sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Protest la Romag-Prod. Angajații au refuzat să intre la lucru

Angajaţii de la Romag-Prod au protestat, miercuri, din nou la poarta unităţii. Salariaţii de la Combinatul de Apă Grea de la Halânga, din schimbul întâi, au refuzat să intre la muncă.  În locul lor, la lucru au rămas colegii care urmau să iasă din tura de noapte.

Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile de două luni, dar și pentru că nu au primit o situaţie clară a disponibilizărilor care vor avea loc în perioada următoare. 
„Vrem să ne primim drepturile salariale restante, să se respecte contractul colectiv de muncă, să primim ordonanţa care s-a aprobat cu salariile de completare şi să fim disponibilizaţi tot personalul RAAN-ului. Noi cu ştim nimic, că vor rămâne 150, că vor rămâne 70. Dacă mai rămân la Termocentrală pentru încălzirea oraşului să negocieze cu autorităţile locale, să fie plătiţi de acestea, nu de RAAN fiindcă regia trăieşte pe apa grea produsă aici la noi”, a spus un angajat, pentru adevărul.ro. 
Mai mult, angajații reclamă faptul că angajatorul nu le-a plătit nici contribuțiile la stat.
Directorul Combinatului de Apă Grea, Ervin Watzlawek, a venit în mijlocul angajaţilor adunaţi la poata unităţii pentru a discuta cu ei, mai arată sursa citată.
 „Insecuritatea financiară a oamenilor îşi spune cuvântul, faptul că, de atâta timp, salariile nu au fost plătite, oamenii au datorii, au probleme, au copii la facultăţi, băncile îi presează, peste noapte lucrurile acestea nu se pot rezolva. Şi faptul că salariile nu le-au fost plătite la zi i-a dus la disperare. Există un semnal pozitiv în sensul că a fost generată ordonanţa pentru achiziţia de apă grea în valoare de 25 de milioane de lei şi, acum, problema se pune cât de repede vin aceşti bani, efoturile se fac la minister. Am avut cu cei de la Rezerva de Stat, ei vor prelua în momentul în care vor primi acceptul şi se va putea încheia contractul. Problema noastră vine de fapt de la a lua o decizie, fabrica noastră are o cantitate imensă de hidrogen sulfurat, care trebuie gestionată corespunzător, înţeleg protestul oamenilor şi nu mă pot opune la aşa ceva, este dreptul lor, fără discuţie, dar trebuie gestionate şi aceste instalaţii, gestionată cantitatea de hidrogen sulfurat, trebuie scoase, evacuate în siguranţă pentru a nu crea victime. Aceasta este problema care mă frământă la ora actuală”, a declarat, potrivit adevărul.ro, Ervin Watzlawek.

 

Politica