sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Primarul din Leu, la judecată pentru lovire

Iulian Cristescu este acuzat de liberalul Isidor Răducea că l-a bătut în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014

Primarul comunei doljene Leu este chemat în faţa magistraţilor Judecătoriei Craiova pe 18 septembrie, într-un dosar în care este acuzat de loviri şi alte violenţe. În acelaşi dosar este inculpat şi Voicu Marcel, angajat al primăriei.

Asta după ce, anul trecut, în campania electorală pentru alegerile prezindenţiale au împărţit pumni. Victima este liberalul Isidor Răducea, care a şi obţinut atunci un certificat medico-legal care are a arătat că a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-a întâmplat în luna octombrie 2014, chiar în comuna Leu, iar incidentul a fost filmat.

“În data de 28 eram în comună împreună cu şase colegi de la tineret făcând campanie pentru candidatul ACL. După vreo două ore de plimbat prin comună, în care am împărţit calendare şi pliante, eram împreună şi cu viceprimarul de la Castranova, domnul Adrian Biţînă, au apărut trei sau patru maşini din care au coborât vreo 15-20 de persoane, care au început să ne ameninţe, să ne înjure, că nu avem ce căuta în comună. La un minut a apărut şi maşina poliţiei, şeful de post, cred că ăsta a fost norocul nostru. În acel moment ei ne bruscau. Ne-au trântit pe acolo. La un moment dat a apărut şi primarul din localitate, domnul Cristescu Iulian. Se vede şi din filmare, în momentul în care a apărut primarul acele persoane au prins un pic de curaj, au început din nou să ne bruscheze, să ne înjure şi să ne ameninţe. Domnul acela, care mă bruschează, se vede pe imagini, m-a ţinut de mână, poliţistul era între mine şi primar, primarul l-a împins pe poliţist şi mi-a dat cu pumnul. Pe motiv că nu am ce să caut în acea comună. Cât despre afişele de care spun ei că au fost rupte, puteţi să mergeţi în comună să vedeţi că nu există absolut niciun stâlp, fără cel puţin două afişe roşii. Alte afişe, de la alte formaţiuni politice, nu există în acea comună pentru că au fost îndepărtate de angajaţii primăriei, puşi de primar. Noaptea, angajaţii de la Apă, de la Pază, cei de la 416 (n.r. asistaţii social), n-au ce să facă, sunt puşi de primar şi fac curăţenie la celelalte formaţiuni politice. Acum, s-o luăm cât de cât logic. Era în plină zi, noi mergeam pe stradă cu o portavoce să iasă lumea la poartă. Noi împărţeam pliante, era lumea la poartă. Să meargă două persoane în spate să rupă afişe e puţin … Să fim serioşi! Nu suntem chiar atât de proşti să rupem   afişe în văzul lumii într-o comună în care ştim că primarul este agresiv. Relaţia mea cu această persoană (n.r. primarul) a fost una bună. Eu am fost la el în casă, am colaborat tot timpul. Nu am nicio explicaţie. A fost din senin. Persoanele din comună sunt speriate de el”, a declarat Isidor Răducea, la scurt timp după păţanie.

Edilul din Leu, Iulian Cristescu, a susţinut însă că nu l-a lovit pe Isidor Răducea, afirmând că, probabil, cei de la ACL au transmis imagini video trucate. Mai mult, Cristescu declara la acea dată că Răducea ar trebui să îi mulţumească pentru că l-a salvat.

“Eu eram plecat la o instruire pe alegeri. Şi probabil ei (n.r. ACL) au aflat că nu sunt acolo şi au început să îşi facă de cap. M-au sunat oamenii şi mi-au zis că pe unde treceau rupeau afişele. Eu când am ajuns acolo, el era într-un şanţ (n.r. Răducea). L-am salvat din mâinile oamenilor, ar trebui să îmi mulţumească. Oamenii s-au supărat pentru că ei (n.r. membrii ACL) l-au îmbrâncit pe viceprimarul meu, Auraş Vasile, l-au înjurat şi l-au luat de gât. Eu nu l-am lovit, probabil că nu v-au trimis toată filmarea, ori sunt imaginile trucate. Ar trebui să îi mulţumească lui Dumnezeu că am ajuns acolo la timp. Mă şi uit acum pe geam la o biserică pe care am făcut-o eu, să vină el aici să jurăm amândoi în faţa lui Dumnezeu. Asta dacă mai are vreun Dumnezeu. El şi cu domnul deputat Dascălu au mai încercat o dată, la Craiova, să mă bruscheze. I-au văzut oamenii”, a declarat primarul comunei Leu.

 Isidor Răducea a obţinut un certificat medico-legal din care reiese că a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale şi a depus o plângere la Parchet, iar acum primarul este chemat în judecată. 

Politica