Victor Naicu: “Am ales Craiova pentru familie şi pentru a contribui la viitorul fotbalului din Bănie”

Redactia

Noul antrenor al centrului de copii şi juniori din cadrul CSU Craiova, Victor Naicu, a dezvăluit, în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al clubului, motivele pentru care a ales să antreneze la grupele de juniori, obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească şi alte aspecte referitoare la juniorii craioveni. Fostul jucător al echipei fanion din Bănie nu a mai antrenat până acum la nivelul juniorilor, el având o experienţă bogată însă la echipele de Liga a III-a. Victor Naicu a ales acum să încerce o nouă experienţă în meseria de antrenor, acceptând imediat propunerea formaţiei craiovene, în această decizie cântărind mult şi dorinţa de a sta lângă familie. “Tot timpul mi-am dorit să antrenez în oraşul unde am jucat, unde am familie, este un lucru deosebit. Pentru mine propunerea de a antrena aici a fost ca o provocare, pentru că nu am lucrat până acum cu grupele de juniori. Tocmai de aceea am ţinut cont că sunt juniorii mari, care pot face pasul către echipa a doua sau chiar prima echipă. Mă bucur că rezultatele mele au fost apreciate şi am fost solicitat să pun umărul la dezvoltarea fotbalului craiovean. Nu consider că este un pas înapoi în carieră, dacă înainte am antrenat la Liga a III-a şi acum la juniori. Pentru mine este important să am continuitate. Am mai avut posibilitatea să plec în Kuweit, dar am refuzat. Nu am pus banii pe primul punct, trebuia să plec 11 luni de lângă familie şi atunci am acceptat imediat oferta Craiovei ca să rămân acasă. Viaţa de fotbalist m-a ţinut departe de familie şi dacă pot să stau acum mai aproape de ea, de ce să nu o fac”, a declarat Victor Naicu.

“Obiectivul meu este să formez jucători pentru echipa mare”

Victor Naicu a fost pus de către conducerea olteană la cârma grupei de juniori născuţi în 1998, cu care va participa din toamnă în campionatul juniorilor republicani A, ce anul acesta reprezintă categoria juniorilor născuţi în 1997. Grupa respectivă a formaţiei craiovene va evolua la echipa secundă, în Liga a III-a. Astfel, obiectivul competiţional nu este unul pretenţios pentru echipa antrenată de Naicu, dar tehnicianul craiovean va avea misiunea importantă de a forma jucători pentru viitorul echipei de seniori. „Obiectivele care mi s-au trasat de către conducerea clubului, sunt de a forma jucători, de a urca jucători în primul rând către echipa a doua. Eu antrenez grupa de juniori născuţi în 1998, iar în acest an vom evolua la categoria celor născuţi în 1997, deci cu un an mai mare. De aceea, este destul de dificil. Obiectivul principal va fi să formăm jucători de calitate. Am văzut că se pune accent mare pe juniori, obiectivul centrului este de a oferi jucători către echipa mare cât mai repede. Baza centrului sunt jucătorii născuţi în 1997, care joacă la echipa secundă în Liga a III-a, ei reprezintă nucleul în acest moment. Nu va fi uşor pentru ei să joace acolo, fiind totuşi nişte copii. Dar cu certitudine le va prinde bine, se vor maturiza mai repede. Sperăm că o parte dintre ei vor face pasul către echipa mare”, a spus antrenorul craiovean.

“Craiova are nevoie de spirit oltenesc”

Activând la mai multe echipe din ţară în cariera de fotbalist, Victor Naicu ştie cum sunt văzuţi oltenii în alte zone şi consideră că Bănia are nevoie de acest spirit oltenesc care a impresionat mereu. “Toată lumea pune accent pe olteni, pe unde am jucat de-a lungul carierei oltenii erau căutaţi în echipă. Tot timpul zona Olteniei este un nesecat izvor de talente. Consider că şi spiritul oltean este necesar la echipă şi îmi doresc să fie cât mai mulţi olteni în echipa Craiovei pentru a vedea o determinare şi mai mare a jucătorilor”, a adăugat Naicu.

“Este o satisfacţie să dai jucători la echipele naţionale”

Grupele de juniori ale Craiovei oferă deja jucători către reprezentativele naţionale, ceea ce după părerea lui Victor Naicu este un lucru foarte bun pentru club, dar şi o satisfacţie personală pentru antrenori. “Pentru mine ca antrenor contează foarte mult să dai jucători către echipa naţională. Este o satisfacţie atât personală, cât este şi o mândrie pentru club. Pentru jucători contează mult la moral, automat au o mai mare responsabilitate, o experienţă în plus. Dar trebuie să fie conştienţi că aceste convocări la lotul naţional nu le dau şi statutul de jucători cerţi. Dimpotrivă, îi obligă ca în momentul când vin acasă să arate că au fost convocaţi pe merit. La polul opus, sunt convins că există jucători care nu fac pasul către echipa naţională, dar pot ajunge fotbalişti de primă ligă”.

Sursafoto: csuc.ro

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol