Doljenii se pot delecta, sâmbătă şi duminică, pe stadionul din Işalniţa, unde vor veni să cânte 16 formaţii şi interpreţi cunoscuţi în întreaga ţară
Delia şi Dorian Popa vor fi vedetele celei de-a 15-a ediţii a Zilelor comunei Işalniţa. În afara acestor doi invitaţi, oamenii vor fi încântaţi cu muzică populară, printre interpreţi aflându-se: Mariana Ionescu Căpitănescu, Marcela Fota, Cristian Bănăţeanu, Nelu Bîţînă, Eliza Calafeteanu, Geani Marian Mălăescu, Diana Mălăescu, Diana Iancu, Luiza Dumitra, Olguţa Berbec, Valentin Andrei, Iuliana Boabă şi Francesca Wettengel. Alături de aceştia va fi prezent şi Ansamblul Folcloric “Ion Șerban”, din Işalniţa.
În afara concertului propriu-zis, spectatorii vor avea parte şi de o serie de surprize.
Încep lucrările pentru sala de sport
Pe de altă parte, Primăria Işalniţa a primit autorizaţie de construcţie de la Compania Naţională de Investiţii pentru executarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii ”Sala de sport cu tribună 180 locuri – comuna Işalniţa, judeţul Dolj”, în valoare de 3.500.000 lei.
Lucrările de construcţie autorizate vor începe de luni, iar firma care le va executa este SC CONCELEX SRL, cea care a realizat şi proiectul.
Această investiţie a fost anunţată de primarul comunei Işalniţa, Ovidiu Flori, încă din luna martie a acestui an.
“S-a depus prima dată un proiect de acest gen în anul 2008, tot cu CNI-ul. Acum am reuşit să mergem până la capăt. Vom avea o sală de sport de 180 de locuri pe o suprafaţă de 3300 metri pătraţi. Terenul pe care se va construi sala aparţine Primăriei şi a fost pus la dispoziţia CNI cu obligaţia să nu se schimbe destinaţia clădirii. Era nevoie de o sală de sport la Işalniţa pentru că la noi este o activitate sportivă intensă şi nu aveam o astfel de sală. Momentan activităţile sportive se desfăşoară într-un amplasament improvizat. Avem două echipe active de fotbal ACV Municipal Craiova care joacă în Divizia C şi Avântul Işalniţa care joacă în Divizia D.
Termenul de finalizare a construcţiei este de zece luni, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure”, declara în martie, pentru radicaldedolj.info, Ovidiu Flori, primarul comunei Işalniţa.







