202 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.164 lei și 5 infracțiuni constatate în două zile. Aceastea sunt roadele muncii poliţiştilor mehedinţeni în cadrul operaţiunii "Blocada 2015" care, atenţie, nu s-a încheiat !
În perioada sezonului estival, majoritatea cetățenilor români care lucrează în străinătate se întorc în țară pentru a-și petrece concediul de odihnă, urmând a părăsi teritoriul naţional, la sfârşitul lunii august. De asemenea, luna august, este perioada în care, o mare parte dintre români beneficiază de concediu, context în care, sunt aşteptate creşteri ale valorilor de trafic pe principalele drumuri naţionale, cu precădere pe cele care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei, precum şi înregistrarea unor aglomerări de persoane în staţiile mari de cale ferată, aerogări, autogări, zonele adiacente acestora şi pe mijloacele de transport public.În acest sens, structurile Inspectoratului de Politie Judeţean Mehedinţi vor acționa pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.Astfel, în perioada 25 – 27 iulie a.c., polițiștii mehedințeni, au organizat acţiuni preventive, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul unităţilor teritoriale.În cadrul acțiunilor au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.164 lei, din care 154 au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere. Totodată au fost constatate 5 infracțiuni, au fost reținute în vederea suspendării 4 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
În perioada următoare principalele obiective ale poliției mehedințene vor fi :
Creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii, prin prezenţa activă a poliţiştilor în mediile şi zonele de interes operativ, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen.
Asigurarea fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens.
Desfăşurarea de acţiuni specifice punctuale pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum şi a celor urmărite în temeiul legii.
De asemenea, pentru o vacanță liniștită și în siguranță polițiștii vă recomandă:
– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!
– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!
Foto poliţia Mehedinţi a demarat în forţă operaţiunea ,,Blocada 2015»







