Fost şef al IJJ Vâlcea şi alţi 9 jandarmi, condamnaţi pentru corupţie

Redactia
7 Min Read

Fostul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, colonelul Liviu Rotaru, dar şi alţi opt jandarmi au fost condamanţi, marţi, de Tribunalul Militar Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare. 

Aceştia sunt acuzaţi de  abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, după ce, în aprilie 2007, au „mătrăşit” concursul de angajare în sistem.  
Sentinţa dată, marţi, de Tribunalul Militar nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. 
Astfel, colonelul Liviu Rotaru a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,  la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare; pentru fals material în înscrisuri oficiale a primit  2 (doi) ani închisoare; pentru fals intelectual – 2(doi) ani închisoare. Magistraţii au decis să îi aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii „pe durata prev. de art. 862 C.pen. 1969, care se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă la 3 ani, deci pe o durată de 6 ani – termen de încercare”. 
Ceilalţi jandarmi condamnaţi sunt colonelul Vasile Iacovete, lt.col. Aurel Gheorghe, lt. col. Jean-Claudiu Negrilă, cpt. Victor-Ion Mitruţ, lt.col. rez.  Nicolae Nanora,  lt.col. rez. Ion Bănuţă, lt.col. Gheorghe Dima, lt.col. Vasile-Valentin Olaru. 
Inculpaţii sunt obligaţi să plătească şi daune. 

„Obligă inculpaţii în solidar, iar pe aceştia şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea la plata sumei de câte 3000 lei cu titlu de daune morale către părţile civile Sandu Marian, Stegăroiu Ilie Dorel şi Vîlnei Gheorghe. Respinge în rest pretenţiile civile formulate de părţile civile”, se arată în decizia instanţei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi anularea totală sau parţială a următoarelor înscrisuri falsificate: 
1.Test de verificare a cunoştinţelor pentru încadrarea din sursă externă a cadrelor militare specializate comandă (ordine publică, pază şi protecţie) şi stat major – 18.04.2007 pentru candidaţii Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion şi Anghel Marin; 
2.Borderou centralizator pentru consemnarea notelor acordate la testul scris al concursului pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţeri ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea 18.04.2007, tipul probei test scris, numai cu privire la candidaţii Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion şi Anghel Marin; 
3.Borderou cuprinzând candidaţii participanţi la testul scris al concursului pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţeri ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea 18.04.2007, numai cu privire la candidaţii Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion şi Anghel Marin; 
4.Tabel centralizator cu rezultatele obţinute pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţer ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea – 18.04.2007 – avizier, numai cu privire la candidaţii Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion şi Anghel Marin; 
5.Proces-verbal încheiat la data de 19.04.2007 la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea cu prilejul desfăşurării concursului pentru ocuparea celor 14 funcţii de subofiţer operativ principal – ordine publică, deblocate prin Nota Raport a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr. S 89394/09.03.2007, numai cu privire la candidaţii Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion şi Anghel Marin; 
6.Test de verificare a cunoştinţelor în vederea ocupării funcţiilor de subofiţeri pază conducte pentru candidaţii Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marian la concursul desfăşurat în perioada 23 – 25.04.2007;                  7.Borderou centralizator pentru consemnarea notelor acordate la testul scris al concursului pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţer pază conducte transport produse petroliere din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea rămase neîncadrate în urma concursului desfăşurat în perioada 26-28.03.2007 – 25.04.2007, tipul probei test scris (grilă şi răspuns scurt), numai cu privire la candidaţii Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marian; 
8.Tabel nominal cuprinzând candidaţii participanţi la testul scris al concursului pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţer pază conducte transport produse petroliere din cadrul rămase neîncadrate în urma concursului desfăşurat în perioada 26-28.03.2007– ordinea numerelor de pe lucrări, numai cu privire la candidaţii Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marian; 
9.Tabel centralizator cu rezultatele obţinute la concursul pentru ocuparea celor 11 funcţii de subofiţeri pază conducte transport produse petroliere din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea rămase neîncadrate în urma concursului desfăşurat în perioada 26-28.03.2007 –23 – 25.04.2007, numai cu privire la candidaţii Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marian; 
10.Proces-verbal încheiat la data de 27.04.2007 la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea cu prilejul desfăşurării concursului pentru ocuparea a 11 funcţii de subofiţeri pază conducte transport produse petroliere , deblocate prin Nota Raport a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr. S 87382/22.02.2007 şi rămase neîncadrate în urma concursului desfăşurat în perioada 26-28.03.2007, numai cu privire la candidaţii Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marian. Dispune anularea documentelor întocmite cu prilejul încadrării la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea a următorilor candidaţi: Măciuceanu Cornel, Bădârcu Marian, Vlad Stelian, Năiboiu Ion, Anghel Marin, Pătru Mihai, Șaramet Ștefan Paul, Petrescu Gheorghe Cristian şi Eftenie Marin. 

Share This Article