marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită şi în Mehedinţi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi aniversează, pe 13 septembrie, 167 de ani de la o dată memorabilă în tradiţia armei pompierilor: lupta eroică purtată, la 13 septembrie 1848, de pompierii militari din Bucureşti împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română.

Cu această ocazie, premergător Zilei Pompierilor din România, ISU “Drobeta” a organizat competiţii sportive şi desene pe asfalt şi urmează să desfăşoare expoziţii cu tehnica şi mijloacele de intervenţie şi puncte de informare preventivă.

În perioada 8-9 septembrie a.c., în colaborare cu Asociaţia Sportivă “Flacăra” s-au desfăşurat competiţii sportive sub egida “Cupa 13 Septembrie” — ediţia 2015, au fost organizate competiţii sportive, atât între cadrele ISU “Drobeta”, cât şi între echipe de minifotbal ale structurilor MAI din judeţ. Concursul de desene pe asfalt denumit “Copil de pompier”, ediţia 2015, a fost adresat copiilor angajaţilor ISU “DROBETA” şi a urmărit familiarizarea acestora cu specificul meseriei de pompier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România continuă în zilele de 11 şi 12 septembrie, în toate oraşele şi municipiile din judeţul Mehedinţi, cu organizarea unor puncte de informare mobile, expoziţii cu tehnică şi mijloace de intervenţie din dotare, astfel:

  • în data de 11 septembrie a.c., între orele 10.00-13.00 în Hipermarketul Cora şi în centrele celorlalte oraşe şi municipii;
  • în data de 12 septembrie a.c., orele 10.00-13.00, Hipermarketul Carrefour şi centrele celorlalte oraşe şi municipii;

Pentru a sărbători într-un cadru destins, atât cadrele active ale inspectoratului, cât şi cele în rezervă vor participa, astăzi, la Casa Tineretului, la un spectacol susţinut de Ansamblul “Danubius”.

Seria activităţilor dedicate acestei zile, se vor încheia duminică, 13 septembrie a.c., când pompierii din cadrul ISU “Drobeta” vor organiza un ceremonial militar-religios, în municipiul Dr.Tr. Severin, pe str. Traian, în faţa Prefecturii.

Toţi cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să vadă defilarea personalului ISU “Drobeta” şi a tehnicii de intervenţie din dotare. Blocul de defilare va fi format din patru plutoane constituite din militari din cadrul inspectoratului, dar şi subunităţilor subordonate acestuia, personal ce asigură intervenţia în caz de incendii, descarcerare, acordare ajutor medical de urgenţă şi calamităţi. Prin faţa celor prezenţi vor trece apoi 15 autospeciale de intervenţie, autospeciale cu care pompierii intervin în diferite situaţii de urgenţă. La defilare, vor participa, alături de pompieri, membri ai SPSU şi SVSU, dar şi voluntari ai Crucii Roşii—Filiala Mehedinţi.

Ziua de 13 septembrie se va încheia cu programul “Ziua porţilor deschise”, eveniment organizat în toate subunităţile de pompieri din judeţ, transmite într-un comunicat de presă ISU Mehedinţi.

Politica