Cultura folclorică ar putea deveni materie de studiu pentru elevii din învățământul preuniversitar

Redactia

Academia Română a transmis Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice un memoriu pentru introducerea elementelor de cultură folclorică în programa de studiu preuniversitară, oferindu-se să acorde sprijin pentru soluţionarea problemelor sesizate în învăţământul românesc, potrivit Mediafax.

Academia Română, prin Departamentul de Etnologie al Institutului de Filologie Română "A. Philippide" din Iaşi, semnalează lipsa unui cadru şi a unui rol bine definit în documentele de planificare a activităţii didactice şi a sistemului de evaluare naţională pentru studierea folclorului şi, în acest sens, a trimis, luni, un memoriu Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, conform unui comunicat remis miercuri, agenţiei MEDIAFAX, de cel mai înalt for cultural al ţării.

Memoriul este semnat de 17 persoane, printre care patru membri ai filialei Iaşi a Academiei Române, trei cadre didactice din mediul universitar şi alte şapte din mediul liceal, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai Muzeului Etnografic al Moldovei şi ai Asociaţiei Art – Meşteşugurile Prutului.

Iniţiativa academică vine în consens cu Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene şi cu recentele stipulări oficiale ale Comisiei Europene, care încurajează guvernele statelor membre să se implice în "salvarea şi îmbogăţirea patrimoniilor culturale naţionale", acestea reprezentând un factor de creştere economică şi de coeziune socială, precizează Academia Română.

Participanţii la eveniment au formulat câteva recomandări, între care acordarea unui număr mai mare de ore, în programa generală de trunchi comun pentru predarea limbii şi literaturii române, respectiv a unui număr mai mare de ore pentru studierea literaturii populare, dar şi alegerea unor texte reprezentative şi adecvate caracteristicilor psiho-cognitive ale fiecărui nivel de şcolarizare.

De asemenea, Ministerului Educaţiei îi este propus să redreseze modul învechit în care sunt/au fost prezentate conţinuturile de folclor în manualele şcolare aprobate de minister, întrucât "acestea suferă de prea multe clişee şi formulări encomiaste, ceea ce face discursul total neadecvat realităţii funcţionale a culturii populare româneşti".

Foto:europafm.ro

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol