Craiovenii au mers degeaba la Mercur

Redactia

Centrul Comercial Mercur s-a închis, de ieri, însă zeci de craiovenii au vrut să mai facă unele cumpărături, însă, evident, în zadar

Centrul Comercial Mercur din Craiova s-a închis, începând cu data de 1 septembrie, întrucât urmează să intre într-un proces de reamenajare interioară, dar și a fațadelor. Lucrările vor dura cel mult opt luni, iar în prezent se lucrează la elaborarea noului concept pentru faţadele şi interiorul centrului, noul mall fiind dat în folosință peste opt luni.

Mai mulți craioveni au fost surprinși în momentul în care au găsit ușile închise.

“Nu știam că s-a închis. Voiam să intru să cumpăr diverse lucruri, întrucât știam că sunt la reducere. Ar fi trebuit să se facă o campanie mai amplă să se anunțe acest lucru”, a spus Mirabela Ion, de 36 ani.

O schimbare pentru centrul comercial se impunea, după cum spun, la unison, oamenii, dar și comercianții. Faptul că prețurile au rămas în continuare ridicate, iar apariția mall-ului din Lăpuș a adus o scădere de cumpărători, era clar că trebuia făcut ceva.

Cinematograful, atracția noului mall

Cele mai importante dintre investiţiile propuse vizează locurile de parcare şi aspectul neîngrijit al reclamelor de pe faţada clădirii. În următoarea perioadă, centrul comercial ar trebui să beneficieze de o parcare de 300 de locuri, dar şi o schimbare totală a faţadelor prin înlocuirea materialelor existente cu unele noi. Mai mult decât atât, conducerea Mercur propune înlocuirea scărilor rulante din complexul vechi şi montarea unora noi în clădirea nouă, înlocuirea lifturilor de marfă şi a celor de persoane, reconfigurarea pereţilor interiori şi a finisajelor, modificarea instalaţiilor, acoperirea terasei pietonale de pe laturile de vest şi nord ale clădirii şi asfaltarea curţii din spatele magazinului, potrivit adevarul.ro.

Unul dintre lucrurile care, probabil, va reuși să concureze serios cu Electroputere Mall va fi cinematograful care se va construi în Mercur. Se știe că mall-ul din Lăpuș nu dispune de așa ceva și nu pare că în viitorul apropiat se va schimba ceva în această privință. Astfel, craiovenii ar putea fi atrași de această nouă investiție.

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol