Luna trecută se organiza cu fală Ziua Porţilor deschise la cartierul chinezesc ce se construieşte la Craiova.
„Suntem foarte interesaţi să se termine acest proiect, noi suntem convinşi că se va finaliza în anul 2016 chiar dacă ei au, într-adevăr, un termen de finalizare de doi ani, pentru că, aşa cum aţi văzut, lucrează foarte, foarte repede, firmele pe care le-au contractat sunt foarte serioase, nu le-au pus niciun fel de probleme. Desigur că este dificil şi pentru firmele din România să lucreze cu partea chineză pentru că ei au tot felul de grafice care trebuiesc respectate, au pus penalităţi deja firmelor care lucrează aici ca să se respecte aceste termene. Vor vedea şi firmele noastre cum se lucrează în China”, declara, atunci, primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu.
Numai că, la ceva timp după vizita la care au luat parte o mie de oameni, situaţia nu a mai fost aşa roz.
Chinezii nu ar fi reuşit să obţină creditul promis în memorandumul semnat cu Primăria Craiova şi Banca de Dezvoltare a Chinei şi au adunat datorii la firmele subcontractante. Mai mult, potrivit indiscret.ro, unele societăţi comerciale care prestaseră servicii pe şantierul chinezesc s-au trezit sancţionate pentru varii motive, mai mult sau mai puţin întemeiate, pierzând sume importante.
„Există o stare generală de nemulţumire. Chinezii au apelat la o firmă de implementare a proiectului de la Bucureşti, care firmă de multe ori este pur şi simplu ruptă de realitate. Ni se pun în cârcă diverse probleme, ni se caută nod în papură pentru a avea motive să ne plătească mai puţin decât prevăd înţelegerile“, a declarat, pentru sursa citată, reprezentantul uneia dintre societăţile subcontractante.
Aşa se face că de vreo două săptămâni, pe şantier nu se mai lucrează.
Despre situaţia financiară a chinezilor, sunt informaţii doar pe surse. Aceasta pentru că municipalitatea a găsit de cuviinţă să semneze un contract de confidenţialitate cu ei.
Problema confidenţialităţii a fost ridicată încă de când memorandumul a fost supus aprobării aleşilor locali municipali, de consilierul local Dan Cherciu.
“Eu mi-am exprimat nedumerirea în cele două comisii legată de oportunitatea încheierii unui astfel de memorandum care, dacă este să-i citim partea introductivă, se referă la confidenţialitatea tuturor datelor legate de acest contract. Eu ştiu că PSD-ul are deja o practică dacă este să ne aducem aminte de contractul Bextel care tot aşa, a fost însoţit de o clauză de confidenţialitate şi pentru care şi astăzi nu ne-am dumirit ce conţiunut a avut, mai ales că între timp înţeleg că a şi dispărut respectivul contract. N-aş vrea ceea ce s-a întâmplat la nivel naţional să se repete şi la nivel local. Încă o dată, eu ştiu că obiectul contractului cu această firmă chinezească era că noi punem la dispoziţie, deci concesionăm un teren. Nu ne interesează ce credite, ce dobânzi, ce condiţii va avea firma respectivă cu banca, deci dacă nu am nevoie de aceste date nici nu înţeleg de ce trebuie să păstrez confidenţialitatea lor atâta vreme cât nici măcar nu le-am solicitat. Repet, confidenţialitatea unui contract care presupune ca parte o administraţie publică mie mi se pare cel puţin indecentă”, a declarat Dan Cherciu.
Consilierul a făcut atunci referire şi “la partea de bonitate semnată de o bancă”
„În documentaţia care ni s-a dat se spune că firma respectivă are o linie de credit de 500 milioane de yuani pentru construcţia de locuinţe, scrisoare emisă de Banca pentru agricultură. Dacă citim restul documentelor, credeţi-mă că o să găsim vreo 3-4 bănci. Fiecare spune câte ceva, fiecare cu o altă denumire. Ni se dă scrisoarea de la Banca pentru agricultură, în fine, ce o avea agricultura cu construcţia, o exista o anume logică în China, în schimb memorandumul văd că îl semnăm cu altă bancă, deci o a treia bancă deşi, repet, în documentaţie sunt vreo patru-cinci nume de bănci care să facă acelaşi lucru. Ca să închei, să nu vă mai plictisesc foarte tare, rog să se ia măsuri suplimentare prin care cu adevărat să ni se certifice că încheiem un contract cu o entitate serioasă, asta încă o dată, mă refer la contractul cu firma. Legat de memorandum îmi păstrez poziţia de a vota împotriva unui act care ne obligă la confidenţialitate şi s-a păstrat o prevedere, cred că punctul numărul 6 care spune că prezenta clauză rămâne valabilă şi după încetarea contractului. Ar fi primul contract care înţeleg că îşi păstrează o clauză după încetarea lui şi, atenţie, nici măcar pe o perioadă determinată ci forever, deci până vor apare dinozaurii pe pământ atunci poate se va afla ce sunt clauzele secrete, confidenţiale pe care le va semna d-na primar”, a mai afirmat Cherciu.
Secretarul Primăriei, atunci încă la serviciu, a precizat că punctul privind confidenţialitatea „are în vedere relaţia contractuală bancă cu titularul care primeşte împrumutul, de aceea se spune numai potrivit unui ordin judecătoresc sau a actului guvernamental, pentru că şi noi în legislaţia română avem secretul băncii legat de încheierea contractului cu o parte. În măsura în care anumite date sunt solicitate, ele pot fi cerute în baza unor hotărâri judecătoreşti. Nu are în vedere contractul pe care noi îl avem încheiat cu partea care realizează construcţia”.
Ulterior, s-a întocmit un act adiţional privind această clauză de confidenţialitate, în care se precizează:
„Confidenţialitatea despre care se vorbeşte în acest memorandum are în vedere doar relaţia contractuală dintre bancă şi titularul care primeşte împrumutul, care poate fi similar în legislaţia românească cu secretul băncii legat de încheierea contractului cu o parte. Confidenţialitatea nu are în vedere contractul pe care autoritatea locală îl are încheiat cu societatea care realizează construcţia”.
În acelaşi document se mai precizează că „valoarea investiţiei pe care societatea s-a obligat să o realizeze provine dintr-un împrumut strategic aprobat de Banca de Dezvoltare Chineză“. Pare-se că acest împrumut „strategic” nu s-a mai concretizat.
Nu se ştie încă ce se va întâmpla cu acest cartier. Poate Guvernul Ponta, în recenta lui mărinimie şi milă, va găsi o soluţie.