Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Box Dolj, Liviu Stan, şi-a anunţat recent retragerea din această funcţie după doar nouă luni de când fusese ales. Hotărârea sa a fost surprinzătoare, întrucât în urmă cu două luni în Sala Polivalentă din Craiova se desfăşurase ediţia a 40-a a Centurii de Aur. În plus, în anul 2017 erau şanse foarte mari ca oraşul nostru să organizeze un eveniment de o anvergură foarte mare, Campionatul Mondial de seniori. Pentru a lămuri întreaga situaţie şi de ce a luat această decizie, reporterii cotidianului nostru au realizat un amplu interviu cu Liviu Stan.
De ce ai luat decizia să renunţi la şefia AJBox? Anunţul tău a surprins pe toată lumea…
Nu ştiu dacă au fost surprinşi, probabil au fost oameni cărora le-a părut rău că am plecat, alţii, care n-au avut nicio reacţie, mă refer aici la cei din lumea boxului şi la oameni care reprezentau anumite instituţii. Nu ştiu dacă am şocat… A fost o decizie personală, umană, a unui bărbat adevărat de a pleca din funcţia Comisiei Judeţene de Box după un timp scurt. Cea mai mare victorie a mea şi a Craiovei nu am vrut să se transforme vreodată în cele mai mari înfrângeri. Am preferat să plec din vârf şi să nu las loc de interpretări. Mulţi, probabil, s-au gândit la ceva ezoteric sau teoretic în conspiraţii. A fost decizia mea după două luni de gândire.
Foloseşti cuvinte grele, care pot fi şi interpretate. Ai spus că a fost o decizie de bărbat. La ce te referi?
Boxul este un sport al bărbaţilor, nu poţi să nu fii inimos şi să faci box. Este o caracteristică a pugiliştilor. Trebuie să crezi întotdeauna că eşti numărul 1, să crezi că eşti cel mai bun. Atunci şi pugiliştii, şi antrenorii, şi oamenii care au avut tangenţe cu boxul sunt oameni foarte bine definiţi. A fi bărbat înseamnă mult mai mult de atât, şi înseamnă să ai curajul să spui şi da, şi nu, să-ţi asumi absolut orice colaborare posibilă în care te angrenezi. Nu fac parte din categoria oamenilor care să spună numai da, ci fac parte din categoria celor care spun şi nu. Probabil din această cauză a părut că jignesc pe cineva sau că deranjez. În realitate am fost omul care am avut pretenţii doar de la mine până acum. Simţind puţin că lucrurile se blochează, adică în perioada următoare ar fi însemnat să fiu o locomotivă, să trag după mine nişte oameni capabili, dar prea încăpăţânaţi.
Nu am găsit o satisfacţie în a rămâne să oblig pe cineva să facă un anumit lucru.
“Timpul va demonstra ce a fost bine şi ce a fost rău”
Folosind termene din box, a dat un croşeu prin organizarea Centurii de Aur, iar la scurt timp a urmat un KO asupra ta sau a celorlalţi oameni din box.
Mi-ar plăcea să nu rămână lucrurile aşa, nu cred că sunt eu cel doborât, eu nu privesc lucrurile aşa agresiv. Timpul ne va demonstra dacă a fost bine să fiu la conducerea Asociaţiei Judeţene de Box Dolj sau a fost rău. Peste ceva timp, se va vedea ceea ce se va întâmpla în box. Nu m-am simţit confortabil cu reacţia oficialilor din box, şi nici cu a celor din afară. După această lipsă de reacţie, după două luni de zile am preferat să mă duc acasă. Nu am mai găsit o motivaţie să continui. Sunt un om care face un lucru decât dacă are o credinţă foarte puternică. Existau două variante: ori m-aş fi blocat undeva, ori aş fi încercat să fac lucruri mult mai mari.
Apropo de lucruri măreţe, ştiu că exista varianta să se organizeze un Campionat Mondial la seniori, chiar la Craiova. Proiectul va rămâne în aer dacă pleci?
