Prima 100. Vă mulțumim!

Redactia
12 Min Read

Cu paşi mici, dar siguri, „Jurnalul Olteniei”, singurul cotidian regional din Oltenia membru al Biroului Român de Audit Transmedia, a ajuns la numărul 100. A fost o adevărată provocare, fiind un ziar născut în plină criză financiară ce s-a resimţit drastic pe piaţa media, dar am reuşit să ajungem până aici. Nu ar fi fost posibil să facem acest lucru fără încrederea pe care ne-aţi acordat-o dumneavoastră, cititorii noştri, şi vă mulţumim pentru acest lucru. Partenerilor care ne-au susţinut încă de la început de drum le mulţumim de asemenea. Personal, recunosc că nu am fi putut să ne impunem pe piaţă fără o echipă sudată care să aibă un scop comun: corecta informare a cititorilor. A venit, aşadar, vremea să ne cunoaşteţi echipa. 

În ceea ce mă priveşte, mi-a fost tot timpul dificil să mă descriu. Am lăsat ca ceea ce fac să spună ce trebuie despre mine şi sper că mesajul a fost bine înţeles. Ce pot să vă spun este că principiul după care mă ghidez în viaţă şi în profesia de jurnalist este: „Libertatea este mai importantă decât orice”. Acesta este şi principiul funcţionării cotidianului regional „Jurnalul Olteniei”. Pentru că preţuim libertatea, „Jurnalul Olteniei” este un cotidian independent. Mărturisesc că în România zilelor noastre este extrem de dificil să fii independent, obiectiv. Însă, dacă aceste principii te definesc, o poţi face. Aceasta deoarece, ca jurnalist, consider că mai presus de interesul tău trebuie să fie interesul cititorului căruia i te adresezi. 

 

 

Echipa noastră nu este una standard. Redactorii nu se limitează la un singur domeniu, ci se dezvoltă fiecare, pe mai multe paliere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Libertatea ne defineşte şi echipa. 

 

Lucian Sandu, Kiddo aşa cum îl alintăm noi, a fost de la început alături de acest concept.

Este omul de bază, care, între altele, realizează fotografii pe care vi le prezentăm dumneavoastră.

 

Georgiana Roxana Leana este redactorul nostru care cel mai adesea ne informează despre ceea ce se întâmplă în învăţământ ori în plan social. Nu ezită însă să scrie şi despre ceea ce face administraţia din judeţ. Georgiana este o fire liniştită, cu bun simţ. Spune că, pentru ea, corectitudinea şi adevărul primează şi încearcă să le transpună în ceea ce scrie. Este, cu adevărat, o persoană perseverentă şi, datorită acestei aptitudini, a reuşit să evolueze. 

 

Raluca Buzatu, tot o perseverentă, este cea care se asigură că primiţi informaţii importante şi în timp util, atunci când accesaţi site-ul nostru jurnalulolteniei.ro.

Uneori, articolele şi reportajele sale le găsiţi şi în paginile cotidianului.

Studentă la Jurnalism, Raluca Buzatu consideră că un om informat este un om puternic. 

 

Radu Saizu este jurnalistul care v-a informat pentru prima dată despre faptul că se doreşte organizarea unui referendum la Craiova pe tema noilor reactoare nucleare de la Kozlodui, dar şi primul jurnalist care a adus în atenţia publică problema ambroziei din Craiova. Pe parcurs, nu s-a limitat doar la acestea, iar dumneavoastră i-aţi putut citi în fiecare zi articolele. În plus, este omul care mă poate suplini, reuşind, atunci când eu nu sunt prezentă în redacţie, să-şi mobilizeze colegii. Radu este jurnalist de doar un an, însă în acest timp a reuşit să crească frumos.  “Dacă limita până la ideal sunt eu, atunci înseamnă că trebuie să mă las în urmă”, este principiul după care Radu se ghidează: „Idealul într-o ştire este adevărul. Am încercat să îmi dau toată silinţa pentru a-l afla şi pentru a-l transmite. Mi-am dorit ca în fiecare zi să mă autodepăşesc lăsând adevărul să primeze. Dacă nu am ştiut, am întrebat, am ascultat, am învăţat şi aşa voi face mereu pentru a atinge idealul”.

 

Ei bine, din această toamnă, după o binemeritată vacanţă, moldoveanca noastră se întoarce. Ea vi s-a dezvăluit în seria articolelor „Jurnalul moldovencei ajunse la Craiova”, publicate în suplimentul de weekend al cotidianului. Este vorba, în caz că aţi uitat, de Rima Jalbă, o tânără studentă, cu adevărat talentată. „Bunătatea este religia mea”, ne spune Rima, afirmând că: „Articolele mele sunt o reflecţie directă a lumii ce mă înconjoară, trecută prin prisma propriilor experienţe şi trăiri. Odată puse pe foaie, rândurile mele vorbesc gândurile ce mă frământă. Astfel, poate, într-un mod naiv, sau poate deja în cicăleala anilor, încerc să văd ce e mai bun în timp şi spaţiu, dar mai ales în oameni. Iar acolo unde nu este, ofer de la mine mai mult, în speranţa că aş putea schimba ceva printr-un gând bun”.

De la Severin ne aduce veşti Iulian Gogonea. Iulian lucrează în mass-media din anul 2000. A început cu radio, apoi a intrat în presa scrisă. Pentru el, şeful cel mare este „Măria-Sa Cititorul! ”
„Mă străduiesc să-mi scriu fiecare articol pe înţelesul cititorului, să fie uşor de citit şi de înţeles de omul de rând. Întotdeauna eu prezint o stare de fapt cu punctele de vedere ale părţilor implicate în subiect şi niciodată nu trag concluzii. Concluziile le trage cititorul, care trebuie să afle un adevăr, o informaţie, nu opinia mea. Cititor care, oriunde voi scrie, va rămâne singurul meu şef”, afirmă cu determinare Iulian Gogonea. 
Camelia Sârbu ne ţine la curent cu pedepsele aplicate infractorilor, Dragoş Ostroveanu este corespondentul nostru din judeţul Olt, iar Matei Mihai este cel care dă o pată de culoare şi umor, în fiecare zi, prin caricaturile pe care le realizează. 

Funcţionarea departamentului Sport, depinde de colegii noştri Cosmin Lengyel – Ionescu, Mario Morcov, Cristi Iacob şi Mircea Oglindoiu. 

Mircea Oglindoiu, este corespondentul nostru de la Severin. Activează în mass-media din anul 2003, fără întrerupere. 
 “Citesc ziare de sport din clasa I, iar, peste vreo 15 ani, destinul, probabil, m-a pus în ipostaza de a fi eu cel care informează cititorii despre evenimentele sportive. Consider că am făcut-o în mod obiectiv şi pot afirma cu certitudine că am tratat cu seriozitate orice subiect”, mărturiseşte Mircea. 

 

Cristi Iacob s-a alăturat recent echipei noastre, însă este jurnalist cu state vechi.

Încă din 2001 este jurnalist şi a scris numai despre sport. Aceasta şi pentru că, aşa cum mărturiseşte, pasiunea sa pentru sport s-a transformat în pasiunea de a scrie despre sport. 

 

 

Mario Morcov este jurnalist din anul 1997. A acumulat o bogată experienţă de-a lungul anilor.

Corectitudinea, incisivitatea şi persevernţa este ceea ce îl caracterizează.

La un moment dat, în cariera sa, Mario nu a ezitat să-şi atace şeful în propriu-i ziar, atunci când a considerat că şeful a greşit faţă de sport.

 

Cosmin Lengyel-Ionescu este implicat într-o sumedenie de activităţi şi mai toate au legătură cu sportul.

Consideră că:

„Sportul este o artă şi trebuie tratat ca atare. Câteodată te inspiră, alteori te motivează, iar tot timpul îţi aduce o infuzie de energie”. 

 

 

De corectura articolelor noastre, pe care, recunoaştem, le scriem cu foarte multe greşeli fiind mereu în grabă, se asigură colegii noştri Traian Ivana şi Elena Dondoneaţă. Dacă uneori au mai scăpat greşeli de redactare, vă rugăm să ne scuzaţi! Încercăm să fim vigilenţi. Domnul Traian Ivana (foto), decanul de vârstă al echipei noastre are o pasiune pentru citit şi pentru cuvinte încrucişate, iar Elena, pe lângă corectură, se asigură că nu uităm de credinţă, iar atunci când sunt sărbători religioase importante ni le aduce în atenţie. 

Ziarul prinde forma finală, care ajunge la dumneavoastră, cu ajutorul colegilor noştri Iulian Grămadă şi Dragoş Smeu. 

Iulian este la început de drum în meseria de tehnoredactor. În fiecare zi continuă să-şi îmbunătăţească modul de lucru.

Pe el îl las să se prezinte singur:
“Sunt Iulian şi fac parte din "dream team-ul" acestui cotidian încă de la primul număr. Sunt o persoană sociabilă şi plină de voie bună, iar atunci când găsesc un colectiv pe măsură, mă integrez foarte repede. De asta am avut parte şi la Jurnalul Olteniei, fapt care m-a făcut să rămân şi să lucrez aici, după o perioadă de practică în care am avut parte de dezvoltare atât personală, cât şi profesională“.
 

Dragoş Smeu are experienţă în ceea ce face, pentru că lucrează ca tehnoredactor de aproape 10 ani. 

Dragoş este genul de om care atunci când se apucă de un lucru, nu-l lasă până nu termină, iar viziunea lui ne-a scos de multe ori din încurcătură atunci când nu ştiam ce imagini ar fi mai potrivite pentru a accentua o informaţie scrisă.

 

Flaviu Dincă, cel pe care l-aţi cunoscut, până de curând la departamentul sport, scriind cel mai adesea despre Simona Halep, sportivă pe care o apreciază, a decis să facă faţă unei noi provocări şi se ocupă acum de marketing. Spune că este ambiţios şi că presa reprezintă o parte din viaţa lui. „Mă bucur că fac parte din echipa Jurnalul Olteniei la numărul 100, şi sper să ajungă măcar la 100.000 de numere!”, afirmă Flaviu. 

 

 

În echipa noastră le avem alături şi pe Cătălina Antonie (publicitate) şi pe Lăcrămioara Iliescu (casier), doamna Lăcră îi spunem noi, dar şi pe Mirel Dumitru, cel care se asigură în fiecare zi că ziarele ajung la dumneavoastră.  

Cel care ne conduce, dar căruia nu îi place noţiunea de şef, este Cristian Constantinescu, mă mândresc să spun, soţul meu. 

Este o afacere de familie, familie extinsă care cuprinde toată echipa cotidianului regional „Jurnalul Olteniei”, dar şi pe dumneavoastră, cititorii noştri. 

Share This Article