Mihai-Răzvan Ungureanu a fost investit astăzi în funcția de director al Serviciului de Informații Externe. Prezent la ceremonie, președintele Klaus Iohannis a afirmat că SIE trebuie să-și consolideze instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice.
"Președintele României a precizat, de asemenea, că Serviciul de Informații Externe se află în prima linie a frontului împotriva provocărilor neconvenționale din afara granițelor, de aceea trebuie să-și consolideze toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referă la evaluare strategică, avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie în momente de criză întemeiată pe informație reală, exactă și la timp", arată Administrația Prezidențială, conform Agerpres.
Iohannis a mai susținut că rolul Serviciului este important și din perspectiva relațiilor și cooperării euroatlantice și internaționale, unde prin contribuțiile specifice și-a dovedit eficiența în domeniul analizei strategice și în promovarea multiplelor interese naționale. Deasemenea acesta și-a exprimat convingerea că Serviciul de Informații Externe își va consolida atât performanțele în planul activității specifice, cât și rolul de partener activ în formatele de lucru care privesc asigurarea securității naționale