Nu ştiu, nu pot să spun nimic despre ceea ce va fi. Eşti unul dintre puţinii oameni care ştiu acest lucru, informaţia fiind vehiculată doar la nivel de zvon. Pot să spun că am contractat Campionatul Mondial de seniori, şi ar putea să aibă loc pentru prima dată în România şi, evident, în premieră, în Craiova.
Șansele ca noi să organizăm acest Campionat Mondial erau foarte mari pentru că sunt convingător şi am o politică destul de bună, de fapt, s-a şi confirmat acest lucru. Din păcate nu am mai reuşit să mai vorbesc cu nici un oficial la nivel local sau naţional. După Centura de Aur nimeni nu a mai fost interesat. Am ţinut-o ca pe un as în mânecă. Nu am spus nimic din dorinţa de a face o surpriză tuturor, numai că am fost eu surprins să văd un dezinteres total din partea oamenilor din jurul meu.
În mod întâmplător am avut o întâlnire cu vicepreşedintele AIBA la un hotel luxos din Bucureşti, unde am expus problematica desfăşurării Campionatului Mondial la Craiova. Mi-a spus că nu se poate mai devreme de anul 2017. Recunosc că nu ştia nimic despre Craiova, a reperat oraşul nostru pe hartă, ulterior am avut două discuţii telefonice şi mi s-a confirmat că avem şanse foarte mari în 2017.
Cu cât timp înainte se stabileşte oraşul care organizează CM?
Cu un an înainte avem verdictul oficial. Cu siguranţă ne-ar trebui stadionul “Ion Oblemenco” şi rămâne să se stabilească dacă aeroportul poate să fie proporţional cu cerinţele forului mondial.
“Am obţinut un acord pentru organizarea CM”
Craiova şi-a depus candidatura pentru găzduirea CM din 2017?
Nu s-a depus documentaţia pentru că nu am avut o discuţie până acum cu doamna primar, căreia vreau să îi mulţumesc. A fost singurul om cu care am reuşit să vorbesc coerent şi pot să spun că m-a susţinut şi m-a înţeles. Nu fac lobby, nu sunt într-un partid politic, însă acesta este adevărul. Dacă dumneaei ar fi interesată de organizarea acestui Campionat Mondial, care nu ar fi deloc puţin lucru, într-o colaborare directă cu dumneaei oricând m-aş întoarce în box strict pentru această perioadă şi doar pentru relaţia mea cu dânsa. Candidatura oraşului Craiova pentru organizarea Campionatului Mondial poate fi realizată, dacă sunt aşa sigur înseamnă că am şi anumite asigurări semnate. Am obţinut un acord, într-un fel sau în altul.
Vorbeai despre un dezinteres după desfăşurarea Centurii de Aur. De ce ai fost dezamăgit?
Cred că oamenii din box nu au înţeles ce anvergură avea desfăşurarea Centurii de Aur la Craiova. În loc să se unească şi să se bucure pentru faptul că noi luaserăm o jucărie stricată, o reconstruiserăm, o remontaserăm, toată lumea şi-a făcut probleme ce a făcut Liviu Stan, în loc să se concentreze pe realitate: a fost un plus pentru Craiova şi pentru box. Am luat această entitate, care nu mai exista decât ca denumire, şi am reconstruit-o de la zero.
Mă aşteptam ca după această centură toată lumea să fie cu zâmbetul pe buze şi să se bucure. Realitatea a fost că nimeni nu s-a bucurat, dar nici nu au spus că a fost rău. Din cauza faptului că nu a fost nicio reacţie, mi-am pierdut motivaţia.
Acum am aflat şi motivul pentru care ai decis să pleci…
Nu este o insultă, nu este ceva agresiv, nu s-a întâmplat nimic, nu s-au rupt relaţiile dintre mine şi cei din box sau cu cei din municipalitate. Totul a fost bine, dar mă aşteptam la mai mult. Nici măcar nu am avut o întrevedere cu toată lumea să vorbim despre ce a fost bine şi ce a fost rău. A venit, a trecut, asta a fost…
“Se spunea că sunt faţa boxului craiovean”
Știm cum a arătat boxul înainte de Liviu Stan, cu tine şi cum va arăta fără tine?
Nu ştiu cum va arăta boxul după Liviu Stan. Vom vedea… Mi-aş dori să arate bine. Consider că am dat un ton, că am fost o energie pozitivă în această perioadă. Și râdeam zilele trecute că multă lume spune că sunt faţa boxului craiovean, lucru care este măgulitor. Sunt momente când va răspunde timpul, nu trebuie să răspund eu.
Ai avut vreo influenţă la înfiinţarea secţiei de box în cadrul Sport Club municipal Craiova?
Cred că am avut o influenţă destul de mare, deşi sunt mulţi care spun că au făcut câte ceva şi de fapt, toţi laolaltă nu au făcut mai nimic. În ziua finalei Centurii de Aur, doamna primar Lia Olguţa Vasilescu ne-a promis mie şi lui Sorin Manda, atunci era director al CSM Craiova, că o să facă tot posibilul să se înfiinţeze o secţie de box în cadrul SCM Craiova, bănuiesc că este şi rezultatul politicii mele în box.
Presupun că aveai obiective pe termen scurt şi lung, în cadrul AJBox.
Erau mult mai multe. Pot să mă mândresc că am adus la Caiova două Campionate Naţionale de cadeţi şi Cupa României. Al doilea Campionat Naţional de cadeţi se va desfăşura în acest an în luna noiembrie. Cred că am revoluţionat atât boxul, cât şi imaginea sa întrucât am căutat să îndrum pugiliştii spre cultură, i-am îndrumat spre muzee, spre centre culturale, am avut proiecte de reconversie profesională
De unde dragostea asta pentru box? Ai luptat pentru această funcţie de preşedinte a AJBox şi ai plecat de aici după un timp scurt, de nouă luni…
Pe lângă dorinţa mea de a face lucruri mari pentru box şi pentru oraşul Craiova, să spunem că a fost şi o conotaţie sentimentală. Când am fost copil am boxat la categoria 54 kg, pe vremea aceea nu fumam, şi pot să spun că primul lucru pe care l-am făcut în viaţă a fost boxul. Eram un pugilist de centrul ringului, pentru mine ar fi însemnat foarte mult să lupt pentru Centura de Aur şi să o şi cuceresc. În schimb, s-a întâmplat să o cuceresc acum!
Regreţi ceva din ultimele nouă luni?
Nu regret nimic, a fost un zbor înalt, foarte frumos, vreau să cred că am lăsat ceva în urmă, am creat un sediu al asociaţiei, am găsit o sală pentru şedinţe, am creat un brand, am făcut promovare în şcoli şi licee, am găzduit o gală municipală de box a cărui tradiţie sper să continue. Am adus Centura de Aur la Craiova pentru prima dată. Ediţia a 40-a am regăsit Centura de Aur la Craiova, am subcontractat Campionatul Mondial de seniori din 2017. Sunt lucruri mari realizate, aş fi vrut să fac mai mult, dar sunt un tip pasional şi atât timp cât nu găsesc motivaţie nu reuşesc să merg în faţă. Am nevoie de o motivaţie sufletească, nu de una materială. Nu am venit să iau bani din box, am investit bani şi am făcut-o cu toată dragostea posibilă. Orice structură este asemenea unui zid, construieşti cărămidă cu cărămidă, dacă lipseşte una singură nu mai are rost.
Care va fi viaţa lui Liviu Stan dincolo de box?
Liviu Stan este un tip bătăios, o să mă concentrez pe serviciu, pe alte lucruri în care sunt angrenat, poate în anii viitori o să am tangenţă cu alt sport care îmi place foarte mult. Poate va fi mult mai uşor de lucrat acolo cu oamenii. Concluzia este că am vrut să plec din top, din vârf şi am vrut să las în urmă această Centură de Aur. Sunt un luptător şi am vrut să continui cu luptători, nu cu mori de vânt.







