Director nou la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea

Redactia

Întreaga conducere a Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” (Pedagogic) din Râmnicu Vâlcea a fost schimbată în urma unei decizii a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea.

Mai mulți doritori vreau să ocupe postul de director plin, dar aceste atribuții i-au fost încredințate profesorului de Geografie Emil Pîrvulescu.  Acesta a primit delegație începând de ieri, 1 septembrie.

Fosta adjunctă de la Pedagogic a fost şi ea schimbată, Monicăi Popa expirându-i mandatul. Inspectorul adjunct al ISJ Vâlcea, Andra Bică, a ales să nu-i mai prelungească delegaţia, ci să numească doi adjuncţi noi. Aşadar, Violeta Grecea – profesor de Informatică, şi Alina Mihăilescu – profesor de Limba română, au primit numiri în funcţiile de directori adjuncţi ai Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” (Pedagogic) din Râmnicu Vâlcea, ele două urmând să facă echipă, cu noul director plin Emil Pîrvulescu, informează voceavalcii.ro.

Foto:voceavalcii.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol