Procesul ucigaşilor bulibaşei de la Cârcea, condamnaţi la pedepse cuprinse între 15 şi 20 de ani de detenţie, continuă la Curtea de Apel Craiova. Procurorii vor pedepse exemplare pentru toți inculpații, astfel că au cerut instanței să rețină în sarcina lor încă o circumstanță agravantă, mai exact faptul că omorul a fost săvârșit din interes material. Judecătorii Curții de Apel Craiova au anunțat că vor lua în discuție acest aspect la următorul termen, stabilit pentru 30 octombrie a.c.
La ultimul termen de judecată al procesului ucigașilor de la Cârcea, aflat în faza apelului, la Curtea de Apel Craiova, pe 28 septembrie a.c., procurorii au cerut ca în sarcina inculpaților să fie reținută încă o circumstanță agravantă, respectiv comiterea crimei din interes material. Avocații inculpaților au cerut amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea în aceste condiții, astfel că următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 30 octombrie a.c.
„Amână cauza pentru ca apărătorii să-şi pregătească apărare cu privire la agravanta – Interes material, și pentru a fi emisă adresă către PMS pt. Burican”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Craiova.
Reamintim că, pe 29 mai a.c., Tribunalul Dolj pronunţa sentinţa în dosarul uciderii cu sânge rece a bulibaşei de la Cârcea, faptă pusă la cale chiar de fiul său adoptiv, Adrian Buţu. Culmea este că cel din urmă a scăpat şi cu cea mai mică pedepasă, respectiv internarea pe o perioadă de 15 ani într-un centru de detenţie, întrucât era minor la data comiterii faptei, odată cu pronunţarea sentinţei fiind pus în libertate sub control judiciar. Marius Daniel Burican, elevul de la „Odobleja”, cel care i-a tăiat gâtul victimei cu baioneta şi Ștefan Alexandru Iovan, cel care l-a pus în legătură cu fiul adoptiv al victimei, au primit câte 20 de ani de puşcărie.
Tribunalul a mai stabilit ca inculpaţii să le plătească urmaşilor bulibaşei daune morale şi despăgubiri în valoare totală de 270.000 lei:
„Admite în parte acţiunile civile formulate de către părţile civile Mihai Floriana şi Buţu Cristina şi obligă inculpaţii Buţu Adrian, Iovan Ştefan Alexandru şi Burican Marius Daniel în solidar, la plata sumei de 70.000 lei pentru fiecare parte civilă reprezentând daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Buţu Mirela şi obligă inculpaţii Buţu Adrian, Iovan Ştefan Alexandru şi Burican Marius Daniel în solidar la plata sumei de 70.000 lei daune morale şi 60.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă”.
Fapta s-a petrecut anul trecut, la o zi după Sfânta Maria, în jurul orei 05.00. Poliţiştii doljeni erau anunţaţi că, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa lui Nelu Buţu, de 42 de ani, din comuna Cârcea, i-au tăiat gâtul cu o baionetă şi au dipărut, bărbatul decedând la scurt timp. Imediat, s-a constituit o echipă complexă condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind demarată ancheta pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptei, identificarea şi prinderea autorilor. Cercetările au scos la iveală faptul că Adrian Buţu, fiul adoptiv al victimei s-a gândit să scape de tatăl său ca să moştenească averea familiei.
La începutul lunii august, a discutat acest lucru cu un prieten, Ştefan Alexandru Iovan, de 20 de ani, din Craiova, însă cel din urmă n-a vrut să comită fapta, chiar dacă i s-au promis o grămadă de bani. Însă a găsit pe cineva dispus să facă asta în schimbul sumei de 35.000 de euro.
Este vorba despre Marius Daniel Burican, de 18 ani, din comuna Cerăt, elev al Colegiului „Ştefan Odobleja” din Craiova. Adrian Buţu a făcut rost de o baionetă, iar pe 16 august, în jurul orei 05.00, după ce tatăl său a adormit, l-a sunat pe Burican, care a venit purtând o cagulă, i-a dat arma, i-a arătat unde doarme tatăl său, apoi a mers la el în cameră. După ce i-a înfipt baioneta în gât, autorul a plecat acasă, fără să primească vreun ban din suma promisă, iar arma crimei a aruncat-o undeva în spatele casei, în câmp. Autorii au fost prinşi în urma unor percheziţii făcute pe 10 septembrie 2014. Pe 5 noiembrie 2014, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat cu premeditare, respectiv instigare şi complicitate la această infracţiune deosebit de gravă.
Nemulţumiţi de pedepsele primite, cei trei inculpaţi au declarat apel împotriva sentinţei din mai a Tribunalului Dolj, însă și procurorii au atacat sentința. În acest moment, inculpaţii Iovan Ştefan Alexandru şi Burican Marius Daniel sunt în arest preventiv, în timp ce „creierul” operațiunii, fiul adoptiv al bulibașei, Adrian Buțu, este sub control judiciar.







