Uite că începu și școala! Și, cum era de așteptat, veni odată cu ea și cu aglomerație. Ba în autobuz, ba la covrigărie, ba la fast food, ba la terasele de prin centru ori în părculețele de prin împrejurimi. Traficul, infernal! Mai ales la prima oră a dimineții. Claxoane, frâne, ba chiar și câte o înjurătură pe ici-colo.
Cei mici, speriați, emoționați, încântați sau liniștiți se duceau (sau erau duși) de mâna părinților (a mamelor în special). Voi insista mai mult pe emoționați și speriați pentru că altfel nu se poate explica gălăgia infernală din autobuzul pe care îl iau zi de zi să ajung la lucru.
Cu mămicile este o altă poveste. Cel puțin la fel de gătite ca și elevii, însă cred că… mai multe. Păreau că sunt mai multe mămici în autobuz decât copii, iar evenimentul începerii școlii cred că are o mai mare însemnătate pentru ele decât pentru cei mici. Locul din fața școlii, timp în care au așteptat ca odraslele lor să asiste la deschiderea noului an școlar, a devenit loc de socializare pentru ele. Tăticii se zăreau răzleț, trăgând dintr-o țigară, sensibil depărtați de grupurile de mame entuziasmate ai căror copii pășiseră pentru prima dată pe poarta școlii.
La cei mai mari, liceenii în mod special, lucrurile stau cu totul altfel. Începerea școlii, în majoritatea cazurilor (nu în toate), reprezintă doar un “laitmotiv” al întâlnirilor cu gașca, al viitoarelor petreceri de neuitat, majorate ori alte distracții. Terasele de pe Centrul Istoric au fost pline încă de la primele ore ale dimineții, fapt care denotă că unii dintre elevi nici nu au trecut pe la școală să-și ia orarul, ci au decis că școala se poate deschide și singură. Cafeluța și țigara, aproape că nelipsite din ghiozdanul elevilor, stăteau la loc de fală pe masă, lângă noile modele de smartphone. Răzleț, câte unul, doi, care păreau deranjați de fumul celorlalți se izolau în celălalt capăt al mesei.
Hainele de fiță au revenit în trend. Mall-ul a fost plin în ultimele zile de adolescenți care au ținut neapărat să își reînoiască garderoba, așa, ca de început de an școlar.
Băieții în blugi și tricou ori cămașă. Nimic extravagant sau ieșit din comun, însă cu firma la vedere. Fetele îmbrăcate, fardate și machiate până peste cap. Repet, nu toate, însă suficiente încât să-ți dai seama cam care sunt tendințele.
Culoarul școlii pare că a devenit podium pentru tinerele domnișoare dornice de atenție. Despre țigări am vorbit mai sus așa că nu e cazul să mai menționez că fumează cot la cot cu băieții.
În fine, școala a început și pentru cei mici și pentru cei mari, însă băncile se vor ocupa ( aproape toate), probabil de săptămâna viitoare. Cei mici probabil că stau cuminți și speriați în bănci, ascultând tot ce zice învățătorul. Cei mari încearcă încă să lungească vacanța și mai trăgând chiulul, gândindu-se probabil “ce mică-i vacanța mare”. Clopoțelul va suna însă (și pentru ei), la fel ca în anii trecuți: ding-ding! De astăzi se face prezența!?
sursa foto: jurnalul.ro







