea, a primit de la acelaşi om de afaceri 225 de răsaduri de flori ornamentale de grădină.

 

 

Mama lui Duicu , în lotul evazioniştilor

La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat 25 de pecheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Mehedinţi, Timiş, Arad şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de aceştia. ,,În perioada 2008-2014, 32 de persoane, având calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administrator, împuterniciţi) ai 35 de societăţi comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost implicate firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse”, a declarat comisarul Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. Aceştia ar fi înregistrat, în contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, piese şi componente auto, etc.) în valoare de peste 45.000.000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Ulterior, prin efectuarea mai multor operaţiuni/tranzacţii financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor implicate, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienţei banilor, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală. Interesant este că o parte dintre cei care au fost audiaţi în acest dosar au fost săltaţi cu poliţia şi jandarmi în baza mandatelor de aducere. Ana Duicu nu a avut parte de acelaşi tratament ci a venit la poliţie de bună voie şi nesilită de nimeni întrucât ,,ar fi confirmat că se va prezenta la IPJ Mehedinţi la audieri”. Familia Duicu are afaceri prospere de miliarde, printre acestea numărându-se afaceri petroliere cu staţii Peco şi servicii medicale prin societatea Romrad RMN decontate de CJAS Mehedinţi. Adrian Duicu este văzut întotdeauna cu maşini de lux, preferata sa fiind un autoturism marca ,,Jaguar”.

 

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol