Iubitorii de artă tradiţională pot regăsi în magazinul Muzeului Olteniei din Craiova, situat lângă Secţia de Ştiinţe ale Naturii, produse autentice ce redau viaţa satului. Este vorba de fostul magazin „Carul cu oale”, aflat în incinta Secţiei de Ştiinţe ale Naturii, iar acum pentru a avea deschidere mai mare către public a fost mutat în imediata apropriere a secţiei, într-un spaţiu dedicat promovării şi conservării patrimoniului popular. Este o expoziţie permanentă cu vânzare. Produsele de artă tradiţională românească ce pot fi achiziţionate sunt lucrate manual de meşteri populari şi o parte dintre ele, datează de câteva sute de ani. De asemenea, acest magazin promovează şi ideea de suvenir, pentru a fi oferite celor dragi.
„Magazinul de artă tradiţională şi suveniruri a Muzeului Olteniei a fost reinventat. Ne-am gândit foarte mult la acest proiect şi văzând solicitările publicului vizitator, craiovean şi din străinătate, ne-am gândit că trebuie să venim în întâmpinarea lui cu un magazin aşa cum stă bine marilor muzee din ţară şi străinătate. Am debutat cu acest magazin, imediat după revoluţie în 1992, la vremea respectivă magazinul se numea simplu, cu titulatura consignaţie, era amenajat la vremea respectivă de domnul Ştefan Enache, şeful secţiei de Etnografie din vremea respectivă. Un nou suflu aş putea spune, privind mai ales din punctul de vedere al manierei de prezentare şi etalare a produselor de artă tradiţională, l-a dat predecesorul meu domnul Mihai Fifor, în anul 2007, când la parterul secţiei de Ştiinţe ale Naturii am deschis magazinul „Carul cu oale”. Magazinul „Carul cu oale” avea ca produse destinate publicului numai produsele de artă tradiţională. Iată-ne în 2015 într-o nouă locaţie, pe care o deschidem acum şi în care venim pe lângă arta tradiţională şi cu suveniruri. Muzeul Olteniei de-a lungul timpului a dezvoltat acest segment al vânzării suvenirurilor către public, însă nu am acordat atenţia deosebită acestui segment de vânzare a produselor muzeistice. Constatând că în marile centre turistice şi culturale, suvenirurile sunt foarte importante, ne-am gândit să şi denumim noul magazin, artă tradiţională şi suveniruri. Publicul craiovean va avea posibilitatea în acest magazin să cumpere produse autentice, tradiţionale, în orice perioadă a anului. Ceea ce vedeţi în acest magazin se regăseşte o dată pe an la târgul meşterilor populari. Toate produsele de aici, multe dintre ele sunt produse de aceeaşi meşteri care vin an de an la importantul eveniment numit Târgul Meşterilor Populari. Toate produsele, mai ales suvenirurile le-am gândit de aşa fel încât să promovăm patrimoniul secţiilor muzeului şi vizitatorii vor avea posibilitatea să cumpere produsele pe care sunt redate imagini ale celor mai importante piese de patrimoniu din Muzeul Olteniei”, a declarat Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei.
Managerul Muzeului Olteniei a mai adăugat că în toate secţiile Muzeului Olteniei sunt amenajate mici puncte de vânzare.
„Concomitent cu amenajarea magazinului de artă tradiţională şi suveniruri în fiecare secţie a Muzeului am dezvoltat mici puncte de vânzare cu suveniruri şi produse de artă tradiţională. Ne-am gândit la ideea aceasta de gift shop, în sensul că mulţi dintre noi românii, când vrem să facem un cadou celor dragi putem veni în acest magazin să cumpărăm produse de artă tradiţională”.
Obiectele, prezentate spre vânzare, cuprind o gamă diversificată a artei şi creaţiei populare, de la costume populare la ceramică, unelte de bucătărie, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe ţărăneşti, piese de port. Descoperi în acest spaţiu identitar, ceramica smălţuită şi nesmălţuită, provenind din centre încă active ale olăritului din Oltenia (Horezu – Vâlcea, Oboga – Olt, Şişeşti – Mehedinţi, Vlădeşti – Vâlcea, Româna – Olt etc), din Harghita şi Covasna, din Suceava, obiecte de artă şi utilitare, sculptate în lemn (căuce, furci, scaune din lemn, măsuţe, linguri, blaturi, tocătoare, tacâmuri din lemn, blide şi blidare, cruci, pistornice etc.), tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal etc.
„Un magazin este până la urmă o prelungire a ideii de muzeu prin obiect. Obiectul poate fi la un moment dat şi el o expresie, un cuvânt. Un magazin de acest fel, ca şi un muzeu de etnografie şi unul de istorie sunt de fapt instituţii cultural-educative, patrimoniale, informative, dar şi formative. Foarte multe muzee au şi caracter didactic. Magazinul are o concepţie care se bazează pe fructificarea totală a spaţiului, pe complinirea lui printr-o diversitate atât obiectuală cât şi universitatea de expunere, cât şi prin consonanţe de natură, fie arhitemporale, fie de ambient. Tot ceea ce ţine de ambientul propriu-zis trimite odată la structuri foarte simple, la cărămidă, la lemn, la ţesătură. Cât priveşte etnografia propriu-zisă a magazinului şi complinirea ei cu ideea de suvenir. Obiectele sunt de o diversitate totală atât ca formă, dar şi ca timp de provenienţă. Veţi vedea aici ce înseamnă viaţa tradiţională şi ce înseamnă trecerea de la obiectul autentic la suvenir.Suvenirul, obiectul tradiţional nu va fi niciodată kitsch. Orice formă de prezentare în acest fel este de fapt un remember. Este atât de important pentru muzeu că devine definitoriu. Oricine vine la Muzeu şi pleacă cu un suvenir, va reveni”, a declarat Cornel Bălosu, şeful secţiei de Etnografie, Muzeul Olteniei.
În luna august, magazinul va fi deschis între orele 9-17 de marţi până vineri, iar de la 1 septembrie, reprezentanţii Muzeului intenţionează ca magazinul să funcţioneze şi în zilele de sâmbătă şi duminică.
Magazinul funcţionează în regim de consignaţie, iar cei interesaţi pot scoate la iveală ceea ce au păstrat în lada de zestre.







