L-au legat cu cearşafuri de patul de spital

Redactia

S-a întâmplat la Slatina. Pacientul era în stare de ebrietate

 

 

În urmă cu aproape un an, opinia publică era şocată de cazul Paulei Drulă, femeia care a fost legată cu cearşafuri de paturi de spital. Femeia a ajuns a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, pe 9 octombrie cu insuficienţă renală. Fiica ei era plecată în Italia, în interes de serviciu. A ajuns la spital pe 12 octombrie şi şi-a găsit mama plângând şi implorând să fie dusă acasă pentru că nimeni nu îi făcuse tratamentul de care avea nevoie şi nu fusese nici măcar hrănită. În plus, fusese legată de patul pe care se afla. Femeia a decedat la scurt timp, iar cadrele medicale care au avut-o în grijă au fost sancţionate doar cu reducerea salariului cu 5-10% timp de 1-3 luni.

 

O astfel de situaţie s-a întâmplat recent la Spitalul Judeţean din Slatina. Pe Facebook au apărut fotografii cu un bărbat legat de patul de spital cu o funie improvizată din cearşafuri.

Pacientul, Alecu Mitran (49 de ani), a fost adus la Spitalul Judeţean din Slatina în cursul săptămânii trecute cu un sindrom febril pe fondul unei infecţii osoase. Bărbatul era în stare de ebrietate şi, potrivit medicilor, făcuse o criză acută de sevraj.

A fost internat la secţia Boli contagioase, unde a fost imobilizat de mâini şi picioare cu cerşafuri. După ce a fost externat, olteanul din Schitu a spus jurnaliştilor că nu ar fi fost beat şi că în acelaşi salon cu el mai era un bărbat legat.

„Nu cred că e corect că m-au legat de pat… Eu le-am zis (cadelor medicale, n.r.) că de ce mă leagă, dar mi-au spus că nu sunt cuminte. Eu le-am răspuns: Nu eram în stare de ebrietate, nici nu am fost agresiv, m-au legat din cauză că… nu ştiu… Mai era un om acolo care era lângă mine, era şi el la fel legat ca şi mine…”, a spus Alecu Mitran, potrivit adevărul.ro, din faţa porţii casei sale.

 

Directorul medical al unităţii, dr. Cătălin Pătru, a declarat, potrivit sursei citate, că s-a apelat la măsura imobilizării bărbatului deoarece acesta era extrem de agitat şi exista pericolul să îşi facă rău.
 

„Pacientul a fost adus în criză acută de sevraj, situaţie prevăzută în legea privind contenţia (imobilizarea, n.r.) în care se poate aplica, temporar, această măsură, care se poate face atât cu mijloace omologate – nişte chingi, fie cu materiale textile folosite, de tip cearşaf, a.î. să nu provoace răni pacientului. Tot acest episod este menţionat într-un registru şi este supravegheat constant. Acest pacient vă spun că a venit cu un sindrom febril pe o infecţie osoasă, o infecţie ce apare pe un teren tarat, bărbatul cu pricina fiind o persoană consumatoare de alcool; pe acest context, el a făcut o criză acută de sevraj şi exista pericolul să îşi facă rău. Dumnealui a avut nişte manifestări de agitaţie mai severe şi, dată fiind infecţia sa osoasă, riscul era ca, prin agitaţie, să-şi provoace răni pe osul patologic căzând din pat etc. După ce pacientul a trecut peste episodul de agitaţie, a fost externat”, a afirmat dr. Cătălin Pătru.

Astăzi, managerul SJU Slatina ar urma să aibă o şedinţă cu toţi şefii secţiilor medicale din cadrul unităţii sanitare pentru a le transmite ca pe viitor să nu mai folosească improvizaţii la imobilizarea pacienţilor cu probleme, ci mijloace omologate.

 

sursa foto: adevarul.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol