„Joi, 30 iulie, valul de căldură se va intensifica în regiunile sudice şi estice. În sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi în partea continentală a Dobrogei, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar joi, 30 iulie, izolat se vor înregistra valori în jurul a 40 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat”, informează meteorologii.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a întrunit marți, într-o ședință extraordinară și a hotărât transmiterea către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din județ a avertizării, instituirea serviciului de permanență, la sediile primăriilor, pe timpul avertizării cod portocaliu și s-a dispus punerea în aplicare a măsurilor stabilite în ședința extraordinară din 24 iulie.
Principalele măsuri stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu sunt:
I. Stabilirea unor planuri de restricții în alimentarea cu apă, care să fie puse în aplicare atunci când situația o impune. Măsurile în acesta caz vor viza:
– stabilirea „treptelor” de diminuare a debitelor resurselor de apă în scopul folosirii judicioase a resursei , potrivit următoarelor priorități: alimentarea cu apă pentru populație, sectorul industrial și agricultură;
– identificarea surselor suplimentare de apă în vederea asigurării captării din alte surse și construirea de baraje simple de-a lungul apelor curgătoare.
II. Informarea autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la creşterea riscului de manifestare a unor tipuri de risc şi solicitarea punerii în aplicare a măsurilor stabilite pentru astfel de perioade. Măsurile în acesta caz vor viza:
– intensificarea acţiunilor cu caracter preventiv şi a celor de intervenţie a S.V.S.U.;
– informarea preventivă a populaţiei cu privire la interdicţia utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
– stabilirea resurselor umane şi materiale care vor fi folosite pentru stingerea incendiilor la fondul forestier şi la culturile agricole;
– instruirea şefilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor legale care le revin.
III. Identificarea la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale a posibilităţilor de asigurare cu carburanţi pentru mijloacele de transport apă potabilă şi menajeră;
IV. Amenajarea de puncte medicale şi de sprijin pentru populaţie în scopul asigurării primului ajutor, respectiv adăpostirii populaţiei şi asigurării de apă potabilă (corturi, magazine, farmacii ş.a.). La nivelul municipiilor și orașelor din județul Olt, au fost amenajate și funcționează 58 de puncte de prim-ajutor, în farmacii și locuri publice.







