Un nou val de caniculă

Redactia

Aproape toată Oltenia se va afla de mâine sub avertizare meteo COD Galben de caniculă. Doar Vâlcea scapă sâmbătă de temperaturi sufocante, însă duminică şi acest judeţ, odată cu întreaga ţară va intra sub avertizare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a transmis că a primit astăzi, 17 iulie a.c., două atenționări cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Acestea sunt valabile pentru zilele de 18,19 și 20 iulie 2015.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 iulie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în Banat, Crişana, cea mai mare parte a Olteniei şi sud-vestul Munteniei unde se vor înregistra temperaturi maxime de 36…38 de grade. Indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi. Duminică, 19 iulie şi luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade şi local se vor atinge 37…38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a teritoriului” informează meteorologii.

Atenționările au fost trimise Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ, instituțiilor care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și celor 33 de farmacii care s-au alăturat campaniei „De la oameni pentru oameni”, desfășurată de Instituția Prefectului în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt și Colegiul Farmaciștilor Olt.

Pentru siguranța dumneavoastră în perioadele caniculare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab" al județului Olt vă recomandă:

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat ( magazine, spații publice );

– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;

– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;

– Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe ( soc, mușețel, urzici ); evitați consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr ( carbogazoase );

– Mâncați fructe și legume ( pepene, prune, roșii ) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă ); mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

– Evitați băuturile ce conțin cofeină ( cafea, ceai, cola ) sau zahăr ( sucurile carbogazoase ) în cantitate mare;

– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

– Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;

– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă ( rude, vecini, persoane cu dizabilități ), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;

– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră;

– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;

– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol