Elevii de la CN “Carol I”, campioni naţionali la şah

Redactia

Una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din Craiova, cu rezultate foarte bune la învăţătură, îşi reprezintă oraşul cu brio şi la competiţiile naţionale de şah. Recent, la Băile Olăneşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de şah şcolar „Elisabeta Polihroniade”, pentru elevii din clasele primare, gimnaziale sau liceale. La ultima categorie, Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova a fost cel mai bun din ţară în întrecerea echipelor mixte, ocupând prima poziţie în clasament după încheierea celor şapte runde ale competiţiei. Pentru liceul craiovean au participat trei băieţi şi o fată. Echipa a fost compusă din Andreea Cîrlig, care a concurat la masa 4, ocupând primul loc, Ştefan Oprea, care a venit pe locul secund la masa 2, Bogdan Cîrlig, care a ocupat tot a doua poziţie la masa 3, şi Mihai Davidescu, ce a obţinut o menţiune la masa 1. “Concursul a fost destul de dificil, deoarece fiecare participant de la alte echipe a avut Elo-ul mult mai mare decât elevii din Craiova, iar noi am avut şi elevi nelegitimaţi. Preţ de patru zile şahiştii craioveni s-au crezut “regi”   şi au fost răsplătiţi prin premiile obţinute. Pot spune, că aceşti şahişti talentaţi şi minunaţi pe care îi are Colegiul Naţional „Carol I” se datorează şi faptului că doi dintre ei (Cîrlig Andreea şi Oprea Ştefan) se pregătesc în particular cu domnul antrenor Adrian Georgescu. Ceilalţi doi elevi nu au mai practicat şahul de 4 ani, dar s-au descurcat extraordinar şi au făcut faţă altor echipe de un nivel mai ridicat. Am fost impresionată de gândirea elevilor, ei dând dovadă în partidele desfăşurate de multă înţelepciune şi rezultatul a fost unul câştigător. Sunt mândră de toţi aceşti elevi minunaţi pe care îi are liceul, în mod deosebit de Andreea Cîrlig cu care am obţinut multe premii. Sunt sigură că va triumfa şi la facultatea de medicină, acolo unde a ales să continue studiile şi unde va fi cu siguranţă admisă. Şahul este sportul minţii, iar copiii sunt viitorul. Cu alte cuvinte, şahul îi face pe copii mult mai inteligenţi “, a declarat profesorul care i-a însoţit la Băile Olăneşti pe elevii de la CN “Carol I”, Carmen Georgescu-Bărţăgui. Liceul din Bănie a încheiat competiţia cu un total de 19, 5 puncte, fiind urmată pe podium de CN “Mihai Eminescu” din Satu Mare (18 puncte) şi CN “Emanuel Gojdu” din Oradea (17, 5 puncte). În întrecerea echipelor cu elevi din ciclul primar, Craiova a fost reprezentată de CN “Fraţii Buzeşti”, care a obţinut locul opt din 23 de formaţii, iar elevul Cristian Stoian, un şahist cu multe premii naţionale, a fost primul la masa la care a concurat. Din echipă au mai făcut parte Gabriel Marcu, Andrei Roşu şi Bianca Enache. La nivel de gimnaziu, Liceul de Arte "Marin Sorescu" din Craiova a ocupat locul 15 din 31 de echipe, la invidual ieşind în evidenţă Robert Dobrea, care a obţinut locul trei la individual, iar alături de el au mai concurat Claudiu Nedelea, Maria Anghel şi Gabriela Anghel. 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol