Au renăscut ca ”Pasărea Phoenix„

Redactia

Gruparea Phoenix Craiova şi-a luat revanşa duminică, în Piaţa ”Mihai Viteazul”, la turneul regional la minifotbal al Cupei Prieteniei-Bergenbier. Dacă în urmă cu 3 luni, craiovenii pierdeau, scor 1-4, în faţa formaţiei poliţiştilor doljeni, de data acesta au fost cea mai bună echipă din competiţie.”Din păcate în iunie în finala cu IPJ Dolj nu am fost în cea mai bună formă fizică, dar nu l-am avut în teren nici pe Sorin Chivu, care se accidentase. Poate de aceea am pierdut finala pe judeţ”, a spus Alin Bugălă, cel mai tânăr reprezentant al echipei Phoenix. Duminică, această grupare a depăşit în finală pe Old Boys Bucureşti, scor 4-2, după lovituri de departajare. În timpul regulamentar al meciului, scorul a fost egal 2-2, pentru craiovenii marcând Nistoran şi Chiliman, iar la penaltiuri au transformat Bugălă şi Chivu.”Am jucat mult mai bine decât la turneul judeţean, iar acum am fost în efectiv complet şi mult mai montaţi în teren. Am întâlnit în finală, una dintre cele mai bune echipe din ţară şi suntem bucuroşi că vom reprezenta Craiova, pentru al doilea an la rând, la turneul final”, a spus Bugălă. La rândul său, Marius Mitu, vedeta celor de la Old Boys a afirmat:”Aşa este în sport şi în general în fotbal, mai trebuie să şi pierzi. Felicit echipa Phoenix, iar finala jucată la Craiova a fost la înălţime şi cred că publicul a gustat din plin spectacolul. Știam că avem un meci greu, cunoşteam adversara din finală, dar diferenţa a fost făcută la loviturile de departajare, unde într-adevăr ai nevoie şi de şansă”.

 

Turneul final se joacă la Bucureşti

 

Phoenix Craiova s-a calificat la turneul final al Cupei Prieteniei-Bergenbier alături de alte trei formaţii Old Boys Bucureşti, SOFT Craiova şi N.S.N. Bucureşti. La competiţia din care se va disputa în Bucureşti- în perioada 24-25 octombrie, vor lua parte 16 formaţii, iar pe lângă cele 4 calificate în urma turneului de la Craiova, se vor prezenta şi câştigătoarele fazelor regionale de la Cluj-Napoca(26-27 septembrie), Bacău(3-4 octombrie) şi Constanţa(10-11 octombrie).

 

Pleiadă de ex-fotbalişti din liga I

 

La competiţia din Bănie în rândul celor 16 echipe participante s-au perindat mulţi jucători care au evoluat în liga I. Astfel, finalista Old Boys l-a avut în componenţă pe fostul jucător de la Universitatea Craiova, Steaua şi Anderlecht Bruxelles, Marius Mitu, iar gorjenii de la Știinţa Celei pe: Lucian Mălăele, fost jucător la Extensiv Craiova şi Pandurii, Bobi Trofin care a fost căpitan al ”pandurilor”. La echipele din Bănie, Sorin Chivu a activat în prima ligă cu Electroputere, Cătălin Beldeanu de la SOFT a jucat la Universitatea şi Steaua, iar Călin Pantelimon la Dinamo.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol