Niciun junior promovat!

Redactia

Noua echipă a Băniei nu a avut curajul să dea credit niciunui puști crescut la centrul de copii și juniori al Craiovei

De-a lungul anilor, Craiova fotbalistică indiferent că s-a numit CS Universitatea, înainte de decembrie 1989, ori FC Universitatea după, s-a remarcat prin juniorii produși la centrul propriu. Nu era an în care unul sau doi puști să nu fie aruncați în luptă, la vârste destul de fragede. Cazuri precum ale lui Ilie Balaci, anii 70, Gică Popescu, Săndoi anii 80, ori Papa, Stângă, Mitriță, Papură, Trică, Vancea după 90. Apoi au urmat Pleșan, Rada, Ionuț Stancu după 2000, iar în ultimii Găman, Silviu Lung jr., Mihai Roman, Crăciun. Acestea sunt doar câteva nume pentru că numărul tinerilor fotbaliști crescuți în propria ogradă, adică în Bănie, la Universitatea, ori la CSS sau aduși de tineri din alte părți, încă de puști, este foarte stufos.

Au fost vremurile când echipa avea rezultate și își permitea să facă debuturi, dar și momente când mai de voie mai de nevoie arunca în luptă tineri de perspectivă care au confirmat, unii ajungând chiar de top. Rezultatele au fost pe măsura curajului avut de tehnicieni. Dintre antrenorii cu tupeu ai ultimului deceniu îi numim pe fostul director tehnic, Sorin Cîrțu, pe Victor Pițurcă, pe Nicolo Napoli și chiar pe actualul principal Emil Săndoi.

Așa s-a întâmplat înainte, pe vremea Universității pentru că acum, noua formație a Băniei, nu a avut curajul în cei doi ani și jumătate de existență să arunce niciun tânăr fără experiență în luptă, ci au preferat să vină, cel puțin în anul înfințării cu o serie de străini și jucători de pe alte meleaguri care nu au făcut prea mulți purici într-o Bănie, cunoscătoare de fotbal. Jucători sub 25 de ani sunt în lot. Vătăjelu, 23 de ani, Băluță, 22 de ani (singurul compoment născut în Craiova!), au destulă experiență, primul în B la Vâlcea și Reșița, cel de-al doilea la Viitorul lui Hagi. Ar mai fi Herghelegiu 23 de ani, fost la Iași în B, ori Bancu 23 de ani și Mazarache 22 de ani, cu jocuri în diviziile inferioare, dar au jucat totuși destul de puțin., Excepția de sub 20 de ani este Ivan, care la 18 ani este cel mai tânăr jucător aruncat în luptă de CSU. El însă abia din acest tur de campionat, dar care deși nu a jucat decât la Craiova la seniori a acumulat destule meciuri importante la loturile naționale de juniori și chiar la tineretul României.

Campionatul trecut, pe final, când presiunea rezultatelor nu mai exista, CSU ar fi putu debuta mai mulți tineri, dar nu a făcut-o. Din contră a preferat să trimită de la prima formație la cea de-a doua jucători pentru a promova satelitul în liga a treia. Acum, Craiova a mizat tot pe jucători cu experiență, de peste 30 de ani. Popov, Zlatinski și mai nou Iliev. Puștii decât se antrenează cu formația lui Săndoi, dar probabil rezultatele înregistrate în campionat nu le dau curajul necesar tehnicienilor să arunce în luptă puști crescuți la centrul de copii și juniori, fie ei născuți în Bănie, fie aduși din afară, dar care îmbracă tricoul alb-albastru de mai bine de un an. Câteva nume ar fi Ciocoteală, fundaș central, Jurj și Burlacu – atacanți ori alții care evoluează cu succes la naționalele de juniori ale României.

Nu mai produce centrul de copii și juniori? Nimic mai neadevărat. Și nu centrul propriu, ci și cel al CSJ Ştiinţa U Craiova, centrul Consiliului Județean, care în primul sezon al CSU a reprezentat echipa în campionatele de juniori, apoi de anul trecut a dat tot ce a fost mai bun juniorilor CSU. Mai mult, și ca o întărire a faptelor, doi dintre cei mai buni juniori ai CSJ Știința, Dudea Alin, fundaș central, și Ilie Burci, portar, ambii născuți în 1997 au ajuns la Dinamo! Ambii au fost componenți ai echipei de juniori B care au evoluat în finala campionatului de juniori a vârstei lor, anul trecut tocmai împotriva alb-roșilor care i-au furat de sub nas lui Rotaru și Andrici.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol