Șase persoane aflate în detenție în cadrul Penitenciarului Craiova, dar și colaboratori și angajați au participat, vineri, la proiectul „Biblioteca vie”. Acțiunea s-a desfășurat în Piața „Mihai Viteazul”, iar trecătorii au avut posibilitatea să intre în contact atât cu deținuții, dar și cu personalul din penitenciar. Cărţile sunt oamenii cu care cititorii au putut inter-relaţiona sub sloganul „Priveşte-mă ca pe un om, citeşte-mă ca pe o carte!”. Persoanele care au participat în calitate de „carte” sunt opt angajați în diverse domenii de activitate ai Penitenciarului Craiova, cinci colaboratori în demersurile de reintegrare socială și deținuți cu o conduită corespunzătoare.
“Biblioteca vie are ca scop sensibilizarea comunității cu privire la reintegrarea social a foștilor deținuți. Ne dorim ca societatea să-i vadă cu alți ochi și să le acorde a doua șansă”, a declarat comisar-șef Raluca Țârcă, director adjunct Penitenciarul Craiova.
“Viața mea de după gratii” a autorului Robert Bălșeanu
Cei șase bărbați, aflați în închisoare s-au destăinuit, povestind care sunt motivele pentru care au ajuns să-și petreacă ani din viață privați de libertate. Au împărtășit faptele pe care le-au comis și pe care le regretă. Robert Bălșeanu a fost închis pentru că a condus fără permis de conducere. Acum așteaptă cu nerăbdare să fie eliberat și să-și reia viața la normalitate. Cei șase deținuți au putut fie citiți ca pe o carte deschisă. Chiar au avut fișe de lectură, unde au dat și un titlu „cărții”.
“Motivul pentru care am ajuns la penitenciar este că am condus fără permis. Am avut permis, mi s-a anulat, am avut o șansă, mi s-a dat șase luni cu suspendare din păcate am mai încălcat o dată legea, din motiv întemeiat, zic eu, dar oricum sunt vinovat pentru ce sunt închis. M-a sunat soția, copilul meu avea 9 luni, făcuse temperatură și trebuia să-l duc la spital. Am luat mașina, m-a oprit poliția, mi s-a făcut dosar penal, am fost judecat și condamnat la un an de zile. Am trei luni de zile de când sunt închis și mai am încă trei luni de executat, fiindcă ies la muncă, sunt la regim deschis. Fac pază în foișor, sunt zile câștig. În general, cei care facem pază, în foișor, stăm prin cameră, citim și în rest dormim, fiindcă lucrăm în ture, de dimineața până seara, sau și noaptea. Nu este chiar o pedeapsă ușoară, fiindcă să stai singur în foișor te iau gândurile, te gândești la familie și copii. La început, a fost o perioadă de două luni de zile când mi-a fost mai greu, după aceea m-am obișnuit. Aștept cu nerăbdare să ies afară, să mă întorc la locul de muncă, sunt așteptat la locul de muncă. Am lucrat ca barman, vreau să mă reîntorc acolo, îmi plăcea ceea ce făceam. Așa mi s-a promis, dacă nu, îmi caut altceva. Nu cred că o să mă afecteze cazierul atât de rău, asta este. O să fie cât de cât o pată în cariera mea, dar contează în primul rând să fii om. La început când ești în penitenciar, intri în carantină 21 de zile. După 30 ani, abia atunci am avut curajul să-i spun mamei mele că o iubesc. În perioada aceea contactul cu familia, când ești vizitat este printr-un geam. Ceea ce este foarte greu, nu poți să-i iei în brațe, apoi fiind la regim deschis, ai un loc și stai la o masă. Atunci ai posibilitatea să îți ții copilul, mama, soția în brațe, să le spui că îi iubești, că ți-a fost dor de ei, că îți pare rău de ce ai făcut. Eu, unul, mă simt vinovat pentru ce am făcut, în primul rând că i-am lăsat pe ei acasă și nu mai sunt acolo să-i susțin. Îi apreciez mult mai mult, îi iubesc mult mai mult, nu o să mai fac niciodată greșeli, o să mă gândesc de multe ori înainte să fac un lucru”, Robert Bălșeanu,30 ani.
