Aproape 10.000 de vâlceni sunt şomeri

Redactia

9.875 de vâlceni sunt înregistraţi în evidenţe ca şomeri. Doar 4.063 dintre aceştia sunt indemnizaţi. Pe de altă parte, din numărul total de şomeri, 1.936 sunt absolvenţi, care după terminarea şcolii nu şi-au găsit de lucru.

„La sfârşitul lunii august, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 5,54%, mai mică cu 0,72 pp faţă de cea din luna iulie a anului 2015 şi cu 0,08 pp faţă de cea din luna august 2014.
Rata şomajului înregistrat pe sexe: în luna august, comparativ cu luna iulie 2015, a scăzut rata şomajului masculin la 5,36 % de la 6,08 %, iar rata şomajului feminin la 5,76 de la 6,49.
În luna august, au intrat în evidenţă 222 absolvenţi, numărul absolvenţilor indemnizaţi ajungând la 1.936 persoane.
Pe medii de rezidenţă, în judeţul Vâlcea, numărul şomerilor înregistraţi la finele lunii august 2015 se prezintă astfel: 3.589 persoane provin din mediul urban şi 6.286 persoane provin din mediul rural.
Referitor la structura şomajului pe grupe de vârstă, cel mai mare număr de şomeri s-a înregistrat în categoria de vârstă sub 25 ani, respectiv 3.072 persoane şi 40-49 ani (2.477 persoane)”, potrivit AJOFM Vâlcea.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol