Printre echipajele care au urcat pe podium s-a regăsit şi anul acesta cel feminin de dublu vâsle feminin, format din sucevencele legitimate la CSS Orşova, Nicoleta Paşcanu şi Elena Logofătu. Dacă în 2014, la Mondialele disputate la Hamburg îşi adjudecau aurul, fetele pregătite de Mariana Maliş s-au clasat pe locul secund la Rio de Janeiro, fiind învinse, la fel ca la Europenele desfăşurate în urmă cu două luni, în Cehia, de echipajul Germaniei. În Brazilia, sportivele de la clubul mehedinţean au parcurs distanţa de 2000 metri în 7:38, 65 minute, timp cu şase secunde mai slab decât al câştigătoarelor. “Mi-ar fi plăcut să câştigăm din nou aurul, aşa cum o făcusem în 2014, dar nemţoaicele ne-au fost superioare anul acesta. Mai avem de pus la punct câteva detalii tehnice. A contat şi faptul că ne-am adaptat mai greu la condiţiile meteorologice găsite în Brazilia. Temperatura a fost mai ridicată, iar umiditatea insuportabilă. A fost şi concurenţa foarte mare, dar am reuşit să depăşim ţări precum Italia, Marea Britanie, SUA sau Canada, ceea ce nu e foarte simplu. Pot spune că sunt mulţumită de rezultatele fetelor mele, chiar dacă eu le învăţ pe sportive să se antreneze doar cu gândul la locul întâi”, a explicat antrenoarea de la CSS Orşova, Mariana Maliş. Clubul mehedinţean a mai fost reprezentat la Rio de Janeiro de Amalia Bereş şi Roxana Anghel, în proba de 8+1, echipaj clasat pe locul al IV-lea, şi de Ancuţa Bodnar, la 4 vâsle, ambarcaţiune care a încheiat cursa pe poziţia a VII-lea.
În 2014, Orşova aducea 4 medalii
Celelalte două medalii ale României, una de aur şi una de argint, au fost obţinute la masculin, în probele de 4 rame fără cârmaci, respectiv dublu rame fără cârmaci. Rezultatele au plasat ţara noastră pe locul al IV-lea în clasamentul general pe naţiuni, la egalitate cu Marea Britanie, podiumul fiind ocupat, în ordine, de Germania, Italia şi Olanda. La Mondialele de juniori, desfăşurate anul trecut la Hamburg, România se clasa pe locul secund, cu un total de 5 medalii: două de aur, două de argint şi una de bronz, iar în patru dintre echipajele premiate s-au regăsit sportivi de la CSS Orşova. Exceptându-le pe Paşcanu şi Logofătu, restul medaliaţilor au încheiat junioratul în 2014 şi s-au transferat la cluburile din capitală. La CS Dinamo Bucureşti vor ajunge, din toamnă, şi ultimele două medaliate şlefuite de Orşova, club care nu are şi secţii de seniori. “România a deplasat 22 de juniori în Brazilia, faţă de 33 câţi a avut anul trecut în Germania. Celelalte ţări au avut şi câte 50 de sportivi în competiţie. Noi am compensat prin valoare, atitudine şi ambiţie. Paşcanu şi Logofătu sunt două canotoare de viitor şi sunt convinsă că vor reprezenta România la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo”, a completat Maliş.







