sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea mai pierde un jucător

Formaţia olteană se confruntă cu probleme mari la nivel financiar, iar asta a produs o atmosferă nesănătoasă în lotul echipei, trei jucători părăsind deja gruparea din Zăvoi. Adi Codin, în vârstă de 23 de ani, a ales să plece de la CSM, după patru ani petrecuţi în tricoul echipei vâlcene. Jucătorul este originar din Râmnicu Vâlcea, dar a jucat pentru Damila încă de pe vremea când gruparea era în Liga a III-a şi a pus umărul la promovare. După mutarea echipei de la Drăgăşani în Zăvoi, acesta a jucat pentru CSM. Fotbalistul a decis acum că este momentul să caute o nouă experienţă şi s-a întâlnit cu oficialii vâlceni pentru rezilierea angajamentului, ceea ce s-a şi întâmplat. ”Codin era un jucător vechi la noi, însă el a venit la noi şi a solicitat actele, a spus că vrea să încerce o nouă experienţă. Nu ne-am opus, am reziliat contractul de comun acord”, a declarat managerul formaţiei vâlcene, Lucian Munteanu, conform liga 2.ro. Adi Codin a evoluat în 14 meciuri pentru gruparea vâlceană în sezonul trecut, reuşind să înscrie un gol în partida de la Mioveni. Până acum, de la CSM au mai plecat Fabian Himcinschi, care s-a transferat la Dinamo, fiind liber de contract, şi Godwin Konyeka, în timp ce la final de contract sunt nouă jucători: Samson, Vl. Munteanu, B. Geantă, Melcea, Neagoe, Staicu, D. Popescu, Firţulescu şi A. Popescu.

Damila continuă finanţarea, dar cu bani puţini

Deşi anunţaseră că îşi vor retrage suportul financiar pentru CSM, conducătorii firmei Damila SA vor continua să finanţeze formaţia vâlceană, chiar dacă primăria nu va aloca mai mulţi bani. Însă, principalul sponsor al grupării vâlcene va aloca o sumă modestă, ce va impune cheltuieli minime. Această decizie presupune automat renegocierea salariilor jucătorilor. Cine va accepta noul plafon salarial impus de oficiali va rămâne la echipă, iar cine nu va fi de acord cu reducerile financiare  îşi va rezilia contractul. "Echipa va continua în Liga a II-a cu siguranţă, acesta este lucrul cel mai important. Ne vom întâlni zilele următoare cu partenerii noştri din primărie şi vom căuta să găsim soluţiile legale şi în normele impuse de FRF prin care autorităţile locale pot da bani şi pentru Centrul de copii şi juniori. De asemenea, vom căuta, alături de primar şi viceprimar, soluţii pentru plata utilităţilor şi angajaţilor de la stadionul Municipal, pentru care se cheltuiesc lunar sume importante. Până în iarnă încercăm să ne descurcăm cum putem, apoi, poate autorităţile locale vor putea oferi un sprijin mai consistent. Vom face strategia lotului pentru sezonul viitor împreună cu antrenorul Alex Pelici", a spus potrivit aceleiaşi surse managerul clubului vâlcean. 

Policlinica Buna Vestire Craiova
Articolul precedent
Articolul următor

Politica