Real a dat o palmă de goluri la Bistriţa

Redactia

Cu performanţe bune în ultimii ani, când s-a clasat în primele 4 formaţii din ţară, CS Real Craiova îşi propune şi în acest sezon această performanţă şi a debutat cu victorie în noul sezon.

CS Real Craiova echipa ce reprezintă Bănia în Superliga feminină de fotbal a învins în prima etapă,scor 5-0, în deplasarea de la Heniu, judeţul Bistriţa, echipa locală ACS. Jocul a fost controlat de craiovence care au marcat prin Nicoleta Bărbos(3), Adrian Burtică şi Georgiana Vasile. “11”-le folosit în acest meci de antrenorul Sorin Pătraşcu a fost următorul: Bertea -Moraru, Balanciuc, Neacşu, Dragu- Firică, Vasile, Burtică, Tomescu – Obreja, Bărbos. Au mai jucat Cergan şi Bâscoveanu.”Echipa a jucat extraordinar, după părerea mea Real Craiova nu avut niciodată un lot valoros ca acum. A confirmat, cum speram şi eu şi antrenorul Sorin Pătraşcu, în acest meci Nicoleta Bărbos. Am avut şi condiţii meteo mai grele, mai ales că a plouat pe durata celor 90 de minute, iar apoi la final a ieşit soarele. Bine pot spune, glumind puţin, că a ieşit soarele şi că am dat noi multe goluri. Oricum avem o echipă bună şi dorim să facem performanţă, şi să învingem pe Cluj şi pe Târgu Mureş. Oricum până la acele meciuri vom juca în etapa a doua cu echipa din Odorhei care este formată din jucătoare unguroaice, şi am impresia că au şi jucătoare care au jucat şi în liga naţională maghiară”, a afirmat preşedintele clubului Real, Fănel Văduva

 

Cuplaj în etapa a III-a, Olimpia Cluj- Real Craiova

 

În acest sezon Real Craiova şi-a înscris şi echipa a doua în liga I, al doilea eşalon al ţării. Formaţia a doua antrenată de Matei Croitoru, care ieri şi-a aniversat ziua de naştere, şi Florin Tucă, va debuta în competiţie pe 4 octombrie, la Cluj- Napoca, în faţa “satelitului” celor de la Olimpia Cluj. Tot atunci va juca şi prima echipă a Realului cu gruparea clujeană, urmând să aibă loc un cuplaj pe “Cluj Arena”. “Am încercat să copiez modelul celor de la Olimpia Cluj pentru a face fotbal de calitate şi aici la noi. Ne apropiem puţin, dar stăm mai rău cu banii. Ei sunt cei mai buni în ultimii ani, dar noi sperăm să fim între primele echipe din ţară. Va fi un eveniment în etapa a treia, atunci când ne vom deplasa şi vom juca, cu ambele echipe ale noastre ,în aceeşi zi cu cei de la Olimpia”, a spus Văduva. Pe lângă echipa a doua, Real are şi grupă de juniore.”Din acest an avem şi echipe de tineret Under 12 şi Under 14, iar în această vară am obţinut rezultate excelente la un turneu de la Braşov. La tineret,antrenor este Adi Popa. Avem acum la club legitimate 70 de jucătoare. Joi, vom participa la Suceava cu aceste grupe de tineret la un turneu şi este benefic că Federaţia se implică şi la fotbal feminin”. În liga I activează şi Victoria Craiova, iar duelul dintre cele două echipe craiovene va fi în etapa a cincea pe terenul de la Mischii.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol