HANDBAL (F) / SCM Craiova are o nouă faţă

Redactia
11 Min Read

Echipa feminină de handbal a SCM Craiova şi-a prezentat, ieri după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă, noua formulă cu care va aborda următorul sezon. Pe banca tehnică, va sta începând din această vară fosta jucătoare Simona Gogîrlă, una dintre perlele handbalului feminin din perioada recentă, alături de Grigore Albici care se va ocupa de pregătirea portarilor.

Schimbările au avut loc, într-o mare măsură, la nivelul lotului, nu mai puţin de şapte jucătoare venind să ajute echipa din Bănie. Este vorba despre două handbaliste sârboaice, care poartă acelaşi nume şi prenume, Jelena Zivkovic. Una evoluează pe postul de inter dreapta şi a ajuns la Craiova de la Podravka, evoluând pentru naţionala Serbiei în barajul cu România. A doua jucătoare originară din ţara vecină este portar şi a jucat pentru gruparea turcă Ardesen. SCM Craiova a transferat o jucătoare  din occident. Laurise Landre este o handbalistă franţuzoaică ce vine de la Le Havre şi joacă pe postul de pivot. Dana Băbeanu (inter stânga sau centru) a revenit în Bănie, după ce sezonul trecut a evoluat pentru HCM Roman, iar alte noutăţi din lotul craiovean sunt: Alexandra Iovănescu (pivot – ex Constanţa), Ana Maria Horobeţ (extremă dreapta, ex Roman) şi Alexandra Ciucă (centru, junioară care vine de la Energetic Râmnicu Vâlcea). Sub comanda Simonei Gogîrlă se vor afla şi nouă jucătoare din vechea gardă.

În lotul echipei feminine craiovene de handbal au mai rămas în componenţă, din sezonul trecut: Mirela Paşca – portar, ce se află în proces de recuperare după operaţie, norvegianca Ane Eidem, Carmen Şelaru, Andreea Ianaşi, Cristina Florica, Ana Maria Apipie, Mădălina Bonea, Alexandra Georgescu şi Cătălina Cioarec. La conferinţa de presă de ieri, de la Sala Polivalentă, au fost prezente toate cele şapte noi jucătoare ale SCM Craiova, dar şi antrenoarea Simona Gogîrlă şi directorul clubului oltean, Marius Barcan.

“În sezonul trecut s-a obţinut un rezultat meritoriu, cu o participare în Cupele Europene. Ne dorim în continuare să facem performanţă. Încercăm să obţinem cel puţin acelaşi rezultat în sezonul care începe în curând. În lot sunt jucătoare care au evoluat la diferite echipe din ţară şi străinătate. Desigur o ştiţi pe Simona Gogîrlă, care va fi antrenoare, este un nume important pentru noi. Ne dorim să facem o treabă serioasă în sezonul următor. Faţă de sezonul trecut multe jucătoare au plecat, am avut o colaborare cu Baia Mare, care acum s-a încheiat. Ne vedem interesul, să facem o treabă bună în continuare, să demonstrăm că și Craiova poate să fie undeva sus în clasament, în competiţiile naţionale, nu numai la handbal dar şi la celelalte secţii pe care le avem. Le mulţumesc acestor jucătoare care au ales să vină alături de noi”, a declarat Marius Barcan, directorul SCM Craiova. 

Simona Gogîrlă: “Obiectivul nostru va fi locurile 3-5”

Noua antrenoare a handbalistelor craiovene este încrezătoare în echipa pe care o va avea la dispoziţie pentru sezonul viitor şi mulţumită de transferurile care s-au efectuat, deşi şi-ar mai dori jucătoare la linia de nouă metri. Simona Gogîrlă a spus că obiectivul formaţiei pentru sezonul ce urmează este o clasare în locurile 3-5 în Liga Naţională şi o prezenţă cât mai lungă în Cupa Cupelor, competiţie unde SCM Craiova va porni din turul trei.

“Este o onoare pentru mine să antrenez această echipă şi o provocare. Pentru prima oară pregătesc o echipă de Cupă europeană şi sper să avem un parcurs cât mai lung. Este o echipă jumătate nouă, avem foarte mult de lucru la capitolul omogenitate şi la comunicare, pentru că avem şi jucătoare străine în lot. Avem de trecut o perioadă grea de pregătire, neplăcută sportivilor în general, cu multă pregătire fizică şi forţă. După aceea vor veni şi meciuri de pregătire. Pe 29 august va începe liga naţională şi sperăm să începem bine campionatul, primul meci contează foarte mult. Mai sunt nouă jucătoare din vechea gardă, dintre care Mirela Nechita este într-un proces de recuperare. Cu cele şapte jucătoare noi, alături de mine, sunt 16 în total. Acum, să vedem, dacă mai putem să aducem nişte jucătoare la linia de 9 metri, suntem în discuţii. Sunt foarte mulţumită de lot, la acest moment. Obiectivul nostru pentru sezonul viitor în liga naţională va fi locurile 3-5 şi un parcurs cât mai bun în Cupa Cupelor”, a declarat Simona Gogîrlă.

Aceasta a mai spus că nu crede că performanţa înregistrată de SCM Craiova în sezonul trecut poate fi o presiune pentru jucătoare în campionatul viitor.

„Nu ştiu dacă poate fi o presiune rezultatul de anul trecut, îi felicit pe cei care au contribuit la acea performanţă. Ne dorim cel puţin un rezultat ca cel din sezonul precedent, dar asta nu înseamnă că este o presiune. Ne vom duce la fiecare meci cu gândul de a câştiga şi nimic mai mult, nu să întrecem pe cineva de anul trecut”, a mai spus antrenoarea.

În continuare, Simona Gogîrlă a făcut apel la fanii craioveni, să vină la meciurile echipei şi să o susţină.

“Aşteptăm cu mare drag toţi fanii, să fie alături de noi, la meciurile de campionat şi de Cupă europeană să avem sala arhiplină pentru că avem nevoie de susţinerea lor”, a afirmat aceasta.

Despre o colaborare cu experimentatul profesor Gheorghe Sbora, Simona Gogîrlă a declarat: “Domnul profesor Sbora ne-ar ajuta foarte mult. Este un antrenor cu o carieră impresionantă, sper să accepte să se alăture echipei şi să ne ajute”.

Altfel, SCM Craiova şi-a stabilit programul turneelor şi meciurilor amicale. Pe 7-8 august craiovencele vor participa la un turneu la Cluj Napoca, pe 14-15 august vor merge la Baia Mare, iar în perioada 21 – 22 august se va organiza un turneu amical la Craiova, la care vor mai pariticipa formaţiile din Cluj Napoca, Ploieşti şi Cisnădie. Pe 12 august, SCM Craiova va întâlni în Sala Polivalentă din Bănie un adversar de calibru – CSM Bucureşti. 
 
Tragere norocoasă pentru craiovence, în Cupa Cupelor 

Tot ieri, s-a stabilit şi împerecherea meciurilor pentru turul III al Cupei Cupelor, fază în care va intra şi formaţia craioveană. SCM Craiova va juca în această etapă fie cu Jomi Salerno (Italia), fie cu ocupanta ultimului loc din primul turneu de calificare în grupele Ligii Campionilor, din care fac parte ETO Gyor, Glassverket, SERCODAK Dalfsen şi WHC Radnicki. Ultima clasată din această grupă va întâlni în turul II al Cupei Cupelor echipa italiană Jomi Salerno, iar câştigătoarea acestei duble va înfrunta SCM Craiova în turul trei. Echipa din Bănie va pleca cu prima şansă, mai ales că returul se va disputa pe teren propriu. “Să vedem cu cine vom juca, primul meci este întotdeauna greu, dar eu am încredere în aceste fete şi sper să avem un rezultat bun.”, a declarat Simona Gogîrlă. 

Impresiile jucătoarelor nou venite în Bănie 

“Mă simt foarte bine aici. Consider că mă integrez fără probleme, antrenamentele sunt grele, aşa cum trebuie. Sper să ne clasăm mai bine faţă de anul trecut, iar în Cupa Cupelor să ajungem până în finală. Pas cu pas vom forma o echipă bună, sunt jucătoare valoroase, cu caracter. Cred că vom avea un sezon foarte bun”, a declarat Jelena Zivkovic. 

“Mă bucur că am făcut pasul către liga naţională şi îmi doresc să evoluez şi să pot ajuta mai departe echipa. Mă înţeleg foarte bine cu fetele, totul este bine, sper ca totul să decurgă cum trebuie”, a declarat Alexandra Ciucă. 

“Am ales Craiova cu un gând foarte bun, să depăşim performanţa de anul trecut. Încercăm să avem un rezultat cât mai bun în Cupele Europene. Suntem în pregătire, ne simţim bine, încercăm să formăm o echipă, iar cât mai curând să apară rezultatele. Este a doua oară când joc la Craiova, m-am simţit mereu bine aici. Totul este înspre bine la Craiova”, a declarat Dana Băbeanu. 

“Am ales Craiova  pentru că nu am auzit decât cuvinte de laudă despre acest club şi pentru că auzisem că va fi antrenoare doamna Simona Gogîrlă. Ştiam că este un club cu stabilitate, unde se vrea performanţă, sunt sigură că nu voi avea probleme de integrare. La fel, îmi doresc un parcurs cât mai bun în campionat şi Cupa Cupelor. Atâta timp cât vom fi un grup unit, cât va exista dorinţă şi comunicare, sunt sigură că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat Ana Maria Horobeţ. 

“Sper la fel ca şi colegele mele să avem un parcurs cât mai bun în sezonul viitor. Ne înţelegem foarte bine între noi şi cu doamna antrenoare. Este o atmosferă foarte bună pentru ceea ce ne trebuie pe viitor şi cu siguranţă vor apărea şi rezultatele”, a declarat Alexandra Iovănescu.

Distribuie acest articol