Preşedintele clubului ASA Târgu Mureş, Bogdan Mara, a anunţat, miercuri, la postul Digisport, că Vasile Miriuţă îl va înlocui la conducerea tehnică pe Dan Petrescu, el urmând să semneze, joi, contractul cu gruparea ardeleană.
"Miriuţă vine de mâine. Azi e în tribună la meciul cu Steaua (n.r. – din Supercupa României), iar mâine va semna cu ASA", a spus Mara la Digi Sport.
Preşedintele a menţionat că nu se gândeşte să plece de la gruparea din Târgu Mureş în ciuda problemelor din ultima perioadă. "Eu rămân la club, nu mă gândesc la plecare. Dacă lucrurile se vor rezolva, voi rămâne. Am vorbit şi la club şi mi-au spus că vor să rămân. Rămân să luptăm pentru a face performanţă", a precizat Mara.
Antrenorul Dan Petrescu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pleacă de la ASA Târgu Mureş după disputarea Supercupei României cu Steaua din cauza problemelor apărute la clubul ardelean, ale cărui conturi au fost blocate în urma unei anchete a DNA.
Sursa: Mediafax