joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinţiul, pe locul 5 la numărul de violuri din ultimii 4 ani

Judecătorul Cristi Danileț a realizat pe blogul personal o statistică a numărului de violuri/acte sexuale cu minori, pe judeţe .Potrivit datelor publicate pe blogul personal, în funcție de numărul de dosare raportate la populația din fiecare județ, în perioada 2011-2015, județul Mehedinți se află pe locul 5 la numărul de violuri, cu un număr de 226 de astfel de acte. Dacă pe primele 5 locuri se situează judeţele:  Vaslui (341 dosare la 10.000 locuitori), Iaşi (335 dosare), Botoşani (293). Vrancea (232), Mehedinţi (226), pe ultimele locuri se situează judeţele: Timiş (94 dosare la 10.000 locuitori), mun. Bucureşti (74), Bihor (71), Harghita (55) şi Covasna (48). Magistratul Cristi Danileț arată că cifrele exprimă numărul de dosare în care procurorii au formulat acuzaţii. ,,Evident, numărul de infracţiuni reale comise este mai mare decât numărul de infracţiuni sesizate (pentru că victima alege să nu depună întotdeauna plângere la poliţie/parchet), care la rândul său este mai mare decât numărul de infracţiuni pentru care procurorii formulează acuzaţie (pentru că nu întotdeauna există probe pentru a dovedi susţinerile victimei). Faptul că într-un judeţ se înregistrează mai multe dosare ca în alt judeţ nu înseamnă neapărat că în primul se comit mai multe astfel de infracţiuni, ci poate că procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară sunt mai eficienţi ca în celălalt judeţ. Nu am însă datele necesare care să confirme sau să infirme această aserţiune. Atenţionez că, deşi statisticile demonstrează o creştere a numărului de infracţiuni de viol, respectiv a celor de act sexual cu un minor,  Noul Cod Penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 prevede pedepse mai blânde pentru autori decât codul penal anterior”, arată judecătorul Cristi Danileț, pe blogul personal.

Politica