Nu doar pensionarii pot beneficia de bilete de tratament de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt, ci şi persoanele asigurate, care obţin venituri din salarii sau asimilate. Biletele de tratament, se acordă însă doar celor care au o afecţiune ce se tratează în staţiunile cu care are încheiate contracte Casa Naţională de Pensii Publice.
Tinerii care doresc să meargă în staţiuni cu bilete de tratament prin CJP Olt trebuie să aibă o trimitere de la medicul de familie, sub forma unui formular special în care se completează şi afecţiunea persoanei respective.
Asiguraţii trebuie să prezinte şi adeverinţă de la angajator în care să fie trecute veniturile realizate pe luna anterioară celei în care solicită biletul de tratament şi copie după actul de identitate. În funcţie de salariu se stabileşte valoarea biletul, arată gazetanoua.ro
“Dacă obţin venituri mai mari decât salariul mediu pe economie, atunci ei vor plăti integral contravaloarea biletului de tratament, care este de 1.400 de lei, pentru 16 zile în care sunt incluse masă, cazare şi tratament, iar dacă au venituri sub salariul mediu brut pe economie (n. red. – 2.415 lei ), atunci ei achită jumătate din contravaloarea biletului de tratament”, a declarat Iulian Smarandache, directorul executiv al CJP Olt.
Condiţiile de acordare a biletelor de tratament
Pensionarii primesc punctaje mai mari şi au şanse mai mari să aibă un bilet de tratament dacă au o pensie mică şi dacă nu au beneficiat de bilete în ultimii doi ani.
„Cei care au fost la băi în ultimii doi ani au şanse reduse să mai prindă un bilet anul acesta”, a adăugat Smarandache.
Aceşti pensionari au şansa să prinde un billet doar dacă este refuzat de un altul şi acest lucru se întâmplă pe ultima sută de metri în situaţia în care titularii, din motive personale, nu pot să mai plece în staţiune sau pur şi simplu refuză acele bilete pentru că nu sunt de accord cu staţiunea în care au primit repartiţie.







