Premierul Victor Ponta are în plan să candideze din nou, în 2016, pentu un mandat de deputat de Gorj. El susține însă că nu mai vrea alte funcții publice.
„În 2016, probabil voi candida alături de echipa cu care am fost tot timpul în ultimii 15 ani, în județul Gorj, pentru funcția de deputat.
Dar alte funcții în stat nu mă interesează – cred că o perioadă în care să nu fiu în prima linie, în care să învăț și din lucrurile bune și din greșelile mele, îmi va prinde foarte bine”, a declarat Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate.
Premierul a mai afirmat că: "Vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit, în decembrie 2016, pentru că (…) am promis oamenilor înapoi pensiile, salariile, am promis scăderea TVA-ului, le-am făcut, dar să știți, când rezolvi o sută de probleme apar alte o sută și sunt câteva lucruri importante pe care vreau să le fac anul acesta și la anul, lucruri care privesc viața oamenilor. Mă refer la legea salarizării în domeniul bugetar (…), mă refer la acele măsuri din Codul fiscal care au fost amânate un an și care pot să fie devansate, ajutând companiile să facă mai multe locuri de muncă, să-i plătească mai bine pe angajați, mă refer la salariul minim (…), mă refer la combaterea evaziunii fiscale (…). Deci eu nu spun că în decembrie 2016 o să termin toate treburile pe care le am la Guvern, or să mai rămână și altele, însă am un mandat de dus la bun sfârșit, îl voi duce la bun sfârșit. Eu cred că, știți cum spune românul, dacă ceva merge bine, hai să nu stricăm. Și la anul vor fi alegeri, vor participa partidele politice și oamenii vor decide la vot. Deocamdată lucrurile merg bine și nu vreau să le stricăm, deci, clar, vreau să rămân să-mi termin mandatul în decembrie 2016", a declarat premierul.
Victor Ponta susține că vrea să recupereze timpul pe care nu l-a petrecut în această perioadă alături de familie.