Ejnid Jihad, cetățean român de origine siriană, spune că după Revoluția din 1989 a început să facă afaceri pentru a câștiga mai mulți bani, de meserie fiind medic. Spune că din cauza afacerilor, a ajuns să fie condamnat și a pierdut foarte multe. Cel mai de preț lucru pentru acesta este libertatea.
„Eu sunt cetățean român de origine siriană, îmi cer scuze dacă nu vorbesc corect limba română. Am 55 ani. Eu sunt medic de meserie, dintr-o greșeală, am deviat de la meseria mea în comerț. A mers treaba destul de bine până când m-au luat niște valuri în afaceri și în distribuție și la un moment dat, dacă nu este meseria mea am fost păcălită de multă lume, am fost fraierit, prostit, eu eram cu sufletul curat. Greșeala am făcut-o, asta este. Este o chestie de înșelăciune foarte veche, din anii 90, la sfârșit, apoi am plecat din țară, am fost judecat în lipsă. De un an și două luni sunt închis. Încerc să fac o rejudecare, dar la ultima sentință, mi-au dat maxim, am șase ani executați.Am făcut înșelăciune, am făcut cecuri în afaceri, în distribuție de marfă. Eu eram în contract cu societatea respectivă și lucram destul de bine. La un moment dat, am intrat într-un deficit de plată, din cauza altora care nu mi-au dat banii. Acestor oameni nu li s-a făcut nimic, e o poveste lungă. Indiferent dacă mă crede cineva sau nu, eu nu spun că nu sunt vinovat, sunt plin de vină. Este de groază în penitenciar, nu merită nimic în lumea asta pentru o zi de libertate, nici banii, nici averi, să sacrifici libertatea. Nu doresc nimănui să ajungă unde am ajuns eu. În primul rând sunt departe de familia mea, de meseria pe care o iubesc, pe care o îndrăgesc. Am două fete, eu nu le-am lăsat, le-am asigurat viitorul, am o fată medic, una este la facultate, la relații internaționale, ginerele este medic. Soția mea, să îmi trăiască, este fidelă și este alături de mine. Eu muncesc la ora actuală în penitenciar, în cadrul clubului de educație, mai fac anumite conferințe ca medic, încerc să ajut să fac ceva bun pentru societate, ajut pe domnii educatori cu lucruri de educație medicală, de prim ajutor, de igienă intimă, de sănătate. Când ies mă întorc la meseria mea, fără doar și poate”, spune Ejnid Jihad, de 55 ani.
„Sunt din 2008 închis pentru omor, am făcut o faptă pe care mi-o regret din tot sufletul”
O viață schimbată este titul dat” cărții” autorului Mihai Timi Munteanu, condamnat la închisoare pentru că și-a ucis soția, din gelozie. Deși au trecut opt ani de când a comis acea faptă, iar bărbatul s-a recăsătorit povestește că acele momente de gelozie care i-au umbrit mintea, i-au marcat viața.
„Sunt din 2008 închis pentru omor, am făcut o faptă pe care mi-o regret din tot sufletul. A fost o fază nefericită, în ziua respectivă, soția mea m-a înșelat cu cumnatul meu. Mă înșela de un an de zile, eu nu am știut treaba asta, bănuiam, dar nu eram sigur și stând într-o dimineață, la o cafea cu ea de vorbă, a luat telefonul și s-a dus în baie și a discutat cu el, cu concubinul. Atunci nu am mai judecat în timpul acela și am intrat peste ea în baie. Și am omorât-o pe soție. S-a întâmplat pe 16 mai 2008, am 25 ani condamnare. M-a durut mult de tot, că era și cumnatul meu. Soția mea mi-a zis și ce dacă vorbesc cu el, asta m-a făcut să nu mai judec în momentul acela. Regret din suflet, eram de 13 ani cu soția mea. În al 13-lea an m-a înșelat, de când l-am cununat pe el și sora mea. Eu nu știu nimic, nu am realizat nimic ce am făcut. Din ce mi-au spus procurorii, am omorât-o cu un ciocănel de șnițele. Din cauza geloziei am făcut lucrul acesta. După ce am ieșit afară din apartament am plecat la casă, că mai am o casă. Ajungând acasă, am realizat ce am făcut cu adevărat. Mi-a părut foarte rău, am început să plâng, i-am spus surorii mele ce am făcut, familiei. Primul an al detenției a fost groaznic, am suferit, îmi părea rău de ce am făcut. Mi-a albit părul pe loc în cap, în acel moment. Nu am putut să trec cu vederea peste ce am făcut. Și acum, în prezent vorbesc cu dumneavoastră, îmi vine să plâng. Chiar îmi pare rău, mai am opt ani de ispășit. Îmi doresc din suflet să ies cât mai repede și o să-mi reiau viața. M-am recăsătorit din 2012, cu o fată, de afară, care mă cunoștea. M-a căutat o doamnă, la închisoare, știa ce fel de om sunt, i-a părut rău de ce s-a întâmplat și a decis să fie aproape de mine, să îmi fie mai bine. Ea are 43 ani. Suntem căsătoriți legitim, ne-am cununat în penitenciar. Când ne-am căsătorit au participat câțiva prieteni de afară, toată lumea a fost de acord”, spune Mihai Timi Munteanu, de 47 ani.
Judecătorul și condamnatul, în aceeași închisoare
Acesta a povestit și despre judecătorul care s-a ocupat de cazul lui.
“Am fost judecat, de un judecător mituit, mi-a dat pedeapsa maximă, nu a ținut cont de gelozie, de concubinajul acesta al soției mele, că trăia cu cumnatul meu. După circa șapte luni de zile după ce am fost condamnat, eu am făcut o plângere la CSM împotriva judecătorului că nu m-a judecat corect, a făcut un abuz în dosar, nu mi-a dat voie la martori. Nu ca să îmi arăt nevinovăția pentru că mi-am recunoscut fapta și o regret din suflet, dar am vrut să arăt că a fost o întâmplare. Dacă nu auzeam că vorbea cu el în timpul ăla, nu făceam nimic, nu făceam această faptă. Când am făcut plângere împotriva acestui judecător, nu am fost băgat în seamă, mi-a venit înștiințare că am fost judecat corect. Acel judecător, Bogdan Diaconescu, a fost incorect cu multe persoane, le lua banii și le dădea tot pedeapsă mare. Iar după șase luni de zile, judecătorul a căzut și el la pușcărie, pentru mită. A fost coleg cu mine, i-am dat masă, circa șapte luni, că eu sunt bucătar pe secția de maximă siguranță. Acum este închis la Penitenciarul Pelendava”, a povestit Mihai Timi Munteanu.
“Greșeala vieții”, autor Seniu Florin
Alt condamnat la închisoare este Seniu Florin. Acesta a spus că deși permisul de conducere era anulat, s-a urcat din nou la volan, fiindcă serviciul său îl solicita. De asemenea spune că din cauza greșelii sale, a ratat momentele cele mai frumoase pe care le putea petrecea cu bebelușul său.
“Sunt închis pentru conducere pentru permis anulat. Era luat pentru alcool, mi s-a luat pentru 8 luni. În 2012 era anulat, am continuat să merg, inconștiența m-a făcut. Eram nevoit, având și un serviciu, tehnician veterinar, eram solicitat, în toate părțile și depindeam de mașină. Am dat dovadă de inconștiență, știind că nu mai aveam voie să conduc. Pedeapsa este de un an și două luni, am ispășit 5 luni. Îmi pare rău pentru ce am făcut, am pierdut foarte multe, am lăsat soția acasă, copilul care are un an și este greu. I-am lăsat într-un moment frumos, mai ales pentru copil, când trebuia să fiu lângă el și nu sunt. Mă vizitează săptămânal. Celorlalți le-a părut rău, dar îmi sunt alături de mine de când am fost arestat, așteaptă să ies. O să îmi continui serviciul când ies din arest.Am garanția că o să mă primească.Prima zi închisă a fost groaznic, nemaiavând contact cu închisoarea. A fost foarte greu, nici nu îmi imaginam și nu îmi venea să cred că sunt închis, este cel mai dur lucru care putea să mi se întâmple vreodată. Suntem în regim deschis, facem pază, ieșim afară, avem și acele zile câștig, care scurtează din pedeapsă, dacă muncim”, spune Florin Seniu.
„Regretele sunt oricum tardive, scopul acțiunii nu a fost acela de a înșela”
O altă „carte” citită prin intermediul unei persoane condamnate la închisoare pentru înșelăciune este cea a lui Teodor Unguru. Acesta este resemnat, dar îi pare rău pentru ce a făcut. Spune că este totuși o întâmplare din care a avut ce învăța.
“Pentru înșelăciune, sunt închis, cu niște firme de leasing, am cumpărat multe utilaje de la ei, care la un moment dat s-au pierdut urma într-un fel, Am primit zece ani și 8 luni și până acum am făcut șase ani. Regretele sunt oricum tardive, scopul acțiunii nu a fost acela de a înșela, s-a ajuns printr-o conjunctură la acest lucru, deznodământ. Am avut nevoie de utilaje pentru a începe o afacere pe mai multe secțiuni, am dus până la un punct, la un moment dat s-a împotmolit, atunci a început criza în 2008, 2009 și a intrat în incapacitate de plată, cineva pe care l-am încurcat, probabil în acțiunile lui, s-a simțit amenințat și a început să facă presiuni asurpa furnizorului de utilaje. Am căzut într-un fel colateral în acțiunea asta. Prima zi în penitenciar m-am simțit dezorientat, singur, într-o altă lume.Pe parcurs, te adaptezi că asta e natura umană să te adaptezi la tot ce ți se oferă. Din orice întâmplare, înveți câte ceva, problema e să vrei să înveți. Când treci pe lângă ceva și nu acumulezi nimic din întâmplarea respectivă, cred că este un lucru pierdut. orice acțiune pe care vrei să o faci există ceva ilegal, imoral, depinde de societate cât de mult cum vrea societatea să te condamne. Este o chestie peste care am trecut”, spune Teodor Unguru.
„Prima zi în penitenciar m-am simțit dezamăgit, mă gândeam că îmi făcusem un viitor și că acum cinci ani de zile să stau închis”
Avea o carieră de fotbalist înainte, însă într-o seară, totul s-a năruit. Este povestea lui Ionuț, un tânăr de 23 ani, care a comis o infracțiune numită tâlhărie. Cu toate acestea, după ce va ieși din închisoare, vrea să-și urmeze visul.
“Sunt închis de doi ani de zile, pentru tâlhărie. Am ieșit într-o seară în club cu niște foști prieteni de-ai mei, am consumat băuturi alcoolice și așa am ajuns la fapte de tâlhărie. Am deposedat mai multe persoane de bunuri prin violență. Normal că îmi pare rău de ceea ce am făcut. Mai am un an de zile și mă eliberez.Acum am sărit de la sistem închis la sistem semideschis pentru compartament bun. O să mă duc la Penitenciarul din Târgu Jiu, eu sunt din Târgu Jiu și acolo pot să îmi iau și vizite, la masă, cu familia mea, cu părinții mei. Pot să îmi iau și permisie. Prima zi m-am simțit dezamăgit, mă gândeam că îmi făcusem un viitor și că acum cinci ani de zile să stau închis.Mi-a părut rău, aveam o carieră în față, dar asta e, anturajul. Am fost fotbalist, de mic copil. Am terminat junioratul la Pandurii Târgu Jiu, am jucat în divizia C, la Energia Rovinari, dar am ajuns aici și cred că am pierdut cariera. O să ies la 25 ani aproape. Viitorul îl văd probabil tot prin fotbal pentru că tatăl meu are o echipă de fotbal la un nivel mai jos, la județ. Dacă lumea care mă cunoaște, care m-a crescut de mic în fotbal, consideră că pot să merg pe parcurs, să fac recuperare fizică, să ajung unde am fost, sau la un nivel mai înalt o să fac. Aștept ziua când o să ies. Nu aș mai face nimic de genul acesta, a fost dintr-o stare de ebrietate și din cauza anturajului”, spune Ionuț Iulian Țigăreanu, 23 ani.
“Nu vreau să judec”
Au fost câteva persoane curioase să afle care sunt faptele pentru care deținutii participanți la proiectul Biblioteca vie au ajuns în închisoare.
“Mi se pare foarte interesant să le aflu poveștile deținuților, probabil au pedepse incredibile de viață, au făcut niște greșeli, când le-au făcut credeau că sunt minore, dar au ajuns să fie majore și să plătească destul de scump. Cred că se poate ierta furtul, ca delict, dar în niciun caz crima, depinde dacă a fost în autoapărare, depinde de mai multe contexte.Nu sunt o persoană care să judece lumea”, spune Roxana Zamfir, de 22 ani.
