sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Se construiește noua cantină a Universității din Craiova

Studenții Universității din Craiova vor avea la dispoziția lor o cantină nouă care se va construi chiar în incinta unității de învățământ. A fost deja predat amplasamentul pentru construirea cantinei ce urmează să fie realizată în corpul A de clădire, al Rectoratului. În zilele următoare, se vor demara și lucrările, după cum au declarat, miercuri, reprezentanții Universității.

Spațiul va cuprinde între 80 și 100 de locuri. Din iulie 2015, Universitatea din Craiova a inițiat procedurile de achiziţie pentru lucrările necesare realizării acestui proiect. Banii necesari pentru acestă cantină provin din veniturile proprii. 
De asemenea, rectorul Universității din Craiova declara săptămâna trecută că acolo vor putea lua masa atât studenții cât și profesorii, iar zilnic vor fi servite în jur de 1.200 de porții. În proiect se arătă că se vor face reparații capitale în sediul rectoratului. Rectorul Universității, Dan Claudiu Dănișor a mai declarat, luna trecută, că în 2015 sunt prevăzuți două milioane de lei, pentru această investiție, iar în anul 2016 aceeași sumă.

În momentul de față, sediul Rectoratului este alcătuit din trei corpuri distincte, realizate în etape diferite: Corpul A este clădirea cea mai veche a ansamblului edificată în anul 1880, amplasată cu fațada principală la strada Al. I. Cuza. Corpul B, adiacent corpului A pe latura sa nordică, a fost construit între anii 1935 și 1955.Corpul C a fost construit între anii 1973 și 1975.
 
Ce lucrări se fac 

Policlinica Buna Vestire Craiova

În baza proiectului  vor fi executate consolidarea structurilor de rezistența a celor trei corpuri de clădire printre care și corpul ce prezintă funcțiuni de învățământ, accese și circulații orizontale.Circulațiile orizontale sunt culoare de acces, iar dispunerea sălilor de curs, a cabinetelor și încăperilor administrative este spre nord, respectiv către curtea interioară.

Cantina, o investiție necesară

Era nevoie de o asemenea intervenție mai ales că în sediul clădirii Rectorat programul de funcționare zilnic este de 8-22 și se desfășoară cursuri pentru aproximativ 7.000 studenți din cadrul celor cinci facultăti.
Astfel că amenajarea unui spațiu unde să se poată consuma produse răcoritoare, precum prepararea și servirea unor meniuri zilnice era primordial.

Studenții au, acum, doar o singură cantină la dispoziție

Momentan, în cadrul Universității din Craiova funcționează o singura cantină în zona Complexului Mecanică, în incinta căminului nr.14. 
Prin înființarea acestei cantine studențesti se va realiza un spațiu modern, dotat cu utilaje specifice.
Spațiile necesare amenajate vor fi sala pentru servirea mesei, spații pentru pregătirea hranei, depozitare și magaziile necesare, grupuri sanitare, vestiare pentru personal. Asigurarea utilităților necesare funcțiunii propuse se va face în functie de situația existentă în clădire – alimentare cu apă, canalizare, instalații electrice, instalații ventilație și climatizare, instalații sanitare, utilaje, echipamente și mobilier.

În proiectul cantinei se mai specifică că se va ține cont de posibilitatea de racordare individuală a consumurilor prin contoare separate pentru acest spatiu. Se va consolida corp A1 parțial, finisaje interioare (tâmplărie, pardoseli, zugrăveli), finisaje exterioare (tâmplărie, tencuieli exterioare și ornamente)- instalații electrice (iluminat, aparataj conform normelor)- instalații sanitare, termice- instalații climatizare și ventilație.

Se preconizează că noua cantină va fi gata în cel mult doi ani.

 

Politica