S-a dus singur la spital, după un accident rutier

Redactia
1 Min Read

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi, miercuri, de o asistentă din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu”, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că la această unitate s-a prezentat un bărbat, care acuza dureri survenite în urma unui accident rutier ce s-a produs pe raza comunei Bâlteni.

Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tânărul, de 21 de ani, din oraşul Ţicleni, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, localitatea Bâlteni, din direcţia Rovinari către Turceni, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a lovit două capete de pod aflate pe partea dreapta în sensul de deplasare.

Potrivit IPJ Gorj, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article