Deşi viza a treia victorie stagională, CS Pandurii Cerneţi n-a impresionat la Cujmir, de unde s-a întors fără niciun punct. Gazdele au condus cu 2-0, prin dubla lui Vlad Ionică – Dobre ('37, '78), după care golgheterul Mădălin Mătăsăreanu ('86) a redus din diferenţă. În minutul 88, oaspeţii au reuşit să marcheze, dar golul a fost anulat, pe motiv de ofsaid, moment în care jucătorii Lucian Zamfir şi Mihai Ungureanu l-au lovit pe arbitrul-asistent Ionuţ Baiaş şi au fost eliminaţi, incidente pentru care riscă sancţiuni drastice. La finalul jocului, CS Pandurii a contestat identitatea jucătorului Mădălin Birău, iar cazul va fi analizat în această seară de Comisia de Disciplină a AJF Mehedinţi. Pe teren, CS Pandurii Cerneţi nu mai pierduse din 24 mai 2014, când a fost surclasată cu 11-0 de campioana de la vremea respectivă, Minerul Mehedinţi!
Corcova, lider în premieră
Până la luarea unei decizii, AS Corcova a trecut în fruntea clasamentului, poziţie pe care o ocupă pentru prima dată, de la înfiinţare. Echipa patronată de Dan Ioviţa a dispus, la limită, de Dunărea Gruia, prin golul lui Ionuţ Chiotan, din minutul 16, şi a detronat din fruntea clasamentului pe CS Strehaia, care nu s-a prezentat la Dănceu, invocând faptul că, pe drum, s-a defectat autobuzul cu care făcea deplasarea. În derby-ul debutantelor în Liga a IV-a, Coşuştea Căzăneşti şi Viitorul Șimian au remizat, scor 1-1. Nicuşor Dragotescu ('41) a deschis scorul pentru oaspeţi, iar gazdele au egalat prin Florin Surcel ('78). Căzăneşti şi Șimian au bifat astfel primele puncte din acest sezon.







