Polițiștii doljeni au continuat seria acțiunilor din cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii 2015”. Ziua de astăzi a fost dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului și s-a organizat o simulare de furt din locuinţă, prin escaladarea unei ferestre lăsate deschise.
Prin această acțiune, polițiștii au urmărit reacțiile cetățenilor, s-a pus accentul pe comportamentul propriu şi masurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victima unei astfel de infracţiuni.
Deasemenea, s-a verificat și modul în care cetăţenii reacţionează când li se cere accesul în bloc prin intermediul interfonului, constatându-se că în cele mai multe cazuri aceştia permit accesul fără a solicita date referitoare la persoana care sună la interfon.
În cadrul activităţii au fost purtate discuţii cu persoanele întâlnite adresându-li-se recomandari cu privire la adoptarea unei conduite preventive, astfel încât să nu devină victime ale unei astfel de infracţiuni.
Iată câteva dintre recomandările transmise de poliţişti:
- Nu oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre bunurile pe care le deţineţi, nici măcar celor care susţin că reprezintă unele instituţii (compania de gaz, electricitate, firme de deratizare sau dezinsecţie, firme de curierat, firme/societăţi comerciale care oferă diferite servicii).
- Dacă vizitatorul pretinde că este reprezentatul unei autorităţi sau companii, întotdeauna solicitaţi şi verificaţi cu atenţie cartea de identitate sau legitimaţia de serviciu. Verificaţi dacă persoana din fotografie este aceeaşi cu cea pe care o aveţi în faţă.
- Când părăsiţi locuinţa, chiar şi pentru scurt timp, închideţi toate ferestrele şi uşa de la balcon, mai ales dacă locuiţi la parter sau la etajele inferioare, unde este posibil accesul prin escaladare.
- Dacă aveţi posibilitatea, montaţi pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite sau sistem de supraveghere video.
- Nu postaţi pe site-urile de socializare adresa dumneavoastră sau imagini din care să reiasă că aveţi în casă obiecte de valoare.
Când sunteţi plecat/ă în concediu:
- Nu postaţi pe site-urile de socializare, informaţii legate de acest aspect (locaţie, perioada) etc .
- Apelaţi la o persoană de încredere care să verifice periodic starea locuinţei dvs. şi să colecteze poşta.
- Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic, din al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră de la domiciliu.