Percheziţii, în Vâlcea, pentru un prejudiciu de peste 150.000 de lei

Redactia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Economice au desfăşurat, la sfârșitul săptămânii, 4 percheziţii în comuna vâlceană Vaideeni, la domiciliul mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă agravantă. Astfel, poliţiştii au ridicat înscrisuri şi sume de bani, iar 15 persoane au fost conduse la sediul poliției în vederea audierii.

“În urma probatoriului administrat în cauză, s-a constatat faptul că în perioada aprilie 2014 – iunie 2015 persoane bănuite de comiterea faptei au făcut înţelegeri prealabile în scopul fraudării bunului mers al unor licitaţii publice privind concesiunea de păşuni alpine din domeniul primăriei, primind sume de bani în valoare totală de 70.000 de lei de la un bărbat din comuna Vaideeni. Acesta şi-a adjudecat în final licitaţia”, au declarat surse ale IPJ Vâlcea.

Faţă de bărbat s-a luat măsura reţinerii preventive pentru 24 de ore şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea.

Potrivit acelorași surse, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea exactă a întregului prejudiciului cauzat prin infracţiunea comisă în dauna bugetului local, sumă care depăşeşte  150.000 de lei.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol