Sunt marginalizaţi, priviţi respingător şi îndepărtaţi de lângă noi. Oamenii cu dizabilităţi se confruntă deseori în societate cu refuzul celorlaţi de a interacţiona cu ei, de a comunica, aceştia fiind supuşi riscului de excluziune socială. În Craiova, Centrul de Informare şi Consiliere pentru persoane cu dizabilitaţi „Sfânta Ecaterina” înfiinţat în anul 2008 de către Asociaţia Vasiliada asigură suport moral pentru circa 80 persoane adulte care întâmpină diverse dizabilităţi fizice şi dizabilităţi de auz şi de vorbire, le sunt oferite servicii de asistenţă socială.
„Centrul de consiliere şi informare pentru persoane cu dizabilităţi Sf.Ecaterina a fost înfiinţat în 2008 în baza unui proiect cu finanţare europeană. Funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie de parohia Mântuleasa şi se adresează persoanelor care au dizabilităţi. Categoria de beneficiari care vin la activităţile sociale sunt persoane cu dizabilităţi fizice care din diferite motive sau de la naştere au un handicap, nu pot să meargă, să se folosească de membre, au un handicap fizic sau intelectual sau persoane cu deficienţe de auz şi de vorbire. Pentru că sunt persoane cu dizabilităţi diferite, avem personal care se ocupă de persoanele cu handicap fizic, colegul nostru Florin şi pentru persoanele cu deficienţe de auz este colega Dana Popa care este coordonatoarea centrului. Un beneficiu pentru persoanele cu dizabilităţi este că şi Dana este o persoană cu dizabilităţi, cu deficienţe de auz şi reuşeşte să comunice cu ei, să-i ajute în foarte multe situaţii în care ei nu reuşesc să comunice cu ceilalţi şi cele mai des sunt problemele întâlnite în instituţii când Dana merge cu fiecare beneficiar în parte şi reuşeşte să le rezolve problemele. Florin are probleme de ordin fizic, la picior, se deplasează cu ajutorul unui cadrul mobil, lucrează aici din 2008 de la înfiinţare. Cred că se face mai uşor înţeles şi le înţelege într-un mod real problemele cu care se confruntă, atât personal cât şi în vederea integrării lor în societate. Persoanele cu dizabilităţi din păcate nu sunt privite ca persoane normale şi sunt tratate diferit faţă de ceilalţi membri ai societăţii. Aici, se fac activităţi de petrecere a timpului liber, au tot timpul tot felul de parteneriate încheiate cu instituţiile publice, dar şi private din oraş, merg la muzeu, merg la piese de teatru, la film, în Grădina Botanică, au vizitat fabrica de îngheţată de la Cârcea, au diferite parteneriate cu policlinici, unii dintre ei merg la recuperare. Este un centru de zi, vin de dimineaţă, iar până la ora 16.00 sunt activităţi în interior sau în afara centrului, depinde în funcţie de programul instituţiilor.Participă şi la activităţile de terapie ocupaţională, la activităţi de consiliere spirituală, părintele parohiei Mântuleasa, ne ajută la aceste activităţi, activităţi de consiliere în grup sau individuală, în funcţie de probleme fiecăruia. Sunt integraţi în familie, nu sunt persoane instituţionalizate, vin la un centru de zi pentru a se întâlni şi a-şi petrece timpul alături de persoane care se confruntă cu acelaşi tip de probleme ca şi ei”. Pentru acest grup vulnerabil al comunităţii noastre, reprezintă un real suport, tot ajutorul oferit”, a declarat Anca Maria Casangiu, asistent social, Asociaţia Vasiliada.
Persoanele interesate să se înscrie în acest centru, trebuie să meargă la Centrul Sf. Ecaterina, situat în curtea Bisericii Mântuleasa din Craiova, de pe Calea Unirii, nr. 59. şi să completeze o cerere. În baza cererii se realizează o anchetă socială acasă, să se vadă exact condiţiile şi să se cunoască familia propriu-zisă, Serviciile oferite de centru sunt gratuite.
„Am simţit că oamenilor le e teamă, cred că persoanele cu dizabilităţi fizice cum suntem noi, au şi un retard mintal”
Într-o locaţie care se află în curtea Bisericii Mântuleasa, aceştia sunt uniţi de aceeaşi problemă de sănătate, dar mai ales de dorinţa de a comunica, de a ieşi în faţă şi de arăta că mentalitatea oamenilor trebuie schimbată şi că faptul că au o problemă medicală nu îi impedică să se integreze în societate ca o persoană normală. Beneficiarii centrului fac diverse activităţi, socializează, iar asistenţii sociali care lucrează acolo le facilitează comunicarea cu restul oamenilor şi îi ajută în diverse sarcini pe care le au de efectuat în societate.
Florin are 41 de ani şi este asistent social la Centrul Sf. Ecaterina încă de la deschidere. Are deficienţe locomotorii, însă acest lucru nu a fost pentru el un impediment în viaţă, doar că uneori s-a lovit de oameni care l-au respins.
„Sunt asistent social la acest centru de când s-a deschis. Problemele le am din naştere, în urma unor diagnostice şi tratamente asociate greşite, ambele. Am o boală locomotorie care produce contracţii musculare şi din cauza aceasta nu pot să merg în mod independent liber, normal şi trebuie să folosesc mijloace de sprijin cum este un cadru cu trei roţi sau la distanţe mai lungi folosesc un scaun rulant sau mijloace adaptative, de sprijin. Acest centru a fost o idee mai veche pe care am dezvoltat-o de prin 2003-2004 împreună cu Bianca Loga, la început am făcut un grup informal după care în 2008 a luat fiinţă acest centru. Ne-am gândit la momentul respectiv să avem un loc pentru persoanele cu dizabilităţi în care să se facă tot felul de activităţi de socializare, de petrecere a timpului liber, de consiliere individuală şi de grup, pentru că au nevoie. Îmi este mai uşor să lucrez cu ei, mai ales că avem aceeaşi problemă, dar nu este vorba de problema medicală cât de mentalitatea de gândire, societatea ezită să ne cunoască cu adevărat, dacă ne văd oarecum se retrag. Există un experiment pe care aş vrea să-l propun celor interesaţi să testeze reacţia societăţii vizavi de aceste persoane pe care l-am văzut şi eu. Dacă mergeţi într-un parc şi observă cineva că se aşază o persoană cu dizabilităţi pe bancă, reacţia imediată, necontrolată sau involuntară care există, este să se dea doi metri mai încolo, sau să se ducă pe altă bancă. În cazul meu chiar s-a întâmplat. Am simţit o teamă pe care eu nu o înţeleg, există o justificare a ei, din punct de vedere al ideii care există că persoanele cu dizabilităţi fizice cum suntem noi, au şi un retard mintal, ceea ce îi face pe oameni să creadă, că suntem mai greu de cunoscut, de comunicat cu noi sau avem şi alte „complicaţii” , dar nu este aşa, pur şi simplu o prejudecată, o teamă, venită şi din lipsa de cunoaştere, de dorinţă de a se informa”, a declarat Florin Nelu Mojoiu, asistent social la Centrul Sf. Ecaterina.
Mediere a muncii pe piaţa internă pentru persoanele cu dizabilitaţi
De asemenea, beneficiarii centrului primesc şi informaţii cu referire la locurile de muncă existente pe piaţă. De cele mai multe ori, ei nu sunt acceptaţi de angajatori, pentru că aceştia consideră că nu ar putea face faţă sarcinilor la locul de muncă.
„Tocmai de aceea rolul principal al acestui centru este să-i informeze pe oameni despre cine sunt persoanele cu dizabilităţi, care este specificul lor, mai precis că nu toate persoanele cu dizabilităţi fizice sau senzoriale, aţi văzut că avem şi astfel de cazuri nu au neapărat alte probleme pe care lumea le crede. Aici, îi consiliem, îi ajutăm în relaţia cu societate, facem după caz şi medieri sociale în vedere găsirii unui loc de muncă acolo unde se poate, unde găsim deschiderea angajatorilor.Au fost cazuri unde am găsit, mai căutăm în continuare, dar merge în nota obişnuită, este la fel de greu pentru toată lumea, şi la fel şi pentru noi. Au lucrat de exemplu la firme de mase plastice, la sortare, la chestii mai uşoare, dar importante totuşi. Eu am mai lucrat tot în mediul ONG, pentru o organizaţie de romi, care desfăşura un proiect pentru romi, se numea „igiena copilului rom între preocupare şi îngrijorare”, dar înainte am lucrat la un ONG britanic, care se ocupa de copii abandonaţi. Într-un fel am idei despre problemele mai multor categorii sociale.Am căutat ca interpret translator la un post radio local şi după o săptămână de încercări, am aflat că locurile erau ocupate, după ce am venit în mod repetat timp de o săptămână să încerc să dau un interviu, dacă pot fi păstrat sau nu acolo", spune Florin.
Florin crede că pentru ca oamenii să nu îi mai înlăture din societate pe cei care au diverse dizabilităţi ar trebui să se pornească încă de la sistemul educaţional. Ne-a povestit că a întâmpinat diverse dificultăţi atunci când a vrut să urmeze gimnaziul la o şcoală normală, însă ceilalţi credeau că locul lui nu este acolo. După anumite comisii şi controale medicale, Florin a putut să studieze la o şcoală pentru persoane fără probleme de sănătate.
„Cred că societatea ar trebui educată dar pentru asta trebuie implicaţi mai mulţi actori sociali în primul rând, şcoala, sistemul educaţional,învăţământul, care nu mai trebuie să fie atât de restrictiv şi discriminator. Foarte greu se ia în considerare o evaluare a capacităţii acestei persoane pentru a se vedea dacă pot să facă faţă învăţământul de masă. Ca să pot face o şcoală normală cum am făcut, la Școala Gimnazială Mihai Viteazul nr.30 a fos nevoie de o comisie de la Ministerul Învăţământului pentru că doamna învăţătoare de atunci, probabil conform obiceiurilor vremii care mai persistă şi astăzi, a insistat să merg la o şcoală specială la Cluj.Dar mama cunoscând ce pot, nu a vrut. Am fost evaluat de un neurolog de la acele timpuri, care a constat că nu am retard, astfel că nu era cazul să mă mut, la fel şi comisia de la minister. Aşa a trebuit să se convingă doamna învăţătoare şi şcoala. Nu am fost privit altfel în şcoală, doar de anumite persoane care nu aveau curajul să intre în contact cu mine, dar de fapt colegii mă ajutau întotdeauna.Liceul l-am făcut în două părţi, pentru că înainte de Revoluţie, exista profilul de industrie uşoară care se adresa direct persoanelor cu dizabilităţi şi mama s-a gândit că ar trebui să încerc acolo şi am intrat la acel profil, la Liceul Pedagogic în acel timp, clasa a IX-a şi a X-a am făcut-o acolo, la profilul uman, pe partea teoretică şi atunci făceam şi practică profesională, cum ar fi, de croitorie. La fel după ce profilul a fost mutat de la Pedagogic la Anghel Saligny şi m-am transferat şi eu. Și după liceu, după o vreme, am făcut şi facultate, în 2004 -2008, Facultatea de Teologie, specializarea Teologie Didactică Ortodoxă şi Asistenţă Socială”, spune Florin-Nelu Mojoiu, asistent social la Centrul Sf. Ecaterina.
“În societate am fost discriminat, mai ales când eşti mic”
Bogdan este un tânăr de 25 ani, cu dizabilitate neurologică, care îşi doreşte să lucreze însă nu i se dă această sanşă. Este doar amăgit că va fi contactat pentru angajare. Cu toate acestea, este optimist şi merge înainte. Ca el şi alţi beneficiari ai centrului, şi-au manifestat dorinţa de a avea un loc de muncă.
„Am terminat Facultatea de Asistenţă Socială şi am rămas la acest centru, am mai activat ca voluntar şi am decis să mă înscriu aici pentru că sunt tot persoane cu dizabilităţi, ca beneficiar sunt din 2013. Am o dizabilitate neurologică. În societate am fost discriminat, mai ales când eşti mic.
Am vrut să mă angajez, dar nu. Unii m-au privit respingător, alţii nu, au venit, m-au văzut şi au plecat. Au zis că este CV-ul bun şi mă sună. Și nu m-au sunat, sunt o persoană optimistă, dacă suntem pesimişti… facem haz de necaz, ca românul”, spune Bogdan Vasile Ciochină.
Dana Popa este coordonatoarea centrului Sf. Ecaterina şi asistent social. Deşi are deficienţe de auz, reuşeşte să fie omul de legătură între persoanele cu dizabilităţi şi restul societăţii. Pentru ea, greul a fost dus după ce a terminat şcoala, până a început ulterior să lucreze şi s-a reacomodat.
„Fac cu ei activitatea de mediere socială, ei nu înţeleg pentru că au deficienţe la vorbire şi la auz, atunci mă solicită să le fac serviciile. Acum vin de la două policlinici de unde şi-au efectuat nişte analize.Le transmit exact ce îmi spunea asistentul de acolo pentru că acele analize se efectuează odată la şase luni cum recomandă medicul, sau internări la spital, şi acolo intervin la fişa de internare. Eu am pierdut auzul de la vârsta de doi ani, din cauza otitei am fost tratată cu antibiotice şi de atunci nu am mai auzit. A trebuit să fac şi eu şcoala tot cu ei, m-am integrat, ştiu limbajul. Am făcut şcoala, opt clase la Sfântul Vasile şi în continuare la Școala Beethoven.În societate mi-a fost foarte greu, la început pentru că după terminarea şcolii, deşi nu mai depindeam de profesori, de părinţi şi a trebuit să mă ajute colegii unde am lucrat, până m-am acomodat. Dar, pe parcurs a fost foarte bine. Pe timpul meu la Beethoven se făcea doar şcoala profesională de arte şi meserii.Apoi am făcut seral, postliceală şi am urmat Facultatea la Piteşti unde este un singur profesor cu deficienţe de auz şi am putut să înţeleg foarte bine aşa. Am urmat şi masterul unde depindeam de un părinte care are o biserică unde se ţinea o slujbă pentru comunitatea cu deficienţe de auz şi m-a susţinut la examenul de masterat, am vorbit în limbajul semnelor, iar părintele a tradus mai departe verbal la decan. De cinci ani sunt asistent social, am lucrat şi la Electroputere. Pentru orice persoană este greu când îşi găseşte un loc de muncă, când se integrează într-un grup de colectivitate, când merge singur vă daţi seama că nu poate comunica. De exemplu, la Casa de Pensii ca să obţii biletele de tratament gratuit, sunt geamurile foare mici şi chiar dacă stau aplecaţi nu poţi comunica, atunci mă solicită pe mine.Nu s-a rezolvat acolo fac programare la audienţă şi mă rezolvă doamna directoare de fiecare dată ca să obţin biletele gratuite pentru persoanele cu dizabilităţi”, a precizat Daniela Popa, de 45 ani, asistent social.
Au aptitudini artistice
„Pe lângă activităţile de dezvoltare personală unde facem diverse teme, de informare asupra cardului de sănătate, să ştie când trebuie activat, apoi să meargă la CAS să intre în baza de date că sunt persoane cu handicap să beneficieze de serviciile gratuite, avem şi atelierul de terapie ocupaţională, unde, la cerinţele lor, cei care pot şi au îndemânare, le dăm după categorii, să facă felicitări, goblenuri, mileuri, modelare din material din lut. Au talent, am început cu mărţişoarele şi cu lumânări. Pe parcurs am evoluat, facem şi pictură pe sticlă. Este un beneficiar care vrea să vină şi să picteze când este singur, atunci îi place, să facă numai icoane pe sticlă”, spune Daniela Popa.
